În clipele acestea, îmi amintesc de mama, fiinţa angelică atât de retrasă, cu propriile gânduri nedestăinuite.
De fiecare dată când noi, copiii, greșeam cu ceva, mama nu ne certa deloc, ba chiar se închidea în camera ei, izolându-se de noi.
Fraţii au devenit cel mai bun sprijin pentru sufletul meu. Învăţam împreună, ne jucam împreună, ne iubeam pentru ceea ce suntem.
,,De ce mama nu ne mai iubeşte?" era întrebarea pusă de sora mea cea mică, în fiecare seară, când mergeam cu toţii la culcare.
,,Mama ne iubeşte prin liniştea ei faţă de noi!" îi răspundea fratele meu, mereu cu acelaşi ton plin de încredere.
Eu eram singura care ştia de răceala şi chinul pe care-l deţinea în suflet.
Acum, nu mai puteam să-l interpretez. Amintirea s-a oprit aici.
Eram pregătită să părăsesc visul, să mă trezesc la realitatea cruntă a necunoaşterii, într-o cameră goală.
Însă visam în continuare, în faţa pianului ce aştepta să-i destăinui frumuseţea divină.
Pe clape, am putut observa o bucată de foaie alterată din cauza timpului. Fără să mai gândesc, am luat rapid foaia, pentru a descoperi scopul ei.
Era jumătatea fotografiei pierdute ce o înfățișa pe mama. Mai mult decât orice, îmi doream să o revăd.
°Corectare Raluca_Panait°
CITEȘTI
Aceasta Este Realitatea
Ficțiune generală"Realitatea este o copie a lumii perfecte." -Platon •Corectări @Raluca_Panait• •Copertă @xforgotten• #30 Ficțiune generală 100 voturi, 500 vizionări 21.01.2016 . . 200 voturi, 1.000 vizionări 30.01.2016
