Ia-mă cu tine!

Capitolul 3.

Se trezi brusc avand o stare de   confuzie și frica, amandoua simultan.  Fruntea íi era acoperita de un strat subtire de  transpiratie, iar senzatia de teama era inca prezenta.Nu întelegea semnificatia acelui vis, dar putea sa recunoasca ca avea sa-l tina minte o perioada destul de  indelungata.

— Mike! Ii sopti numele, psperand ca el sa fie treaz, dar spre ghinionul ei, dormea adanc.

Renuntă la idee si se ridica din pat pentru a bea un pahar cu apa. Era singura solutie pe care o gasi pentru a se calma. Merse cu pasi mici si se indrepta spre bucatarie, dar in drumul ei scurt si grabit ceva o făcu sa se opreasca.      

Ramasese pe loc, uitanduse la  peretele de pe care ieri fusese dat jos un tablou, insa acum...Privi oarecum suspicioasa, neintelegand cum de tabloul era din nou la locul lui, fixat drept. Barbatul din imagine avea ochii atintiti asupra ei, de parca acea persoana putea sa o vada.

— Mike! Tipa Rose cat putu de tare, însă nimeni nu ii raspunse. Urmara cateva momente de liniste, dar nu după mult timp, un mârâit mic rasuna din camera pe care o parasise cu cateva minute in urma.

— Buna dimineata si tie, Rose! Ii tipa Mike înapoi, avand un ton sarcastic.

— Parca voiai sa arunci tabloul.... Ii spuse  fiind sigura ca nu va dura mult pana sa adoarma inapoi.  

— Il voi arunca azi. Iti pierzi doar timpul insistand. Spuse Mike foindu-se incomod in asternuturi. Nu ii placea chiar deloc imaginea pictata,si il enerva cu atat mai mult ca Rose gasea ceva frumos in acel portret. 

Nu ajunsese la nicio concluzie
Mike nu ii dadea cu adevarat un raspuns concret. Asa ca a merse  in bucatarie, oftand invinsa inainte sa bea un pahar cu apa. Lasa lichidul rece sa-i alunece pe gat, dandu-i racoarea si linistea de care avea nevoie.  Se aseza pe unul dintre scaunele din jurul mesei rotunde plasate in mijlocul incaperii, si-si puse mainile sub barbie, privind pierduta in gol. 

Ii era dor de vechea ei viata. Se gandea la ea inainte sa se mute cu Mike. Cand nu trebuia sa faca nimic, nici curatenie, nici mancare. Desi nu muncea, pastrandu-si in prealabil statusul de 'fata intretinuta' , tot se simtea epuizata. Era plictisita si asta chiar din prima zi. Viata nu era asa de usoara pe cat credea ea si greutatile au inceput sa-si puna amprenta.

Isi aminti cu pofta de mancarea gatita de mama ei. Punea suflet in tot ce facea, gatea cu dragoste, iar asta se reflecta si in gustul incantator al placintei de zmeura pe care o adora. Mireasma aromata, gustul dulce, blatul crocant, usor rumenit. Chiulea de la scoala cand era mica numai ca sa prinda o felie calda, cu aburi deabia inaltati deasupra. Dupa masa iesea in curte cu tatal ei. O invata sa joaca fotbal. Era un erou, amandoi erau!

'Cate amintiri..., de ce nu-i suni, Rose? Scapa cat mai poti.'

O adiere rece trecu pe langa corpul ei. Fiind blocata pe scaun, incerca sa asimileze sunetul deabia auzit. Acea voce ragusita, dar puternica a baiatului din vis se pierduse in mintea ei. Doar ca acum atmosfera era cu totul alta, nu mai erau intr-o camera alba, despărțiți de un geam. Erau în bucataria ei și totul se contura sub forma unui cosmar real. Dar poate ca inca viseaza. Clipi de mai multe ori, incercand sa se convinga de asta. Visa... Asa parea. Da! Visa, isi repeta in minte aceleasi cuvinte neavand curaj sa le spuna cu voce tare. Era terifiata de tot ce se intampla.  

Pentru cateva secunde aerul deveni din ce in ce mai rece si nu stia cum se poate asa ceva. Timpul parca ingheta, simtea o usora tulburare a vremii. Avea mainile pe marginea mesei, strangand-o cu putere crezand ca in orice moment cineva o va înşfăca, luand-o departe de noua casa. Vazu neclar ceva ce parea a fi o umbra, se plimba in jurul ei cu o viteza ametitoare, desi se sinchisise sa o faca, nu reusi sa desluseasca nici o forma din ea. Își aținti privirea pe paharul de pe masa atunci cand o pocnitura puternica o asurzi, cioburile transparente, dar clare imprastiindu-se una cate una in reluare. Apa şiroia spre marginea mesei, scurgandu-se in picuri mici pe podea. Vantul de afara lovi brutal geamul mic al bucatariei pe care reusi sa-l deschida. Acesta se izbi cu putere de peretele din stanga lasand in el o urma vizibila. Se asemana cu un scenariu de groaza, un inceput promitator dintr-un film de acest gen.  Fara sa-si dea seama, ochii ei erau umpluti cu lacrimi sarate, rupte din frica infirma pe care o simtea prin fiecare muschi. Isi puse mainile pe fata, oprind orice imagine posibila.

— Ce dracu' s-a intamplat aici? Tipatul lui Mike o readuse putin la realitate. Corpul lui la fel de incordat ca al ei statea in fata pragului ezitand cu lasitate sa patrunda in bucatarie alaturi de ea. Fara sa inteleaga, Mike se uita când la paharul spart, când la geamul deschis, care  reusi sa faca o mica gaura in perete.

— Ni-nimic! Reusi Rose sa spuna, însă vocea ei care tremura o dădea de gol.  Se ridica inca ametita, uitandu-se scurt la Mike.

Isi sterse lacrimile cu podul palmei si se lasa in genunchi, incepand sa adune cioburile imprastiate pe poadea, nu gasea altceva mai bun de facut. Nu putea sa stea si sa planga. Nu era ceva real. Doar imaginatia ei care continua sa fie paranoica din cauza visului, era mintea care ii juca feste. Se simțea slabă și așa de neputincioasa, dar cam orice persoana normala ar reactiona asa.

— Nu ma mai privi in felul asta! Se rasti dupa cateva secunde de liniste, simtindu-i privirea lui Mike tot mai insistenta asupra ei.

— Ce ai vrea sa fac, Rose? Nu-mi dai o explicatie credibila, ce dracu' s-a intamplat aici? O intreba Mike agitat, pastrandu-si aroganța specifica lui.

Nu l-a bagat in seama si s-a dus spre cosul de gunoi, aruncand cioburile adunate. Trecuse pe langa el, dar nu a durat mult pana sa strige dupa ea:

— Ce faci acum? O intreaba el confuz.

— O sun pe mama. Nu stiu ce se intampla cu mine...

- Sunt aici pentru tine, trebuie doar sa vorbesti! Cu o falsa ingrijorare, Mike incerca sa-i ofere ajutorul, insa ea nu avea nevoie de un om care s-o aprobe.

Putea sa vorbeasca cu un perete in cazul asta. Oricum Mike nu i-ar fi oferit un sfat, nici nu ar asculta-o cu adevarat. Nu i-a pasat niciodata, nu i-ar pasa nici acum.

- Am nevoie de mama, Mike. Se uita dupa telefon, nestiind daca ar fi bine sa asculte un sfat soptit de o rafala de vant, un sfat rupt dintr-un vis...