M-am apropiat din ce în ce mai tare de telefon, în colțul cel mai puțin luminat de singura sursă de lumină slabă, de pe tavan. Ghemuită, cu mâinile încrucișate, observ rana de pe mâna dreaptă, care nici acum nu s-a vindecat. Am reușit să-mi provoc singură durere fizică, din prima zi a neînțelegerii, lovindu-mă violent la mână, încercând din răsputeri să lovesc toate obiectele din cameră.
După căderea nervoasă,durerea provocată de rană era singurul lucru care mă făcea umană.
Foamea, setea, odihna, toate aceste trebuințe fiziologice au dispărut cu timpul. Nici acum nu realizez cum mai sunt în viață. Sau poate am murit, retrăind din nou și din nou aceleași sentimente. Poate era timpul să înțeleg. Să o iau de la început și să reușesc să țin pasul cu amintirie care determină un sentiment de bucurie, dar nu pot. Sunt atât de închisa în mine, precum această cameră fără ieșire. Ceea ce am făcut in trecut a determinat viitorul, dar trecutul meu, ceea ce mă definește ca persoană, au dispărut.
Liniște.
Ceva nu se potrivea. Nu era în regulă. Ceva lipsea.
Mă uit în jurul camerei Nimic... Ceva s-a schimbat.
CITEȘTI
Aceasta Este Realitatea
Genel Kurgu"Realitatea este o copie a lumii perfecte." -Platon •Corectări @Raluca_Panait• •Copertă @xforgotten• #30 Ficțiune generală 100 voturi, 500 vizionări 21.01.2016 . . 200 voturi, 1.000 vizionări 30.01.2016
