Ia-mă cu tine!

Capitolul 9.

După câteva minute în care a alergat  fara sa aibe o directie, se opri, uitandu-se în spate pentru a fi sigura ca Harry nu a prins-o din urma. Privi pierduta în jur simtindu-si inima cum ii sare din piept. Gafaia secata de orice putere.

— Nu se mai termina? Se întreba singura, șoptind pentru ea. Era cel mai lung vis de pana acum.

— Vrei sa se termine? Vorbi Harry din spatele ei, dar atunci cand îi auzi tipatul, tresari si el in acelasi timp cu ea.

— Lasa-ma putin! Nu mai am aer. Îl ruga Rose, ridicand mâinile în pozitie defensiva, aratand ca se preda. Incerca sa respire, dar toata aceasta fuga o obosise prea tare.

— Te las cu o singura conditie. Spuse Harry, apucandu-i mainile si tragand-o mai aproape de el. O privi zambind, cautand pe chipul ei orice fel de emotie.

— Ascult. Vorbi Rose printr-o suflare, uitandu-se in direct in ochii lui verzi. Erau plini de viata si aveau o magie, o scanteie mica care o tragea cu totul in povestea din spatele lor. Se pierdea usor in adancul celor doua smaralde care o absorbeau si o ameteau in acelasi timp.

Nu semana nici macar putin cu un demon. Stia ca ei sunt negri, au ochii intunecati si privirea de gheata. Sunt reci si rai, insa el nu era asa. Total diferit! Era imbracat intr-un tricou negru si o pereche de blugi stramti de aceasi culoare, buclele cadeau in valuri asa de frumoase peste umerii lui lati, iar lumina alba îi lumina parul, facandu-i suvitele sa se deschida cu inca o nuanta. Ochii lui aveau o culoare care te inebunea si mainile lui erau calde. Pe langa atitudinea dura se putea gasi si blandete, il gasea atractiv si foarte real . Parea rau , dar era un baiat la care fiecare fata s-ar gandi si l-ar dori. Frumos si perfect. Vroia sa afle ce ascunde si de ce a murit, de ce a devenit un demon si ce vrea de la ea.

— Vreau sa-ti arat un loc, pare pe gustul tau... O trase afara din gandurile ei.

— Cu tine? Intreba Rose putin nesigura. Nu intelegea de ce vroia sa faca asta si unde ar putea sa o duca.  Daca este un loc urat sau daca vrea sa ii faca ceva rau?

— Cu mine esti deja, asa ca nu prea mai conteaza unde te duc. O sa fie frumos. O incuraja Harry, daruindu-i putin din farmecul lui de convingere.

— N-am incredere in tine. Ce sti tu despre frumos?  Ridica Rose o spranceana intr-un mod jucaus. Ii oferi o monstra din modul in care o trateaza si el.

— Nu-mi sta in fire sa fac promisiuni. Mergi pe propiul risc, desi n-a fost o rugaminte. Este un ordin. 

— Iar eu cu ce ma aleg din asta? Poate fi o capcana. Medita Rose inainte sa uite la el.

—Se poate. Zambi el sec.

- Voi merge cu tine doar daca imi vei raspunde la o intrebare.

- Nu te baza ca ma voi tine cuvant... Ii spuse el cu sinceritate.

—Cred ca o sa ma risc. Clarifica Rose, zambind in timp ce el aproba scurt din cap.

— Hai! O indruma, punandu-si mana pe spatele ei pentru a o ghida in fata.

— Unde mergem daca aici este totul alb? Se planse ea dupa cateva minute.

— Nu totul este alb.O contrazise el cu o mare convingere in voce.

- Tin sa te contrazic, absolut totul este alb. Raspunse Rose mandra de descoperirea ei.

- Este alb pentru ca nu-ti doresti sa vezi dincolo de culoare. Trebuie sa ai o legatura stransa cu locul asta ca sa-l poti descoperi. Ridica si Harry indiferent din umeri. El cu siguranta vedea mult mai mult decat o culoarea. Era casa lui, camera aceasta alba ascundea mii de secrete.

Unele mai intunecate ca altele, dar parte cea buna, era ca, cu putin ajutor reusisera sa treaca in partea opusa a dureri. Picioarele lui Rose incepeau sa riposteze, timpul lung de mers punandu-si amprenta. Fu fericita sa-l vada pe Harry oprindu-se.

- Priveste acolo, Rose. Isi inclina capul in fata, indicandu-i o directie.

Rose isi roti privirea spre acel loc si fara sa realizeze buzele ei se deslipisera involuntar una de alta.

— Pastreaza linistea, nu vrem sa ne vada. Nu inca. Surase Harry usor.

Rose nu-si putea lua privirea de pe portită. Destul de inalta, dar nu intr-atat pe cat isi imaginase ea, era pazira de doi ingeri. Nici nu-si imagina vreodata ca va crede in aceasta imagine. Corpurile lor dolofane, acoperite de roabe din matasa alba stateau nemiscate. Aratau ca niste statui, insa erau amandoi plini de viata. Foarte putin par, fin si lung, cu blucle blonde care cadeau usor peste umerii lor mici. Obrajii imbujorati, ochii de un albastru cald, un albastru adanc ca cerul. Ele defineau defapt conceptia de cristale. Erau inocenti, purtandu-si aripile mari si grele. Pufoase, mult prea pufoase pentru imaginatia ei.

— Oh, Doamne! Sunt minunati. Sopti Rose, incercand sa memoreze albul de aici, putea sa vada. O nuanta pura, mai curata decat orice lumina existenta.

— O sa ne prefacem ca suntem din lumea lor. Ii zambi Harry siret, impingand-o spre partea dreapta cat mai departe de aceea usa.

— Ce? Asta ai vrut sa-mi arati ? Atat? Intreba Rose mai mult ofticata, dar atunci cand Harry ii facu semn isi inghiti cuvintele.

— Imbraca-te, o sa te astept aproape de poarta.

Rose nu avea timp de alte ganduri.  Facu mai multi pasi spre rochia incantatoare care o astepta la numai un metru. Era conceputa in asa fel incat sa fie usoara. Partea de sus brodata cu dantela, si cea de jos decorata cu voaluri. O atinse cu grija. Trase o ultima privire imprejur ca sa fie sigura ca nu e nimeni pe aproape si-si ridica tricoul albastru, asezandu-l jos, facu acelasi lucru si cu perechea de colanti negri pe care o purta. Deschise fermoarul rochiei si o trase cu grija peste cap in jos. Rochia era stransa pana la solduri, de acolo revarsandu-se eleganta si mai larguta. Era lunga, atingea cu usurinta podeaua. Mainile ei se incurcasera la spate in incercarea banala de a inchide fermuarul. Esuă asa cum prea bine stia.

— Ai nevoie de ajutor? Harry aparu in spatele. Mainile lui ii prise ferm soldurile.

— Mhmm. Murmura, simtind un mic fior care ii strabatu corpul. 

— Arati incantator. Exact ca un inger. Ii sopti aproape de ureche, tragandu-i fermoarul lent, mult prea alent. Degetele lui zaboveau pe pielea ei intentionat. Isi lasa barbia pe umarul ei  furat de toate frumusetea ei. Din instinct vru' sa o sarute pe gat, dar realizand ce gand ii trecu prin cap, se desprinse de ea, lasand-o sa se intoarca.

Rose observa ca si Harry era schimbat . Purta alt tricou de culoare alba, si blugi de aceasi nuanta.

— O sa fie frumos, Rose. O incuraja din nou, inconjurandu-i din nou talia cu bratul sau.

— Si intrebarea? Intreba Rose nerabdatoare.

— La sfarsit!