Ia-mă cu tine!

Capitolul 5.

— Imi pare rau, Rose, dar eu nu aud Se roti de cateva ori capturand  fiecare parte din decor. Privi fugitiv in jurul ei, se afla in acelasi loc, dar nu intelegea cum putea sa isi aminteasca de un vis cand se afla in desfasurarea altuia. Nu putea sa inteleaga cum de e constienta si cum poate sa simta... frica, confuzie si curiozitate. Parea ca se afla intr-o lume normala, dar foarte diferita din toate punctele de vedere. 

Il zari pe el, nestiind cum il cheama cu adevarat. Merse cu pasi mici si se aseza la fel ca ieri, turceste. Spatele baiatului era incordat ceea ce putea sa insemne ca e nervos, insa nici unul dintre ei nu vorbi. Rose avea o gramada de intrebari si nu stia cu ce sa inceapa sau daca sa le spuna pe toate fara oprire.

— Tu ai fost? Il intreba, tremurand putin, dar in sinea ei se rugă ca el sa nege. Inca spera ca tot ce s-a intamplat cu o zi in urma, era ceva proiectat de imaginatia ei.

— Ce sa fiu? Intrebă si el, dar nu parea confuz. O spunea intr-un mod batjocoritor.

— Cel care mi-a spus sa imi sun parintii. Mi-ai spus sa scap cat mai pot. Ce inseamna? Ce vrei de la mine?

— Nimic special, iubire. E doar un advertisment...Sa speram ca esti destul de isteata. Ii raspunse cu o voce aproape stinsa, scapand un suras mic si ragusit.

— E casa mea, nu voi pleca. Se rasti, simtind inca acea frica. Frica care reusea sa o manance pe interior, o inebunea incet.

— Tonul, Rose! O avertiza -As vrea sa te ajut, dar n-am mult timp la dispozitie. Fii intelegatoare, te rog. Ranji desi ea nu putea sa vada.

— N-am nevoie de ajutorul tau. Esti ceva imaginar. Un simplu vis. Spuse Rose cu voce tare, strambandu-se atunci cand ecoul ultimei afirmatii, se sparse de aerul rece din camera, rasunand de cateva ori.

— Nu cred ca vrei sa sti diferenta dintre imaginar si real. O preveni din nou,  dar acum in vocea lui se putea sesiza o urma de regret.

— Nu o sa plec doar pentru ca zici tu. Esti doar un vis, un inger...

Fara niciun cuvant baiatul incepu sa radă. Tot ce spunea ea se dovedeau a fi copilarii si cel mai rau era faptul ca nu putea s-o alunge . Daca reusea sa i-a deciziile singur, ar fi luat-o si ar fi aruncat-o direct in strada... cat mai departe de acest apartament. 

— Nici pe-aproape un inger, iubito! Sunt un demon. Intre inger si demon este o diferenta de la cer la pamant. Ii explică, abtinandu-se sa nu rada si mai tare decat o facea.  Rose era lipsita de orice informatie paranormala. Poate ca asta se putea considera a fi in favoarea ei, dar nu pentru mult timp.

— Atunci fi un demon de treaba, si paraseste-mi visurile. Il provoca Rose fara sa-si dea seama.

— Nu inca! Am nevoie de putina distractie, dupa cum vezi...Nu sunt prea multe de facut aici. Ii raspunse intr-un mod amuzat, insa tupeul ei il deranja putin.

— Nu ti-e de ajuns ca-mi bantui somnul? Imi ajunge existenta ta vis, ai putea sa ma lasi.

— Rose! Rose... Rose, ma tem ca visul asta o sa  devina un cosmar. I-o intoarse provocator. Mainile lui se presara de podea, cu ajutorul lor, baiatul ridicandu-se in picioare.

Inaltimea lui era intimidanta si pentru un moment Rose crezu ca o sa se intoarca cu fata spre ea. Fu dezamagita sa-l vada facand tocmai contrariul. Pasii lui erau lenti si lasau in urma un mic zgomot facut de scurta atingere. Pentru prima data, vroia sa mai vorbeasca cu el ,dar inainte sa-l strige, disparu in lumina prea puternica, mult prea anormala. Totul avea un alt sens aici. Lumina care uneori este puternica si alte ori, foarte slaba. Starea lui calma, care se transforma imediat in una impulsiva, absolut totul e pe invers.