Un prieten adevărat

Capitolul 10

În capitolele anterioare
Halloween-ul lui Alex a devenit un Halloween ca în filme. După ce s-a distrat bine, s-a speriat bine. Fiind capturat de Nelu Coastă, Alex se zbate între viaţă şi moarte. Cu ocazia scurtei absenţe ale agresorului, Alex a putut să afle cine este cu adevărat Coastă: Un violator, criminal în serie şi un tâlhar. Ştia în ce pericol era băgat acesta, doar pentru că a făcut gălăgie în bloc. "E un pshihopat, dacă face atâta haz pentru nimic" a gândit el.
Acesta şi-a contactat părinţii şi într-un târziu aceştia au ajuns. După ce Nelu Coastă a suferit accidentul aproape mortal, la spital, Alex a fost chemat. Nelu i-a rostit nişte cuvinte izbitoare, după care acesta a cedat.
____________________

Cifre! Cifre! Cifre! Doar cifre am avut în cap! Calculam teorema lui Pitagora... Miţă era în dreptul meu rezolvându-şi problema de geometrie. Îl uram foarte tare! Avea părul negru ca bezna, puţin cârlionţat, urechi mărişoare, ochii cât de cât frumoşi, dinţi de castor, nas de purcel. Era îmbrăcat într-un hanorac crem. Creionul din mâna lui dreaptă măslinie se mişca cu o viteză destul de tare... scrisul nu-l mai înţelegeai. Trebuia să descifrezi. Desenul era singurul care era frumos. Domnul profesor s-a apropiat de mine.

-Alex, te ajut cu ceva? m-a întrebat amabil, observându-se un mic zâmbet ce formau ridurile de pe faţa uscată.

Mi-am pus creionul jos şi mă uitam la el.

-Mmm... Da! Nu ştiu cum să rezolv aria celor două triunghiuri. Eu văd aici doar unul, nu două!

S-a încruntat, gândindu-se meditativ.

-Cred că... Uite! mi-a arătat cu degetul arătător. Citeşte problema cu atenţie. Zice să duci o perpendiculară cu punctul D din latura AB, C fiind unghiul drept al triunghiului dreptunghic, apoi să uneşti pe fiecare. Adică, mai pe înţelesul tău, uneşti A cu D şi B cu D. Ai înţeles?

Mda... m-a făcut prost subtil. "Mai pe înţelesul tău!"...

Scot cornul şi laptele din ghiozdanul lui Joanne şi încep să mănânc. Aceasta m-a observat.

-Mă! a strigat cu ochii încruntaţi, strâgând creionul de nervi.

-Ce? am zis. Tu l-ai mâncat pe al meu!

-Fraiere!

I-am întors spatele. Diana, una dintre colegele din şcoală, care era foarte fiţoasă, s-a îndreptat încet către mine. Avea pielea măslinie exact ca al lui Miţă, părul şaten, prins în coadă, cu un machiaj discret.

-Am treizeci şi patru de puncte roşii! a strigat în şoaptă cu o bucurie imensă.

-Dar tu mai trăieşti sau te-ai dăruit matematicii? am întrebat-o invidios.

-Chiar, tu! s-a implicat Joanne.

-Păi sunt atentă, iar proful mă place. Sunt în ochi buni!

Du-te naibii!

Eu şi Joanne ne-am luat rucsacurile şi am ieşit pe uşa cu vopseaua uscată salutându-l pe profesor care scria un program la matematică. A urmat Clubul de Biologie. Acolo doamna profesoară ne corecta testele care erau rezolvate în sala de clasă, ne jucam pe calculatoare sau ne uitam la documentare.

-Bună ziuă! am salutat deodată păşind încet.

Doamna profesoară s-a ridicat.

-Bună ziua, copii! a salutat şi ea dând, în acelaşi timp, din cap.

Ne-am aşezat rucsacurile pe nişte scaune marcându-ne teritoriul.

-Ne corectaţi testele? a întrebat Joanne curioasă punându-şi mâinile cele groase pe masă.