Umbre√ (Harry Potter Fan Fic)

Capitolul 2: Începutul sfârșitului

 2. Începutul sfârșitului

După ce Harry, Ginny, Lily, Hermonie, Ron și Hugo își conduseră odraslele la trenul care pufăia energic spre Hogwarts, s-au îndreptat spre ieșirea din gara King Cross, sub privirile cercetătoare ale celorlalți vrăjitori îmbrăcați straniu din gara 93. Deși trecuse atât de mult timp, vrăjitorii încă mai aveau prostul obicei de a se holba la eroii care făcuseră istorie acum șaptesprezece ani.

― Abia aștept să ajung și eu la Hogwarts, îi șopti roșcată micului ei prieten, Hugo, cu ochii sclipindu-i de dorință. Magia este un lucru atât de fascinant.

Avea frageda vârstă de 10 ani și cea mai aprigă dorință a ei era să meargă pe urmele fraților mai mari. Auzise atâtea povești despre acel uimitor castel, încât se simțea neîndreptățită că nu putea primii un asemenea dar. Poveștile despre Hogwarts vuiau prin casă din gura lui James și totul părea cu adevărat fascinant.

― Da, și eu, recunoscu Hugo, strângându-și pumnii cu înverșunare. Nu-i corect că Rose să meargă și eu nu. Dacă aș fi fost mai mare...

Micul Hugo era mai mult curios decât dornic. Nu voia cu înfrigurare să ajungă la magica școală, ci poate doar să privească lucrurile de undeva, de la distanță. Era speriat de ideea de a ajunge acolo. Dar făcea orice pentru verișoara lui pe care o iubea ca pe o soră. Și-ar fi dat oricând enervanta soră mai mare pentru Lily.

Mai în spate, privindu-și copii cu mare atenție, cei patru prieteni și prezenți părinți cu responsabilități priveau melancolic de la tavanul din cărămidă galbenă, până la fumul ce se ridica până dincolo de nori. Trenul ce pufăia nebun în zare, scoțând un zgomot infernal, forma un fum gros, înecăcios. Purtau în ei o fericire nemăsurabilă, care ar fi fost mai naturală unor copii din anul I. Își aruncau priviri încântate și încărcate cu drag și iubire, deși nu era zi în care să nu se vadă sau să-și trimită un mesaj.

― Va amintiți cum a fost în prima zi? îi întreba Harry, uitându-se în gol la fetiță lui care zburda distrasă pe peron, cu Hugo alături.

― Cum să nu? Fred și George nici nu m-au crezut că te-am văzut cu adevărat, răspunse Ron, afișând un ditamai zâmbetul. Oricum, erai sperios că un curcan de Ziua Recunoștinței.

― Știu că am fost foarte entuziasmata, își aminti Ginny încântată, încolăcindu-și și mai mult brațul de cel al soțului său.

― Puțin spus, o contrazise Ron.Era să sări în sus de trei metri și mai, mai să intrii în tren doar că să-l vezi.

Remarca răutăcioasă a lui Ron îi făcu pe Hermione și Harry să chicotească amuzați. Ginny roșise instant la auzul vorbelor fratelui său mai mare. Nu suporta când îi aducea aminte de zilele în care nu era în stare să scoată două vorbe pe lânge cel cu care avea să-și unească destinele. Îi aruncă o privire ucigătoare lui Ron, ceea ce-l făcu să râdă și mai tare.

― Eram copil, se scuză jenată, schițând un zâmbet plăpând.

La ieșirea din gară, familia Potter o luă spre dreaptă, spre o mașină luxoasă, iar familia Weasley spre stânga spre un alt automobil scump, care număra în cecuri multe zerouri. Hugo și Lily se îmbrățișară cu un aer trist, promițându-și că se vor întâlni în curând ca să se joace împreună.

***

În tren, Rose și Albus își tărâră cuferele grele pe culoar, în urmă lui James, căutând un compartiment liber, în care să stea doar ei trei. Cel puțn asta credea Albus. Însă, spre dezamăgirea celor doi boboci, James deschise un compartiment plin cu elevi din anul trei care râdeau în hohote. Aceștia îl primiră în aplauze de încantare, de parcă ar fi fost vreun mare erou.