Un prieten adevărat

Capitolul 18

În capitolele anterioare
Pentru a-şi lua liber de la viaţa grea pe care Alex o duce, se decide să meargă la ţară să se relaxeze alături de Georgiana. După o ceartă aprinsă cu sora ei, Georgiana zbugheşte din curte, Alex urmând-o. Cei doi petrec câteva ore în satul de alături.
____________________

Am intrat uşor pe uşă, ţinând pe un umăr ghiozdanul plin cu haine, gel de par, pieptene şi încărcătorul când în sufragerie am auzit nişte voce nefamiliare. Erau nişte voce groase, de fumători, printre care şi o voce feminină se împrăştia prin casă.

Când am intrat în sufragerie l-am zărit pe agent, pe poliţist, pe mama, bunicii mei, tatăl vitreg al Elei, mama sa şi surorile ei. Ce naiba? Din tot circul doar Ela mai lipsea.

Mi-am lăsat ghiozdanul pe jos, încruntat într-un sens confuz şi i-am salutat.

-Bună ziua... tuturor!

Agentul s-a ridicat, aranjându-şi ceasul de pe mână.

-Era şi timpul, domnule! mi-a spus.

-Este vorba despre Nelu Coastă sau...?

Mi-am înclinat capul.

-Nu! a răspuns.

Ridurile de pe fruntea lui au ieşit în evidenţă.

-Este vorba despre prietena ta Ela.

Mi-am mărit ochii.

-Da! Spuneţi-mi! Ce este cu ea?

A făcut un pas spre mine.

-A dispărut.

Când am auzit verdictul am îngheţat complet. Nu mă mai puteam mişca, nici degetul nu mai era mobil.

-Cum adică a dispărut? am întrebat derutat, schiţând un mic zâmbet. Pff... nu se poate. E nefiresc.

-Părinţii sunt devastaţi, chiar şi surorile. V-am aşteptat, a continuat, să vă întoarceţi de la Sânmihai ca să vă putem interoga.

-Vă rog.

-Aşezaţi-vă.

M-am aşezat lent în timp ce mă uitam la mama ei unde se observau nişte lacrimi devastate uscate pe chipul ei îngrijorat pentru fiica ei, apoi am privit surorile care erau îngheţate de spaimă, apoi la tătăl ei vitreg care nu dădea niciun semn de interes - normal, atâta timp cât nu este fiica lui naturală -, apoi la bunicii mei ce îşi strângeau palmele şi în final la mama care stătea rezemată de perete.

-Când aţi văzut-o pentru ultima dată pe amica dumneavoastră Mihaela Gheorghe? m-a întrebat în timp ce se chinuia să-şi scoată notiţele din buzunar.

-Ultima dată... Staţi să mă gândesc...

Mi-am pus un deget la gură, răscolind bine trecutul cel apropiat.

-Ultima dată am văzut-o înainte cu vreo două zile de Ziua Îndrăgostiţilor... Da! Aşa este! m-am hotărât într-un final.

Agentul mi-a notat răspunsul după care mai interoghează:

-Unde v-aţi întalnit?

M-am uitat spre mama ei.

-Spune sincer, te rog! m-a implorat mama ei prin suspine.

-Ne-am întâlnit pe dig. Lângă râul Mureş.

-Şi ce-aţi făcut acolo?

-Am scos-o pe Cora... Pe câinele meu, iar Ela a aflat şi am zărit-o aşteptându-mă stând pe o stâncă.