Aceasta Este Realitatea

Confuzia II

Stând în fața oglinzii neclare, am știut ce urmează: eu voi merge din nou la draperia fina, o voi trage și voi vedea izolarea supusă. Dincolo de draperie era doar un perete gol, tipic. Camera nu avea o ușă, nu avea viață. Lângă draperia ce ascundea doar o închipuire a libertății, pe un scaun, era aruncată o cheie ruginită, fără folos. Nu o mai cercetasem de când am renunțat la voința de scăpare, de libertate. Nu mă mai mira nimic, hainele șifonate, aerul rece din cameră, totul era învăluit de singurătate.
,,Azi o să fie altfel!"
mi-am spus în minte.
Pentru prima dată, nu am să caut nimic. Îmi doream să înțeleg de ce sunt aici. Am început să analizez din nou cheia, oglinda, scaunul.
,,Nu s-a schimbat nimic"mi-am spus.
,,Tu nu te-ai schimbat"
Priveam telefonul așteptând parca să sune, să răspund din cauza sunetului zgomotos si să pun nenumăratele întrebări, fără răspuns.
Stăteam îngrozită de sentimentele repetate, nevoia de a experimenta necunoscutul.
AICI și ACUM, limitele erau nedeterminate.
Îmi reveneau din ce in ce mai multe întrebări. Toate aveau același scop: EU. Nu știam cine sunt eu cu adevărat. Care era motivația mea? Fiecare personalitate reprezenta un întreg, eu, pe de alta parte, eram doar un segment cu toata ființa mea.