Umbre√ (Harry Potter Fan Fic)

NECORECTAT 15. O strangere de mana poate insemna enorm. Ultima alegere.

Multumesc celor care ma sprijina si care imi citesc cartea! 

 15. O strangere de mana poate insemna enorm. Ultima alegere.

De ce in viata sunt atatea suisuri si coborasuri, atatea piedici, atatea lucruri necunoscute, desi adevarul Este mai tot timpul in fata noastra si  nu-l putem observare din cauza aparentelor? De ce trebuie sa facem alegeri? De ce? De ce nu putem pur si simplu sa ne putem continua vietile patetice fara vreun contact cu lumea inocnjuratoare?

Tocmai la aceste lucruri se gândea Rose în prima zi de scoala, o zi prea scurta pentru gustul ei, caci la sfarsitul zilei trebuia sa-i spuna ce hotarase lui Scorpius Malfoy. Ce simtea cu adevarat si daca credea in relatia lor. Si problema cea era mare ca nu ntia ce simtea cu adevarat, deoarece cuvintele lui Raven ii rasunau cu ecou in minte, distragandu-i atentia, desi nu mai aduse vorba de asta la nicio ora sau la vreuna din mese.

La sfarsitul orei de Istoria Magiei, profesorul fantoma Binns fusese mai plicticos ca de obicei iar  Rose nici macar nu stia despre ce a fost ora, lucru observat si de Albus si Lyam, care aproape ca nu le veneau sa creada ca Sfanta domnisoara Weasley nu isi facuse obijnuitele notite ce luau deobicei 1 metru de pergament pe ora.

- Tu vorbesti serios? intreba a mia oara Al, într-o incercare de a scoate vreun indiciu de la verisoara sa care, aproape sigur, ascundea ceva dar nici nu putea banui ce anume.

Tanara isi increti nasul micut si spuse cu dintii inclestati si cu trasaturile inasprite:

- Da, asta am facut. Stii, Albus, nu sunt robot si-mi pot pierde concentrarea uneori, incerca sa explice mergand pe holurile pline de vrajitori care faceau glume si care ii salutau in trecerea lor spre clase, ca sa-i vada pe Rose, Albus si Tom langa scari.

 Se afla tocmai in mijloc, fiind flancata din ambele parti de Albus si Lyam.

- Dar tu-nu ti pierzi niciodata concentrarea ... e stupid! E ca si cum ai afirma ca un vrajitor isi va pierde maine magia, afirma Lyam consternat.

- Ce remarca inteligenta pentru cineva care si-a scris parola de la Doamna Grasa pe incheietura, riposta eleva sacaita si sperand ca subiectul sa se schimbe cat mai curand posibil.

Blondul se stramba si isi acoperi incheietura mainii stangi cu multa grija, ca sa nu stearga cerneala de pe incheietura mainii stangi pe care era notat cuvantul "respect". Nu-i placea sa se lege cineva de memoria lui execrabila, care il faceau oricum sa ia note oribile, situate la limita bunului simt.

- Dar totusi ....., continua varul fetei cu pistrui.

- Hei, uite-i pe Lily, Hugo si Tom! le atrase atentia fata aratand cu degetul aratator spre trei boboci care asteptau langa scarile principale parand putin derutati si intimidati de masa de elevi galagiosi si de multitudinea de usi si de drumuri.

Albus tacu si uita pe moment ce voia s-i spuna si isi concentra intreaga atentie asupra celor trei bobocei, doi dezorientati total si unul care parea unde sa-si mute ochii negri ca insusui cerul noptii.

- Buna, Tom! Eu sunt Rose Weasley iar el este Lyam Linely, incantata de cunostinta, spuse satena intinzandu-i mana cu prietenie pe cea a micutului baiat brunet.

Brunetul nu paru impresionat, lucrur ciudat pentru un bobocel, dar isi intinse mana ca sa o intampine pe cea a satenei. Adolescenta simti, cand facu contact cu mana lui Tom, ca un curent ii cutremura corpul si toate maruntaiele, de parca si-ar fi introdus degetele in priza. Pret de un moment, se simti de parca ar fi vrut sa cada din picioare. Cu o miscare repezita, isi retrase mana din salutul celuilalt apoi se simti mult mai bine, de parca ar fi avut o boala oribila si acela ar fi fost antidotul.

Rose se uita cu uimire la pustiul brunet care se afia si el flancat de micuta Lily si de fratele sau, Hugo. Nu parea sa aiba ceva mai special ca ceilalti vrajitori din anul 1, desi era constienta de faptul ca aparentele pot insela. Dar simtea ca era ceva neinregula cu el. Un sentiment de teama si grija, sentiment ce-l purta si Albus din primul moment in care il vazuse.

- Ce ora aveti? intreba Lyam nestiutor.

- Transfiguratia, raspunse Hugo uitandu-se pe o foaie asezata pe o carte grea cam cat el.

- Atunci noroc. Noi trebuie sa mergem la Grija fata de Creaturile Magice! ii anunta blondul deja incepand sa coboare sirul lung de scari pentru a ajunge in gradina, locul unde se tineau deobicei lectiile.

Restul orelor, cei doi baieti isi facura planuri despre ce sa faca in Barlog, in timp ce sarmana fata se gandea la ce ar trebuii sa faca, cum ar trebuii sa simta si sa judece. Chiar nu voia sa se termine orele, desi se parea ca, atunci cand iti doreai ca timpul sa treaca cat mai incet posibil, exact atunci acesta se scurgea cel mai repede.

Nnici nu stia cand timpul trecuse asa de repede si nu ii mai ramasesera decat 20 de minute ca sa se intalneasca cu Al si Lyam pentru a merge in Barlog, asta dupa ce isi terminasera temele, iar ea inca nu avea nicio idee ce sa spuna. Se hotarasera sa se intalneasca tot bin biblioteca, tot langa acelasi semineu.

Scorpius astepta acolo, pe acelasi foroliu si cu fata crispata de teama. Cand o vazu treasrii puternic si se ridica ca traznit de fulger de la locul lui.

- Uite, o sa-ti spun repede ce am de spus pentru ca am ceva important de facut in jumatate de ora, incepu stangace satena uitandu-se la podea dupa scame.

Blondul dadu din cap in semn de afirmativ, incercand in zadar sa-si controleze respiratia cam precipitata.

- Am stat sa meditez, m-am gandit indelung si am cantarit lucrurile si am hotarat sa ...

Scorpius simti ca nu mai avea aer. Asta era un moment important, o secunda ce ar fi putut face diferenta in viata lui cu un tata nepasator si o mama prea ocupata ca sa ii stea cu adevarat alaturi. Ea ar fi fost cel mai important lucru ce i-ar fi luminat viata, ar fi fost comoara ce i-ar fi luminat golul din suflet.

- ...accept sa sa fiu cu tine, termina fata de spus dupa un moment mai indelungat de tacere apasatoare.

Viperinul sarii de fericire si o imbratisa cu putere. De cand se nascuse nu mai simtise o asemenea caldura, o asemenea fericire ce i se juca in suflet si ii incalzea trupul. Simtea o placere suprema sa simta printre degetele palide coama de ciocolata a lui Rose si nasul ii simtea parfumul placut de trandafir. Se simtea de parca ar fi fost azvarlit in Paradis.

Insa Rose nu putea inca sa simta nimic special. Nici nu stia de ce spusese "da". Poate un impuls de o clipa, si oricum, trecerea timpului ii puteau infirma sau afirma alegerea. Spera ca lucrurile sa mearga intre ei, desi in acel moment trebuia sa plece cu varul si prietenul sau cel mai bun in Barlog.

Asa ca iesi din bratele viperinului si, dupa ce il saluta in fuga, fugi la intrarea în turnul cercetasilor cu speranta ca nu va fi prinsa de niciun profesor.

Daca ar fi stiut ce aveau sa vada, sa se intample, poate ca ar fi ramas acolo, in bratele noului sau iubit?