Un prieten adevărat

Capitolul 30

În capitolele anterioare
Revederea lui Alex cu Max, pentru el, a fost una magică, plină de emoţie, ba chiar s-a şi împiedicat din pricina acelor fluturi din stomacul lui. Alex a avut parte de o îmbrăţişare călduroasă, a avut din nou şansa de a-şi pierde degetele în blana deasă şi năpârlitoare a prietenului său.  Din nou, împreună!
Dar Alex nu a venit cu mâna goală. În Ungaria, în urmă cu două luni, când a fost răpit mişeleşte de fiul criminalului în serie, Nelu Coastă, care a decedat sfâşiat în pădurea Mociar, i-a promis Alex acestuia că îi va pune faţă-n faţă pe el şi pe Ela, pentru a lămuri nişte lucruri între ei. Dar Alex a ştiut cum să procedeze. L-a aruncat în capcană. Înainte ca autorităţile să-l prindă şi să-l condamne la opt ani de închisoare, Alex a aflat de nişte momente petrecute de Lucian şi Ela, contrariul pe care Ela i l-a mărturisit atunci când s-a dat dispărută: că cei doi făcuseră dragoste, până la urmă. Totul s-a dovedit adevărat, iar Ela a fost şi ea dusă la o şcoală de corecţie din Alba Iulia.
__________________________

În rucsacul cel verde Adidas, mi-am introdus sticla cu apă plată şi două sendvişuri. Într-o nouă aventură este necesar să ai apă şi mâncare, în caz că nu vrei să leşini sau să mori.

Pe scările cu gresie nouă, am coborât până jos în bucătărie. În frigider mă aştepta un Kinder felie de lapte. Exact ca la televizor.

Doamne fereşte! Ce zgomot asurzitor! Era Cora! De când m-am întors din Ungaria, am observat o rană deschisă la gât. Când Cora era mică, bunicul a pus-o direct în lanţ, fără zgardă. Acum cum ea a crescut, lanţul i-a intrat în gât.

Am ieşit în grabă în curte, unde le-am observat pe mama şi pe bunica, stând cu sufletul la gură pentru Cora, privindu-i pe Grigore - prietenul cel supraponderal al bunicului - şi pe bunicul meu, chinuindu-se să-i scoată lanţul din gât.

Cora urla de durerea cumplită, văitându-se şi zvârcolindu-se sub mâinile cele bătrâne ale salvatorilor. L-am văzut pe Rexi agitat, aşa că m-am dus repede să-l ţin în braţe, căci voia să meargă să o ajute pe Cora. Mi se rupea inima când îl vedeam pe Rexi să scape din braţele mele pentru a o salva pe sărăcuţa Cora.

Pe lângă sunetele pe care Cora le producea, Rexi nu mai putea lătra de atâta chin.

Am observat puţin sânge pe degetele salvatorilor şi pe cleştele ce încă nu apuca lanţul. Lanţul era înfipt adânc. Era în pericol de moarte.

După o oră şi ceva de chin, Grigore a reuşit să înşface bine cu cleştele lanţul rătăcit prin gâtul Corei. După ce lanţul a fost apucat, Grigore a făcut o singură mişcare şi a scos intrusul din corpul căţelului.

În momentul acela, l-am lăsat pe Rexi liber să meargă alături de Cora. Cora era rea în momentul de faţă din pricina durerii. Rexi îi lingea rana deschisă şi voia să o consoleze.

-Am reuşit în sfârşit! a spus Grigore, respirând greu.

Bunica i-a adus un pahar de apă rece de la chiuvetă.

-Mersi, mersi! i-a mulţumit el bunicii mele, după care soarbea câteva înghiţituri mari, apoi, luând un prosop mai murdar şi ştergându-şi broboanele de sudoare de pe frunte.

-Vă mulţumesc mult ce aţi făcut pentru Cora! i-am mulţumit, iar eu m-am îndreptat spre cameră.

Mi-am pus ghiozdanul în spate şi am coborât din nou jos.

-Unde te mai duci acum, Alex?! m-a întrebat mama.

-Uite! am început eu. Ştiu că Cora s-a chinuit atât de mult cu lanţul ăla, dar acum e ok şi se va face bine. Acum, am o întârziere de o ora şi cinsprece minute. Ai uitat? Am o aventură azi cu Max şi Julian.