"Best friends always and forever"
Copilăria lui Alex a fost total schimbată din pricina unui câine maidanez. Cei doi se împrietenesc şi trăiesc nişte aventuri terifiante. În seara de Halloween, Alex şi Max decid să trezească o întreagă clădire dat...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
In capitolul anterior Alex - un copil normal ca oricare alţii - de-abia ajuns din vacanţa magnifică în Cipru, a avut privilegiul de a cunoaşte noile relaţii de prietenie formate de-a lungul absenţei lui. Prima zi din clasa a 6-a nu este o zi atât de impresionantă pentru el. De-abia aştepta să treacă repede anii de gimnaziu, să scape de matahalele de colegi, pentru a ajunge la liceu. După careul care se ţine în fiecare an, ieşit de pe poartă observă pe colegul lui Julian - un băiat înapoiat mintal - escortat de un câine maidanez care avea grijă de el. Acest fapt i-a schimbat opinia despre sufletul acestor patrupede fără posibilităţi. __________________________
Cât timp am stat toată vacanţa în Cipru nu am aflat de grupuri şi de noi prietenii. Pentru mine, ca şi cum, totul a început de la zero. În acea insulă cipriotă situată sub Turcia, nu aveam internet ca să intru pe Facebook să văd noutăţi. Doar rar, când mergeam cu tata la pariuri sportive aveam ocazia de a intra pe internet, deoarece, în acel local erau 10 calculatoare. Bineînţeles, aveau voie cei care pariază şi care accesează pe diferite site-uri de sport. Eu sunt mic şi fiul unui fidel client al localului. Până ce şi patronul îl cunoştea pe tata, iar pe mine mă plăcea. Îl chema Mario; un bărbat cât tata de înalt (1.70) cu puţină barbă crescută, ochelari cu ramă groasă şi cu lentile lucioase încât mă vedeam pe mine însumi. Nu pot să zic că era frumos. Avea vreo 35 de ani... Dar, în fine!Tata şi el prăvălăgeau în greacă, deşi Mario trebuia să-i descifreze cuvintele, că la câtă greacă ştia tata... Mie îmi vorbea în engleză, dar în mare parte nu prea înţelegeam, pentru că, vorbea legat şi foarte repede. Dar asta nu însemna că nu ştiam engleza. Ştiam să comunic, fiindcă, la blocul unde eram cazat, aveam nişte prieteni fraţi africani-englezi, super de treabă. Două fete şi un băiat. Băiatul era cel mijlociu. Aveam prieteni şi români din diferite regiuni ale României: din Oltenia şi Moldova. De dimineaţă până seara stăteam afară jucându-mă, şi doar o dată pe zi mă întorceam acasă: la prânz. Eram prea ocupat cu prietenii. Şi ne jucam diferite jocuri amuzante. Evident ne şi supăram, dar ne împăcam. Şi compuneam melodii tâmpite de copii. Şi ascultam şi cântam împreună, în copac, melodia de la Vunk împreună cu Antonia "Pleacă". Eram nişte copii nebuni. Dar când auzeam cântecelul maşinei de îngheţată, fiecare dintre noi scoteam căte o monedă de 1 EURO şi o tuleam în faţa maşinuţei de departe. De 1 EURO puteai să-ţi pui câte cupe vrei de îngheţată: căpşuni, fistic, biscuiţi, caise, vanilie, vanilie cu bucăţi de ciocolată, mentă, cafea, cireşe, mere, ciocolată, ciocolată cu bucăţi de ciocolată, etc. Îngheţata se lipea de faţa noastră, fără să ne pese că ne murdărim, dar ce conta asta? Conta să savurezi şi să profiţi cât mai ai în cornet. Cornetul era crocant şi suna când îl zdrobeai în gură. Eram cazat lângă Marea Mediterană. O mare atât de plăcută... Dimineaţa era limpede, micile scoici erau ieşite pe nisipul gri - era gri din păcate - dar după-masa erau nişte valuri perfecte, apa încălzită, făceam diferite sărituri şi tumbe ajutate de tatăl meu. Cred că am vorbit destul despre frumuseţile Ciprului şi despre viaţa petrecută acolo.
