Un prieten adevărat

Capitolul 1

Ca să fii prieten cu cineva, nu înseamnă neapărat să fie om. Poţi fi prieten cu un extraterestru care, în mod ciudat, eşti capturat de nava lui în toiul nopţii în mijlocul pădurii lângă un copac scos din radacini. Poate devi cel mai bun prieten al extraterestrului. Poate te baga într-o capsula masivă şi te micşorează cu un laser roz, iar apoi te înşfacă cu o pensetă extraterestră introducându-te prin gura fără buze al unui alt extraterestru în corpul acestuia. Poate descoperi nişte explozive a capsulei micşorate şi ai de gând să distrugi corpul verde, cu toate organele verzi, al extraterestrului şi să ieşi, iar apoi să apeşi pe butonul de mărire. Apoi să îţi iei rămas bun de la prietenul tău şi să sari din spaţiu rostogolindu-te în aer, iar când ajungi în atmosfera Pământului, să-ţi deschizi paraşuta. Apoi să mergi acasă şi să le spui părinţilor tăi aventura petrecută cu extratereştrii. Poţi fi sechestrat într-un coteţ şi să te împrieteneşti cu un porc. Poate, de foame, mănânci din troaca lui fără să îţi dai seama ca poţi să ingerezi fecalele porcului. Poate că noul tău prieten îţi rupe frânghia de la mâini şi de la picioare ca tu să poţi evada. Apoi să mergi la poliţie şi să declari că ai fost sechestrat şi un porc te-a ajutat să scapi. Deci, multe se pot întâmpla. Nu te poţi împrieteni doar cu oamenii.

Acum 4 ani

Clasa a 6-a. Prima zi. M-am trezit foarte devreme în noul an de şcoală: 6:00 AM. Poate pentru alţii este o obişnuinţă să se trezească la această oră neplăcută de mine. Nu mi-a placut să mă trezesc devreme. Mi-a placut să dorm, să visez, şi să stau pe perna caldă tocită de faţa mea obosită, să stau în căldura de dinăuntrul plapumei în diferite pozitii confortabile, să simt blana căţelului meu de pluş atingându-mi faţa. Deci, cum am zis: clasa a 6-a. M-am trezit cu faţa la cearşaf. La 6:07 m-am dus la baie, m-am spălat pe faţă (a fost o plăcere imensă când am simţint apa rece atingându-mi faţa cea încălzită şi posomorâtă), apoi m-am spălat pe dinţi. După aceea, am observat hainele noi aşezate, despăturite pe patul nefăcut pregătite pentru a mă îmbrăca. Întâi mi-am pus maioul alb şi subţire, simţeam aerul răcoros care venea printre crăpătura geamului, apoi mi-am pus blugii roşii cu materialul fin, dar strâmt. Avea multe buzunare. Mi-am băgat maioul în blugi, apoi mi-am pus cureaua plină de găurele. Preţ de un minut am stat şi m-am gândit la reîntâlnirea cu colegii. M-am gândit dacă voi avea un coleg nou, sau mai mulţi. Am stat gândit până ce mama m-a strigat de jos dacă am terminat de făcut patul şi dacă am terminat de îmbrăcat. Mi-am luat cămaşa cartonată în carouri albe şi roşii. De ce cartonată? Pentru că materialul este gros şi tare. Apoi mi-am făcut repede patul uitându-l pe partenerul meu de dormit de pluş pe jos şi am fugit în bucătărie. M-am aşezat în capul mesei, la locul meu de când m-am născut şi am aşteptat ca mama să îmi pregătească micul dejun. Era 6:30 AM. De obicei, nu aveam răbdare să stau şi să aştept până ce mama mă serveşte. Atunci am stat şi mi-am ascultat stomacul care striga. După două minute, mama mi-a adus în sfârşit micul dejun. Era o felie de pâine prăjită, culoarea prăjelii era acceptabilă unsă cu puţină margarină. Pe lângă, era o omletă gustoasă cu nişte pătrunjel tăiat în bucăţele micuţe. Bineînţeles, nu lipsea laptele şi sucul natural de portocale. În timp ce înfulecam omleta, mama m-a întrebat:

-Şi... eşti entuziasmat de noul an? De clasa a 6-a?

I-am răspuns doar după câteva secunde ca să termin de mestecat. Vorba aia: "Nu e voie să vorbeşti la masă.".

-Păi, mami... nu am de ce să fiu entuziasmat. E clasa a 6-a. Nu e clasa a 9-a sau ultima zi de clasa a 12-a. Sunt aceeaşi colegi, e aceeaşi şcoală, doar numărul clasei diferă.

Mama credea că reîntâlnirea cu colegii mă va face mai fericit decât sunt. Fapt ceea ce nu e adevărat. Relaţia mea cu colegii nu era atât de fascinantă. I-am cunoscut de când am intrat în clasa I. Pe alţii de la grădiniţă.