Confuzia V

177 35 4
                                    


M-am îndreptat rapid spre pat, am dat la o parte pătura fină, dar cearșaful nu era acolo. Perna, pătura, nu erau învelite, nu puteam să fac rost de ceva să acopăr oglinda, ori era mult prea mică, ori prea dificil. Singura opțiune era pătura.
Așa că am luat-o și m-am îndreptat spre perete. Precum făceam cu cearșaful, am ridicat cu ambele mâini, cu grijă, lăsând să cadă o porțiune mai mica în spatele oglinzii. Îndepărtându-mă, eram atât de confuză, situația era neobișnuită.
Nu îmi mai aduc aminte să fi experimentat ceva diferit de ceea ce era aici. În zilele trecute, eu eram doar un element dintr-o continuitate. Eram o persoană, care renunțase de mult la speranță, fără să trăiască prezentul. Alegerile făcute aveau consecințe clare. Acum, totul era diferit. Puteam să simt asta. Dar ce era și mai apăsător era necunoscutul. Pentru prima dată, nu știam ce se va întâmpla, schimbarea a fost făcută.
Speriată m-am ghemuit în pat, cu privirea orientată spre tavan. Frigul m-a învăluit și, din nou, a trebuit să fac o alegere: să renunț la sentimentul de siguranță sau să renunț la cel straniu.
Am închis ochii, nesigură pe mine, încercând să uit cele întâmplate.
Un val de melancolie, m-a cuprins dintr-o dată. Mă simțeam de parcă aș pluti peste toate amintirile. Imagini cu diferite expresii faciale, până acum nemaiîntâlnite, mi-au apărut în față. Deschid ochii, cercetând.

Aceasta Este RealitateaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum