Aceasta Este Realitatea

Trecutul I

Întrebări.
Răspunsuri.
...
Întrebări.
Răspunsuri.
...
Întrebări.
Răspunsuri.
...

Instinctul mă sfătuiește să-mi descopăr limitele prin elementul ce mă definește.
Dar prezentul nu mai poate fi definit. Trecutul îl vizionam printr-un șir de note muzicale.
La pian începusem să râd, să plâng, să mă definesc.
Acolo sfârșitul a avut un început.
De ce?
Pentru că acum, când știu adevărul mă pot cunoaște. Însă la final, când totul va avea un rost, eu am să-mi regret cunoașterea.
Pentru că atunci voi cunoaște lumea, prin ispite.
Încep să văd doar defecte ale căror trăsături formează unealta distrugătoare a calităților.

Pentru că nimeni și nimic nu o poate opri.
Alegerea a fost făcută.
Mă îndrept acum cu pași fini spre pian. Atingând ușor clapele, respirația devenea din ce în ce mai lină.
„Să înceapă vindecarea!"

Cu ochii închiși, mi-am lăsat lacrimile să-mi domine sufletul.
Nu mă mai puteam opri. Intensitatea muzicii devenea atât de puternică încât nu-mi mai auzeam gândurile.
Am profitat de fiecare secundă, zâmbind.

Dar sunetele s-au oprit. Degetele au înțepenit.
Deschizându-mi ochii, răspunsurile mi-au apărut în cale.
Totul a început pe 27 octombrie, când conștiința a lăsat legile logicii să-mi străpungă pielea cu țepi dureroși de ascuțiți.

A fost ziua în care basmele nu au mai avut ca învingător binele, ci răul.
Copilă fiind, mi-am format o concepție despre lume și viață total diferită prin imaginea părinților.
Mama, o fire vie prin exteriorul ei, prezenta o obsesie manifestată din interior...