Un prieten adevărat

Capitolul 34

În capitolele anteriare
Ela nu a dispărut cu adevărat în urmă cu un an. A înscenat totul. După ce a fost găsită de Alex, accidental, în Ungaria, acesta nu a renunţat fără să rezolve puzzle-ul. Adevărul a ieşit la iveală, iar la procesul din România, Ela a fost condamnată la minimum trei de şcoala de corecţie, iar Lucian la opt ani de închisoare.
Vorbind la telefon, Alex o observă pe Ela liberă, care îi spune că trebuie să o însoţească la Alba Iulia pentru a-l vizita pe iubirea vieţii ei, Lucian.
________________________

Crăciunul anului 2013 a fost unul mai călduros faţă de Crăciunul anului 2012 care era unul ca din poveşti. Ca de obicei, am primit cadourile, am privit copiii pe geam cum se jucau prin puţina zăpadă oferită de Dumnezeu, dar anul acesta nu mi-a apărut chipul lui Nelu Coastă.

Max era la fel de fericit că zăpada a apărut, având nişte mici aventuri prin nămeţi cu Julian. A mai omorât vreo patru pisici in ultima vreme, dar n-a reuşit, evident, să omoare iepuraşul acela frumos şi pufos pe care l-am zărit ţopăind în aventura din octombrie cu Julian şi Max - presupusa mea moarte.

Julian a primit un căţeluş Terrier atât de frumos şi de drăguţ, atât de mic încât, dacă îl calci, moare instantaneu. Numele l-a pus Piko, un nume sugestiv la cât de mic era căţelul.

Joanne s-a mutat de la vechea casă, undeva pe strada Viilor A, în apropiere de depozitul Evora, din capătul oraşului.

Lorena a rămas la aceeaşi casă şi nu cred că se va muta vreodată din casa părintească al tatălui ei. A primit un nou căţeluş pe nume Azorel, dar nu va dura mult în viaţă, deoarece vecinul criminal şi misterios va otrăvi şi de data aceasta.

Certurile între Georgiana şi Dumitriţa nu s-au mai terminat. Şi nici nu cred că se vor termina. Probabil, când vor ajunge la maturitate, acestea se vor înţelege.

Cred.

Tata era acasă. A sosit după o săptămână de la aventura mea glorioasă. Din cauza fotbalului - în tinereţe era un fotbalist excelent, dar nu a ajuns niciodată la o echipă mai mare, nu ştiam de ce, dar mi-am amintit că l-am văzut într-un ziar, jucând fotbal în Ungaria - a suferit un accident. Ceva legat de ligamentele încrucişate ale genunchiului, menisc. Nici nu ştiu ce e aia.

Revelionul a sosit şi el, ca în fiecare an, unde vecinii mei ieşeau să ne îmbrăţişăm, să ne spunem "La mulţi ani" şi să ciocnim un pahar de şampanie.

Şi anul acesta am strigat pe geam cu bunica după oameni. Dar când artificile şi-au luat zborul şi au explodat pe cerul senin şi înstelat, am ieşit alături de bunicul şi mama, care discutau cu vecina noastră de vis-a-vis.

Piu-piu! Pow-tiuuu!!

-La mulţi ani, dragul meu! mi-a urat mama cu multă sinceritate şi dragoste, îmbrăţişându-mă şi sărutându-mă pe obraz, ţinând în acelaşi timp, în mâna stângă, paharul cu puţină, puţină şampanie.

Ea nu prea bea alcool.

-La mulţi ani! am răspuns eu, răspunzându-i cu îmbrăţişare, apoi urându-le bunicului şi vecinei.

Pentru că artificiile pocneau pe cer, câinii maidanezi au luat-o razna, alergând aiurea, în zig-zag, şi urlând ca descreieraţii pe străzi. Evident, pentru prostia lor, am început să râd.

Privind încontinuare câinii umpluţi de spaimă, din luminile slabe ale becurilor de pe stâlp, Max şi-a făcut apariţia, alergând de frică, dar drept, spre mine.

-Max? am exclamat uimit. Mami! Uite-l pe Max! Ce naiba?

Max a venit la mine, de REVELION. Fix de Revelion, la aceeaşi oră şi chiar atunci când artificiile pocneau pe cer.