Mama, o fire vie prin exteriorul ei, prezenta o obsesie manifestată din interior: banii.
Și așa țepii se strângeau în jurul meu precum șerpii. Veninul lor sufletesc mă preschimba în ființa pe care o numeam „mamă".Puteam simți plăcerea pe care i-o aduceau banii.
Cum a reușit acest element să mă schimbe?
Acum îmi doream să nu-mi fi reamintit.
M-am întors greu, cu spatele la pian, mirată de cutiuța de pe jos.
„Episodul cutiuței pline cu bani, din 27 octombrie" mi-a apărut în minte.
Imaginile se derulau repetitiv cu o viteză arzătoare. Detaliile mă copleșeau.
O vedeam pe mama intrând pe furiș în camera noastră, a copiilor, luând fiecare bănuț din cutiuță. Aș fi vrut atunci să o fi întrebat unde merge cu banii, dar eram prea preocupată de jucăriile surorii mele. Eram confuză. Eram doar o copilă.
În ziua următoare, când a venit mama acasă îmbrăcată elegant, am descoperit răspunsul la întrebarea mea. De atunci a început cu adevărat confuzia.Am analizat în fiecare zi tot mai amănunțit gestul mamei. Greșisem nespunând nimănui.
De ce?
Pentru că atunci mi-am dat seama de simbolistica gestului.
Ce reprezentau acei bani pentru mine, dar pentru mama?
Încă de când eram mici, noi, copii, primeam bani de la diferite cunoștințe când veneau în vizită. Obișnuiam să îi depozităm într-o cutiuță primită de la bunica din partea tatei. Nu am cunoscut-o niciodată. Motivul era mama.Trecuseră mulți ani de când tot adunam. Îmi plăcea să cred că atunci când voi crește mare, îmi voi cumpăra împreună cu frații mei un mare castel.
În fiecare seară, înainte de culcare ne organizam șcenarii ce reflectau fericirea copilăriei.
Dar toate acestea au fost distruse.
Puteam auzi glasul cristalin al surorii mele, care se îndrepta spre părinți:
-Banii din cutiuță au dispărut! a spus ea cu un regret în suflet.
CITEȘTI
Aceasta Este Realitatea
General Fiction"Realitatea este o copie a lumii perfecte." -Platon •Corectări @Raluca_Panait• •Copertă @xforgotten• #30 Ficțiune generală 100 voturi, 500 vizionări 21.01.2016 . . 200 voturi, 1.000 vizionări 30.01.2016