Ia-mă cu tine!

Capitolul 28.

Iesise grabita din casa inca gandindu-se daca a inchis usa de la intrare. Isi deschise umbrela, aventurandu-se pe strazile aglomerate. Vantul aproape o lua pe sus, picurii venind din toate partile. Isi trase esarfa peste nas, incercand sa respire contra rafalelor de vant. Nu mai facuse piata de ceva vreme si nici acum nu avea de gand sa o faca.    

Se uita la cerul inorat, soarele fiind ascuns in spatele norilor cenusii. Nu ii placea in niciun fel aceasta vreme, si parca in acelasi timp cu monotonia zilei de azi, si morarul ei scazu. Isi tinea strans umbrela pentru ca vantul m-ai avea putin si i-o intorcea pe dos. Intra in cofetaria doamnei Claire, o femeie de varsta mijlocie, putin grasuta, dar foarte draguta. Detinea o cofetarie simpla, dar cu niste prajituri extraordinare.

Isi lasa umbrela uda la intrare, paznicul asigurand-o ca va avea grija de ea. In fata tejghelei nu era nicio persoana, mai toata lumea ocupand cate o masa. In incapere era foarte cald, atmosfera fiind la fel de placuta. Avea mese destul de mari, unde sa manance in jur de doua persoane, in fundal auzindu-se o melodie lenta si linistitoare. Avea abtipilduri mari cu fluturasi, unii iesind in relief pe suprafata peretilor crem. Culorile care predominau aici erau albul si bejul care se potriveau perfect cu hainele inchise la culoare a oamenilor.

- Buna, Claire! O saluta, amintindu-si de dorinta ei. Prima data cand o intalni vorbi cu ea asemanator cu modul in care comunici cu o bunica, insa Claire se credea inca tanara. Desi avea o varsta inaintata nu voia sa imbatraneasca sau sa recunoasca in vreun fel trecerea anilor. Din acest motiv o ruga pe Rose sa o intampine de fiecare data ca pe o prietena buna sau mai bine zis, ca pe o tanara aflata in perioada adolescentei.

- Rose, draga! Ce mai faci? Suspina femeia, deschizandu-si mainile din spatele tejghelei. Rose o cuprinse intr-o imbratisare stransa, dandu-si seama ca avea nevoie de asta cam la fel de mult precum avea nevoie de aer.

- Foarte bine. Minti, adunandu-si puterile pentru ai oferi un zambet fals. Tu? O intreba cat se poate de politicos, desi se simtea ciudat sa vorbeasca cu o femeia in toata firea in felul asta.

- Excelent. Tocmai ce am scos o noua prajitura. Ochii ei mari, ca doua cristale albastre, stralucira incantate spre Rose.

- Oh, as fii incantat sa o incerc. Poate imi vei pune inca trei la pachet, si inca 5 franzele. Zambi Rose, amintindu-si ca nu prea are chef sa mearga si pana la bacanie.

- Desigur, scumpo. Iti dau acum prajitura si le iei pe celelalte dupa ce termini de mancat. Ai slabit foarte tare in ultimul timp. O certa, luand o farfurie de marime medie in care puse o prajitura fara blat. Era o parte dintr-un tort diplomat, avea doua feluri de crema, una de vanilie si un de fructe de padure, pe deasupra fiind ornata cu mure si zmeura. Avea un sirop corolat care se scurgea intr-un mod foarte apetisant de pe fructe.

A luat farfuria si lingurita, fara sa apuce sa m-ai multumeasca deoarece, Claire se facu deja disparuta, foarte grabita sa-i impacheteze cele cerute. Rose ofta, dandu-si seama de munca pe care o depune aceasta femeie in fiecare zi. Ca sa nu atraga prea mult atentia lumii, se aseza la o masa din spate. Isi trase esarfa rozietica de la gat, asezandu-si geaca pe spatarul scaunului.' Proasta zi pentru o plimbare'. Isi spuse in gand, infingand lingurinta in prajitura. Fara nicio pofta de mancare, savura insa cremele cu guri mici.

- Nici gand, tata! Am zis ca nu o sa mai calc niciodata acolo. Un marait se auzi la o masa distanta de a ei. Recunoscu imediat vocea.

Harry statea la masa, mancand o prajitura de lamaie in timp ce vorbea la telefon. Era putin nervos si ingandurat. La dracu! Injura Rose. Nu intelegea de ce nu o lasa in pace.

- Harry! Tipa usor vrand sa nu para o nebuna in fata celorlalti deoarece vorbeste singura. El nici nu se intoarse spre ea, in schimb lua alta gura din prajitura, trantind telefonul pe masa. Pssss! Incerca din nou sa-i atraga atentia, insa nici de data asta nu reusi.