Capitolul 27

43 9 0
                                    

În capitolele anterioare
Tot ce a făcut Ela până acum a fost să mintă şi să mintă ca o neruşinată. Părinţii ei au fost distruşi din cauza unei minciuni ai fiicei lor. Ela s-a urcat în maşina iubitului ei, Lucian şi s-a îndreptat spre Ungaria. Dar în toate aceste luni, cât timp a fost dată dispărută, nimeni nu şi-a imaginat că aşa se va întâmpla. În sat, l-a cunoscut pe Akos şi s-au împrietenit prin intermediul unor bătrâni cunoscuţi. Acasă, Ela a aflat că iubitul ei este băgat în ceva mare, periculos. N-avea nici cea mai vagă idee că victima vânată de el şi de tatăl lui era chiar prietenul ei, Alex. Însă a aflat după ce a vorbit cu el. Lucian a fugit în România, lăsând-o singură pe Ela, care, după câteva zile, a primit un telefon, spunându-i că Lucian a decedat.

________________________

Stând pe terasă la Western şi bând o Cola Light, o aşteptam pe Ela să sosească. Era o vreme caldă, unde transpiraţia din cap curgea din abundenţă. Gheaţa din răcoritoare nu mă ajuta cu nimic. Ela nu mai vine? Mor aici de insolaţie! mi-am spus. Mi-am amintit ceva! Vocea mea interioară nu şi-a mai făcut apariţia de când am plecat, de la Arad. Se pare ca şi-a luat tălpăşiţa şi a plecat în vacanţă. Măcar mă bucur că nu-i mai aud comentariile ei inoportune.

Din zare, Ela s-a făcut apărută. Mâna mea stângă a gesticulat nervos în sensul de a veni mai repede. M-a salutat şi s-a aşezat lângă mine pe scaunul din lemn lăcuit nu de mult timp.

-Hei! În sfârşit ai venit! Încă o secundă şi muream de insolaţie! am exclamat deranjat.

Ela a început să râdă încet.

-Scuze, no! şi-a cerut ea iertare.

-Deci, ai de gând să-mi povesteşti? am grăbit-o ca să aflu cât mai repede misterul.

Ela şi-a pus gentuţa plic pe masă.

-Chiar vrei să-ţi povestesc? m-a întrebat cu o ezitare interioară.

M-am încruntat la întrebarea pe care tocmai mi-a adresat-o. Normal că vreau să aflu! Doar nu de-aia am chemat-o?

-Spune-mi acum sau anunţ autorităţile! am ameninţat-o eu.

Ela şi-a mărit ochii de spaimă.

-Da, da! M-am suit în SUV cu Lucian şi am pornit spre graniţă. Tot timpul drumului l-am privit şi l-am studiat meticulos, i-am studiat fiecare rid, fiecare fir de păr al bărbii, fiecare fir de sprânceană, fiecare crăpătură din buzele lui seducătoare şi demne de sărutat. Mi-am dat seama că mă îndrăgostisem de el...

Ela s-a oprit în momentul în care chelneriţa cu sucul ei Fanta şi-a făcut apariţia. Şi-a desfăcut uşor doza şi şi-a introdus paiul. Paiul a fost înşfăcat de buzele ei iscusite şi a început să soarbă din doza.

-Şi am ajuns la vama de la Nădlac, a continuat, şi Lucian a spus că este şi verişorul şi tutorele meu deoarece am minţit că părinţii mei au murit.

-Doamne fereşte! am exclamat îngrozit. Continuă!

-Am ajuns în Szekszard la un apartament şi am început sş locuim acolo. În timp... el a ajuns să mă iubească şi am rezultat să fim iubiţi...

-Amanţi! am corectat-o.

-În fine, a continuat, şi apoi am ajuns aici în sat unde am făcut cunoştiinţă cu Akos. Lucian a început să fie gelos şi a vrut să facem dragoste, dar m-am oprit chiar la timpul potrivit. I-am spus că nu pot, că am unşpe ani şi că nu-mi pot pierde virginitatea la vârsta asta atât de fragedă. L-am refuzat.

Un prieten adevăratUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum