Ia-mă cu tine!

Capitolul 25.

- La dracu. Injura Harry, ascunzandu-si fata in gatul lui Rose. Ii venea sa rada atunci cand il vazu pe Louis in spatele celor doua usi.

Obrajii lui Rose se imbujorara, fara sa stie de cat timp se uita Louis la ei. Cand ajunsese liftul atat de repede jos? Incerca sa iasa din bratele lui Harry, insa acestea o inconjurara mai bine, tinand-o si mai captiva.

- Domnule, Tomlinson? Va putem ajuta cu ceva? O elibera pana la urma pe Rose, punandu-si mana gentil pe spatele ei.

Iesisera din lift, pasii ei fiind tot mai mici si strambi. Tocmai facuse o scena in care ii spunea lui Louis ca are un sot si ca nu-l va insela niciodata, iar acum era prinsa cu Harry intr-un lift. Totul era asa de gresit, iar la mijloc era o adevarata neintelegere.

- Il cautam pe sotul domnisoarei. Stiti cumva unde e? Isi drese glasul, venind usor in fata lor. Avea un aer superior, stiind mai bine ca oricine ca Rose intelege perfect.

- Probabil in sala de festivitate. Daca il vedeti sa-l anuntati ca Ros- domnisoara nu se simte bine. O voi duce eu acasa. Incerca Harry sa-si pastreze calmul. Simtea cum in orice secunda o sa-i prinda gatul si o sa il stranga pana il va frange. Daca era macar posibil.

- Nu ma indoiesc de asta. O sa-i spun. Vreti sa va transmit si raspunsul. Zambi Louis batjocoritor, aranjandu-si ceasul pe mana.

- Nu e necesar. Marai de data asta fara sa-si dea seama. Vroia doar sa-l faca pe Louis sa dispara. Nu avea ce sa caute aici. Nu acum si nu in acelasi loc in care este si Rose.

- O seara placuta. Le ura, silueta sa, facandu-se disparuta in spatele celor doua usi, care acum se inchisesera.

- Nu vreau sa merg acasa. Se intoase spre Harry, bufnind nevoasa.

- Hai mai intai afara, iei putin aer si vedem dupa unde vom merge. O incuraja, zambind atunci cand accepta.

- Vom merge inapoi in sala. Ii raspunse Rose, iesind cu el din restaurant.

- Tocmai ti-am facut anuntata plecarea. Lasa prostiile. Pufni si el, tragand usor aerul in piept. Mireasma de toamna se simtea atat de bine.

Se uitara amandoi la cerul intunecat, mici stelute luminand culoarea linistitoare. Il analiza pe Harry, chipul sau devenind si mai perfect in miezul noptii. Avea o aura misterioasa, un zambet pe jumatate pervers, dar care nu putea fii sters nici macar de curajul tampit pe care il detesta la Rose. Acel zambet viu se intoarse spre fata ce inca se afla langa el. Ochii sai, mai sclipitori ca niciodata ascundeau mii de scantei si cateva lacrimi. Se simtea liber.

Se oprira in curtea restaurantului, chiar langa un spatiu amenajat cu bancute. Se strecurara cat mai adand in micul parculet, Harry gasind repede un spatiu mai ascuns fata de celelalte. Era o zona in forma de patrat, cu trei banci, una in mijloc, celelalte doua, pe laterale, in partea din fata fiind intrarea. Desi era mic, parea confortabil, copacii din spatele gardului, intinzandu-si coroana si deasupra scheletelor din lemn, ce inconjurau bancutele. Rose il urma fara sa spuna ceva.

El se asezase primul, punandu-si coatele pe genunchi. Isi freca cu buricul degetelor fruntea, stiind ca tot ce se intampla acum este o nebunie. Nu trebuia sa faca nimic din toate astea, decat sa o raneasca, sa o faca sa-l urasca, si apoi sa dispara, sau s-o omoare. Dar nu putea. Nervii aparura iar, mintea sa ducandu-se mult mai departe decat e posibil. De ce nu poate? De ce nu o omoara? Sangele lui fierbe doar la gandul ca ar atinge-o, e innebunit de toate astea. E depasit, nestiind cum ar trebui sa procedeze.

Dupa ce lasa o alta respiratie, sa-i limpezeasca actiunile, isi ridica capul spre fiinta, ce reusi sa-i distruga planurile si ratiunea facand nimic. Nu a facut nimic, ceea ce face si acum. Statea cu mainile in san, privirea sa ucigandu-l doar din doua miscari.

- Stai jos. Ii spuse, ezitand sa transforme afirmatia intr-un ordin.

- Harry, Yrrah. Cine dracu esti si cum te numesti. Incepu, batand nervoasa cu varful pantofului in asfalt. O sa ma duci acasa, si dupa asta o sa ma lasi in pace. Nu vreau sa te mai vad sau sa mai apari in visele mele. M-am saturat de tine. De tot. Nu m-ar mira daca acum ar veni cineva sa ma atentioneze ca vorbesc singura. E jenant si tin sa cred ca sunt nebuna.

Isi prinse parul intre degete, intorcandu-se cu spatele la fantoma ce parea mai reala ca niciodata. Simtea cum lacrimile ii vor exploda in orice clipa si asta doar din cauza sentimentelor ei. Incepea sa tina la ceva care ii deschisese portile altui taram. O purtase pe necunoscut, spre culmi periculoase, in imposibil pentru ca sunt doar niste iluzii. El e ceva ireal care va disparea odata cu trezirea ei. Era un vis, care avea sa-i distruga perspectiva despre iubire. Ii distrugea dorinta de viitor. O distrugea pe ea.

- Rose. Stai dracu jos, n-am chef de asta. Incerca sa fie calm, batand cu palma una dintre scandurele ce alcatuiau banca.

- Nu mai rezist. Nu te mai vreau Harry. M-am saturat de toate astea. M-am saturat de tine. Ii tipa, mainile ei incepand sa tremure. Genunchii au lasat-o de mult, lacrimile si frica, acaparand-o din nou.

- Sentimentu-i reciproc. Acum aseaza-te. Ii zambi, fara sa observe starea in care se afla. Statea cu spatele la el, degetele sale inca fiind stranse in buclele ce se revarsau pe spate.

- Tu nu intelegi. Sopti, tresarind atunci cand bratele lui ii inconjurara umerii, atingandu-i foarte putin sanii. Respiratia fierbinte ii topi pielea, furnicaturile ajungand pana in adancul inimii. Se lasa prada lui, lasandu-si mainile peste ale sale.

- Sa inteleg ce? Sopti si el, zambetul lui imprimandu-se in gatul ei.

Un sarut scurt o alinta cu o atingere fina. Se pierdu in gesturile lui, inclinandu-si capul pe spate doar ca sa-i intalneasca privirea. Acele sfere o mancau doar dintr-o singura privire. Isi umezii buzele, gandul ei ducand-o mai aproape de el. Ii savura uimirea pentru cateva secunde, lipindu-si buzele pictate in lacrimi de ale lui. Gustul sarat, deveni dulce in atingere. Se contopeau perfect, dar ceea ce nu stia Harry, era ca asta nu putea fii numit un inceput, ci un sfarsit.

- Nu intelegi ca nu te vreau. Nici langa mine, nici cu mine. Il impinse cu toata forta, corpul sau izbindu-se de gardul ce se afla la cativa centimentri de el. Inteleg. Acum inteleg tot Harry. Tipa, aruncandu-i cea mai dispretuitoare privire.

Harry nu stia ce sa zica sau ce sa faca. Se afla pe culmile fericirii. Simti-se ceva in viata reala. Ceva se afla in stomacul sau si aceea nu era nevoie de mancare. Erau multe animalute care ii misunau si prin minte. Erau sentimentele puternice care il faceau sa zambeasca. Un zambet simplu, dar sincer. O simtea pe ea. Pe ea adevarata. Se simtea si pe el, dar totul a disparut. Cuvintele ei reusira sa-l strapunga. Il raneau. Nu-l vroia. In niciun fel. Era la fel. Lumea nu se schimbase deloc. Aceleasi fete nenoricite, aceleasi curve. O bataie de joc care i se intiparise in minte.

- Ai mare dreptate. Casa aia e a ta. Nu mai vreau nici o secunda langa tine. Esti un nebun. Nu meriti nimic. Continua sa zbiere, facand o pirueta pe tocuri. Se uita o singura data la el, pasii ei devenind tot mai hotorati.