Uitându-mă la fotografie, o întrebare mi-a surâs interesul:
„Unde e tata?"
Nu-mi puteam reprezenta imaginea, nici nu eram sigură de prezența lui în viața mea.
Gândindu-mă la el, tot ce-mi apărea în minte era doar poziția lui în pragul ușii, ce făcea cu mâna, nouă, familiei.
„Mă voi întoarce! Vă promit asta!"
Dor.
Dorul a cuprins întreaga casă.
„Unde a plecat? Când va veni înapoi?" erau întrebările puse de noi, copiii, în fiecare zi, până când mama a cedat din a ne mai spune:
„Ziua în care va veni tata va fi o zi specială plină de bucurii!"
Mama a fost cea mai afectată de situație. Puteai observa asta din privirea ei. Fără expresivitate, dar plină de regrete. La vârsta aceea fragedă am făcut cunoștința pentru prima dată cu tristețea.
Mereu încercam să o fac pe mama să zâmbeasca prin cântecele mele, prin atmosfera copilărească a fratelui și a surorii mele.
Tot ce am primit în schimb a fost doar indiferență.
Astfel, am început să mă rog în fiecare seară pentru venirea propriului tată. Îmi cream anumite scenarii, în care mama era din nou fericită, iar tata rămânea acasă pentru totdeauna.
Asta era dorința mea cea mai mare, la vârsta de 7 ani.
CITEȘTI
Aceasta Este Realitatea
Fiction générale"Realitatea este o copie a lumii perfecte." -Platon •Corectări @Raluca_Panait• •Copertă @xforgotten• #30 Ficțiune generală 100 voturi, 500 vizionări 21.01.2016 . . 200 voturi, 1.000 vizionări 30.01.2016
