Ia-mă cu tine!

Capitolul 17.

— Ok! V-ati ascunselea, nu? Imi place jocul asta, dar din pacate nu am chef de el. Trebuie sa ma pregatesc, iar tu imi cam furi din timp. Ii replica Rose, incercand sa se mentina dura, desi  propunerea lui, o intriga putin.

Chiar s-ar fi jucat cu el daca nu ar avea aproape 20 de ani. Idei copilaroase, dar care ii suradeau intr-un mod foarte ciudat. Se abtinu sa nu-si plimbe privirea prin camera in cautarea lui si inainte sa dea gres, se intoarse inapoi la ocupatia ei.

— Si cum as putea sa te conving sa-mi acorzi cateva minute din timpul tau? O intreba si Harry, fiind putin mai captivat de discutie.

— Asta-i si ideea! Nu ai ce sa faci. Timpul e pretios. Harry! Ii replica Rose, dand inca o data cu mana peste rochie pentru a o mentine nesifonata.

— Cat de pretios? Mult mai important decat propia ta viata? Ridica Harry din spranceana, minjindu-si ochii la ea.

— Aia nu mi-o ia nimeni, in afara de Dumnezeu. Ii raspunse ea increzatoare, fluturand indiferenta cu mana prin aer.

— M-ai uitat pe mine, iubito, nu-ti iau viata inca, dar eu sunt deja moartea...si cel care-ti decide sfarsitul. O instiință, ranjind ca un copil nevinovat, care a spus o simpla prostie, insa afirmatia lui avea mii de sensuri, si niciunul bun.

— Ce pot sa zic...chiar m-ai speriat. Te-am crezut pentru o secunda. Surase si Rose, chicotind in cel mai fals mod.

— S-ar putea sa ajungi sa ma crezi pentru toata viata, dar acum iti dau o mica pauza, iar cand vi de la petrecere incepem jocul, frumoaso. Ii facu simplu cu ochiul, ezitand sa mai dispara.

Isi croi drum spre ea si strabatu cat putu de repede camera, pana ajunse destul de aproape. Rose intepeni, uitandu-se confuza la el, dar stand cat se poate de calma incercand sa para relaxata.

— Ar fi cazul sa pleci... Medita ea, strambandu-se ofticata atunci cand isi auzi vocea care o dadea de gol. Tonul ei era unul mieros, dar tremura in aceasi masura.

— Nu stiu. A inceput sa-mi placa timpul in care stau cu tine. Nu as vrea sa pierd nimic din el, dar tu esti chiar imposibila. Ma enervezi al dracului de mult, dar simt ca nu pot sa fac nimic in privinta asta! Te vei comporta vreodata normal? O intreba, ramanand si el putin surprins dupa ce spuse toate cuvintele.

O analiza putin, incercand sa fie sigur ca tot ce a zis nu a sunat asa de ciudat pe cat crede el. In mintea lui se formau mii de scenarii, cuvinte si declaratii care ar trebui spuse cu voce tare, dar in fata ei...nimic nu e la fel. Nu iese nimic asa cum vrea el.

— Ma comportam destul de normal atunci cand si viata mea era normala. Nu simt nevoia sa ti-o zic, dar totul e doar din vina ta, Harry!

— Urasc cand imi spui numele atunci cand ma acuzi de ceva! Nu e numai vina mea. Tu te-ai mutat aici. La dracu'! E casa mea, Rose. Nu pot sa fac nimic altceva pentru a-mi apara teritoriul, in afara de a elimina pericolul. Aproape tipa, dar isi revini inainte sa inceapa alta cearta.

Isi apleca capul, fixandu-si privirea pe mainile ei care statea pe langa corp. Fara sa-si dea seama, isi intinse discret mana spre a ei, blocand-o pe al lui la numai cativa centimetri.

— Eu sunt un pericol? De ce eu? De ce nu Mike? Aproape sopti Rose, aplecandu-si capul ca sa nu-i arate lui Harry supararea ce se joaca acum pe chipul ei.

— Pentru ca...chiar nu stiu. Asta am simtit! Se uita pierdut spre ea, facand inca un pas in fata spre corpul ei inghetat.

— Ce ai facut? Ai simtit? Se trezi Rose intreband, in timp ce se abtinu sa nu faca si ea un pas in spate, dar ceva o facea sa vrea sa faca unul in fata.