—Alo? Mă poate auzi cineva? Alo? strig cu disperare.
Era singurul sunet pe care l-am auzit timp de câteva zile.Telefonul nu se putea deconecta, suna în fiecare zi.
Mă trezeam dimineața, cu aceleași gânduri:
,,Când se va termina?"
Eram intr-o camera, simplă, îmi părea cunoscută, însă nu îmi puteam aduce aminte.
,,De ce? Cum am ajuns acolo?"
Mă aflam parcă într-un labirint al vieții mele. Plin de dorințe neatinse, de amintiri care-mi tăiau răsuflarea.
„Ce am făcut de am meritat asta?"
În fața patului, pe peretele opus, era așezată o oglinda, însa nu te puteai uita la ea. În fiecare noapte, când încercam să dorm, acopeream cu cearșaful patului oglinda, precum mă sfătuia instinctul, dar în fiecare dimineață cearșaful il găseam la locul lui, în dulap.
Zilele trec, șirul se pierde, iar confuzia mă cuprinde din ce în ce mai tare. Un lucru era cert: trăiam un prezent continuu, făceam aceleași lucruri zi de zi, simțeam cum încet-încet pereții se vor strânge, iar eu voi dispărea pentru totdeauna.
CITEȘTI
Aceasta Este Realitatea
Ficção Geral"Realitatea este o copie a lumii perfecte." -Platon •Corectări @Raluca_Panait• •Copertă @xforgotten• #30 Ficțiune generală 100 voturi, 500 vizionări 21.01.2016 . . 200 voturi, 1.000 vizionări 30.01.2016
