Umbre√ (Harry Potter Fan Fic)

Capitolul 5: Iubire în cioburi de sticlă

In imagine este dorinta cea mai mare a lui Scorpio.

ATENȚIE! NU AM FĂCUT NICIO GREȘEALĂ! ACESTA E CAPITOLUL 5, NU 4! CAPITOLUL 4 MI-A FOST ȘTERS, AȘA CĂ TREBUIE SĂ-L REFAC DE LA 0. ASTA O VOI FACE DUPĂ CE TERMIN TOATĂ CARTEA DE CORECTAT. DIN FERICIRE, CAPITOLUL NU ESTE FOARTE IMPORTANT, FIIND MAI MULT UNUL DE LEGĂTURĂ.

5. Iubire în cioburi de sticlă

― Ce ești tu? întrebă Lily furioasă, un an mai târziu, acompaniată de ropotele furioasei ploi tomnatice.

Era ca și cum natura ar fi reușit printr-un mod nemaigândit să se conceteze în mintea zgâlțâită a fetei și să-i simtă frica și ura. Plângeau concomitent- un sentiment cu totul magic.

Rămăsese aproape singură în casă, căci toți aveau treburi jos, la parter, sau erau la muncile obijnuite: Harry la Minister, iar Ginny la redacția ziarului în care lucra de zor. În cameră îi jucau umbre anormale, întinse până dincolo de firesc, înspăimântătoare, negre și amenințătoare. Îi dansau prin cameră și pe fața crispată fără să urmeze vreo logică anume. Pur și simplu păreau să-și danseze propriul dans grotesc și amețitor.

Se săturase. Trăise luni întregi sub teroarea ochilor săi aproape omniprezenți, care o scuteau doar în momentele în care tatăl ei își făcea timp pentru ea și familie. Totuși, în zilele pierdute de vară, în care frații și verișorii ei îi fuseseră alături mai tot timpul, o făcuseră să uite pentru scurt timp de umbră și de frica ce o urmărea constant. Să uite de băiatul din oglindă despre care nu reușise să afle nimic și a cărui față nu o putea încă schița în analele minții.

Dar toamna se întorsese mai repede decât ar fi dorit. Nici nu-și dăduse seama când frunzele absintii se transformară treptat în cadavre lămâii, când cerul se mohorâ și bufnițele cu scrisori le aduseră scrisorile de la Hogwarts. Ajunse iarăși singură.

― De ce mă urmărești? întrebă, de data asta în șoaptă, de parcă, în adâncul ființei ei, nu ar fi vrut să primească cu adevărat răspunsul.

Până și umbrele părură să-și piardă din veselia diavolească cu care îi hoinăreau dormitorul. Păreau să aștepte și ele răspunsul, deși asta era teoretic imposibil.

. ― Te rog să mă lași în pace! Pleacă! Dispari! țipă Lily cu pumnii încleștați de furie.

Ca și cum întreaga ei furie și frustrare se reagaseau reunite în acele cereri mărunte, spuse de un copil speriat.

Fața i se înroși și i se umplu de lacrimi, iar picioarele îi cedară brusc, lăsând-o să cadă pe covorul galben care o reprezenta pe Clopoțel zburând spre răsărit. Zburând spre dulcea libertate și împăcare cerească. Atunci auzi un vuiet ciudat și nepământean după părerea ei, moment în care își ridica capul cu părul roșu aruncat de jur împrejurul feței palide și transpirate și văzu cu surprindere cum o carte din bibleotecă se dezechilibră în mod misterios și căzu cu o bufnitură mușamalizată în fața ei. Paginile albe începură să se frunzărească până la o pagină oarecare, apoi mișcarea încetă brusc. Ca și cum furtuna se decise să-și ia o pauză bine meritată, așa că se decise să plece în vacanță, lăsând în urmă sa doar dezastrul.

Lily se holbă la carte cu gură căscata și cu ochii aproape scoși din orbite. Cu mână tremurândă, ridică cu grijă cartea cartonată și se uită la titlul mare de pe copertă: Dragostea în ceaunul cu flori. Era romanul pe care îl terminase acum câteva luni și își amintea vag că era vorba despre povestea de dragoste dintre Moreen și Harding, doi vrăjitori oarecare din suburbii. Totul bine și frumos întrei ei, asta până când Adam (un nenorocit de Devorator al Morții), cel mai mare dușman al lui Harding își recunoscu dragostea nemuritoare pentru aceași fată. Își aminti vag că protagoniștii muriseră, asta după ce Moreen a ajuns în brațele vicleanului Adam. Cu privirea uimită deschise romanul la pagina aleasă de forța cea ciudată și începu să citească nesigură.