Aceasta Este Realitatea

Adevărul V

-Ajutor! se auzea un strigăt înspăimântător al unei fetițe.
În clipa următoare am împietrit. Nu am mai putut să mă mișc. Îmi doream atât de tare să strig.
M-am prăbușit violent la pământ datorită hohotelor de plâns. Privirea îmi era încețoșată, mișcările dezorientate.

Era strigătul surorii mele.

Îmi doream atât de mult să o ajut, dar din păcate știam că era mult prea târziu.
Auzeam ecoul neîncetat al nebuniei din mintea mea.

-Ajutor! Ajutor! Ajutor! țipă cu o intensitate mai puternică fetița.

Zgomotele au fost însoțite de picăturile dinamice ale unei furtuni. Vremea a luat o întorsătură drastică.

Voiam să fug. Voiam să mă trezesc.

M-am ridicat plină de durere morală, cu voința de a mă ascunde. Am alergat până în capătul holului, analizând fiecare cameră. Am decis să cobor la subsol. Acolo, zgomotul asurzitor putea fi ignorat cu ușurință.
M-am închis într-o cameră micuță, refuzând amintirea surorii mele.
Am observat brățara de pe mână, cu ajutorul singurei surse de lumină, venite printr-un geam care abia mai rezista. Eram mai mult ca sigură de faptul că o lăsasem pe hol, nu-mi amintesc să-mi fi pus brățara.
Am smuls-o, aruncând-o în colțul neîncăpător al cămăruței. În momentul contactului cu podeaua, geamul s-a spart din cauza furtunii. Zgomotul cioburilor m-a făcut să tresar.
Durerea impactului mă paralizează. Cu privirea vagă, observ apa inundând camera.