Un prieten adevărat

Capitolul 26

Astăzi este ziua mea de naştere şi m-am gândit să vă răsplătesc cu un capitol bonus. Adevărul iese la iveală.

În capitolele anterioare
"M-am trezit cu forţă şi multă voinţă. Noaptea asta mi-am colectat aproape toate energiile pentru a începe căutarea Elei. Trebuie să o găsesc, azi ori niciodată. Voi începe prin a-l interoga pe Akos. Îi voi pune diferite întrebări subtil ca să nu-şi dea seama de ceva. " scrie Alex în jurnal.
Aceeaşi Ela pe care Alex o cunoaşte de când erau mititei, este aceeaşi Ela pe care Akos o cunoaşte. Alex devine confuz în legătura cu asta, dar de un singur fapt este sigur: a găsit-o pe Mihaela Gheorghe, care în urmă cu cinci luni a fost dată dispărută.
Acesta îşi aminteşte de ultimele cuvinte ale lui Nelu Coastă, care spunea că secretul lui despre Ela îl va duce în mormânt.
Lucian, el este puzzle-ul acestui mister. După caracteristicile lui, pare să fie fiul criminalului care i-a măcinat un an din viaţa lui Alex. Acesta crede că Lucian are o legătură foarte puternică cu Ela, un gând care s-a adeverit.
A avut privilegiul de a comunica din nou cu Ela, nevenindu-i să creadă. Alex, insistând, află de la ela că Lucian este mort şi această cade pe pământ şi îşi varsă lacrimile peste iarba care se uscă de la secetă.

_____________________________

Din perspectiva Elei

12 februarie 2013

-Alex! exclam.

-Ela? Ce faci? De unde ştii că am vrut să vin pe dig cu Cora? mă întreabă el curios şi surprins că mă vede.

-M-am întâlnit cu Melania. Mi-a spus că şi tu, la rândul tău, te-ai întâlnit cu ea şi repede i-ai dat raportul.

Alex stă puţin gândit, după care mă aprobă.

Începem să ne plimbă, Alex lăsând-o pe Cora să zburde pe câmpie şi să se joace. Noi doi vorbim aiurea şi schimbăm subiectele des.

-Şi Max unde e? îl întreb pe Alex.

-Nu ştiu... Cred că a ieşit cu Julian..., stă gândit, iar apoi spune: Ce puţină zăpadă este.

-Da... naşpa!

Am parcurs câmpia şi am ajuns la râul Mureş.

-Alex? Îmi place de cineva.

Alex a rămas surprins la mărturisirea mea. Oare este bine să-i spun? Oare nu? Dar de ce să nu-i spun? Este prietenul meu.

-Serios? Povesteşte-mi! mă îndeamnă el.

-Păi... ne-am cunoscut... aşa prin Noemi... şi e drăguţ. Atât de drăguţ... Are părul şaten, aşa aranjat la modă, îi zic eu gesticulând cu mâna şi arătându-i cum e el, are ochii căprui, buzele îi sunt cărnoase şi primitoare a săruturilor. M-a vrăjit. Are muşchi, bicepşi din-ăia mari.

-Wow! face Alex. Cam multe detalii.

Buzele lui i se curbează şi se transformă într-un zâmbet amuzat.

-Cum îl cheamă? mă întreabă.

-Lucian îl cheamă!

-Şi câţi ani are? Ce înălţime are? De unde este? Altceva mai ştii despre el?

-Da, mă, da! Are douăzeci şi patru de ani...

-Cât? mă întrerupe.

-Douăzeci şi patru! îi strig în urechi. Ce? N-auzi sau te-a vrăjit şi pe tine?

-Eşti handi? Dar sper să nu te îndrăgosteşti de el.

-Dar ce are? Nu văd problema aici.

-Vârsta! spune el sec.