Umbre√ (Harry Potter Fan Fic)

Capitolul 7: Descoperiri

7. Descoperiri

În aceași zi, Cel Ales își făcu apariția la un bar încuiat, purtând o pereche veche și decolorată de blugi și un hanorac albastru, pe care era imprimat o față zâmbitoare. Chipul îi era palid, așa că cicatricea în formă de fulger era mai vizibilă de cât era cazul. Mușchii feței nu trădau absolut nicio emoție bine definită: nici îngrijorare, nici pură groază, nici furie. Nimic.

Barul era călduros și avea o notă scăzută de eleganță. Pe podeaua de lemn erau înghesuite meșe de lemn, în jurul cărora erau scaune cu spătar înalt, care arătau inconfortabile. Avea un aer primitor și purta o notă de subtilitate doar prin modul cum erau amplasate mesele, în semicercuri adunate în jurul unui punct imaginar. Un loc excelent pentru spus secrete.

Ochii săi extraordinar de frumoși alunecau ușor de la un chip la altul și fu mulțumit să dea de fața plăcută și serioasă a lui Hermione și de cea deloc serioasă a lui Ron. Hermione purta un frumos costum de afaceri, mov, simplu, care îi venea ca turnat, deloc în concordanță cu hainele total nepotrivite ale soțului sau: pantaloni de lâna în carouri, o cămașa încheiată strâmb, în dungi, o beretă franțuzească și pantofi cu botul întors, care lăsau vederii o pereche de ciorapi (unul alb și unul roșu). Dar nimeni nu părea să fi observat ciudata combinație. Își vedeau de treburile lor de rând, deși mai era câte cineva care să-i măsoare din cap până-n picioare și să pufnească disprețuitor din nas.

― Bună, Harry, îl salută Hermione, uitându-se strâmb la ceasul din argint, de la mână. Sper că era ceva important, deoarece sunt la cronometru și fiecare secundă contează. Îmi era cu neputință să le irosesc.

― Și nu puteai aștepta până în weekend când luăm masă împreună? Oricum, ce preferi la cină? Curcan cu garnitură de cartofi copți? Sau poate varză țărănească? întreba Ron visător, simțind deja gustul mâncării pe papilele gustative.

Harry înghiți în sec și, după foarte multă vreme, avu din nou emoții. Își trase un scaun și privi în toate părțile că să fie sigur că nimeni nu trăgea cu urechea, deși cei din jur păreau să fie absorbiți de propriile conversații.

― E ceva foarte important și vreau să va spun doar vouă. Cel puțin până în momentul în care mi se confirmă temerile.

Hermione și Ron își aruncară priviri însemnate.

― Despre ce era vorba, prietene? întreba Ron cu sprânceana dreaptă ridicată.

Harry trase aer în piept și, neștiind sigur de unde să înceapă (uitase tot discursul pe care îl concepuse în drum spre local), spuse simplu:

― M-a durut cicatricea!

Era uimitor cum o propoziție atât de scurtă și neconsistentă putea fura răsuflarea celor doi soți Weasley și aproape provocă leșinul lui Hermione. Ochii lui Ron se bulbucară atât de mult, încât Harry avu impresia că îi vor ieși cu totul din orbite. Îl privea de parcă abia atunci îl văzuse pentru prima dată, sau de parcă ar fi fost una din creaturile de care vorbea prietena lor, Luna Lovegood.

― Dar...Harry, se bâlbâi Hermione. E imposibil. Adică l-ai-l-ai-omorât! E oale și ulcele acum. În plus, Dumbledore nu a rupt legătură dintre voi acum nouăsprezece ani?

― Harry, prietene, sper că asta nu este o glumă! Nu de alta, dar nu era deloc a-amu-amuzant. Deși, dacă faci cinste cu ceva, su-u-unt disp-pus să râd puțin.