Hopeless

Hopeless Noua

Cand rămân singura cu Caitlin in camera o privesc confuza și astept sa îmi explice comportamentul dubios al lui Chase.

"Nu știam ca ai un iubit"

Isi face de lucru prin sertarul de lângă patul ei și isi drege vocea.

"Nu e chiar iubitul meu"

"Chase mi-a spus altceva"

Se întoarce spre mine scuturându-și capul.

"Chase nu înțelege"

Se demachiază si isi schimba hainele. Îi inteleg subtilitatea din gesturi si îmi dau seama ca vrea sa fie lăsată in pace.

Ma bag inapoi in pat cu telefonul in mâini. Dau un scroll pe rețelele sociale, fără sa gasesc ceva interesant. La fel ca ieri, oamenii isi postează cele mai tâmpite chestii pe net.

Azi încep cursurile de la 11:00 si am suficient timp liber pe care nu am cu ce sa-l umplu. Când sunt pe cale sa-i propun o ieșire Caitlinei, isi culege doua prosoape din dulap si o taie spre dușuri.

Oftez gândindu-mă la comportamentul ei. Am impresia ca se îndepărtează de mine, sau poate sunt eu paranoica.

La nici cinci minute după plecarea ei, primesc un mesaj care ma face sa zambesc pana la urechi.

Adunare la Logan acasa, diseară la ora 20:00. Îmbrăcate frumos, iar după câteva secunde mai  vine P.S sunt Briana.

Nu stiu cum se face dar acasa nu prea ieșeam, ținând cont de faptul ca nu eram invitata la prea multe petreceri sau ca aveam doar o singura prietena. Cei de vârsta mea ma considerau o plictisitoare. Fata trista și plictisitoare abandonată de mama ei. Așa eram etichetată, si ma deranja, deși încercam s-o fac pe dura și luam totul ca pe o gluma mare și proasta.

Unii spuneau ca sunt puternica, eu spuneam ca sunt jalnică.

Totul a început după plecarea ei, bineînțeles. Dar a continuat așa si cei patru ani de liceu. Când mi-am dat seama de asta, nu m-am mai sinchisit sa schimb lucrurile. Doar m-am resemnat și mi-am plănuit plecarea din orașul ala toxic. Și a funcționat.

Am înaintat spre cantina cu doua cărți sub brat. Îmi era foarte foame iar faptul ca studenții așteptau la rând după mancare, nu îmi făcea foamea sa se diminueze, din contra, stomacul începea sa îmi scoată sunete ciudate. Azi încă nu am mâncat nimic, și este trecut de ora 16:00. Am tot amânat sa vin la cantina pentru ca aveam cursuri in cealaltă parte a campusului iar drumul dus întors, trecea de 30 de minute.

Mi-am luat o tavă in drumul spre bufet când Darren intra in cantina cu doi baieti necunoscuți. Purta jeanși negri și un tricou albastru închis, care in unele unghiuri părea negru. I s-a ivit tivul boxerilor când și-a dat parul peste cap iar când dintre baieti i-a soptit ceva, el a pufnit in râs.

Și-a întors privirea spre mine atat de repede încât nu am reușit sa reactionez, a zâmbit când și-a dat seama ca mă holbam la el iar după câteva secunde, mi-a tras cu ochiul.

Pofta de mancare mi-a dispărut ca prin minune și când am ajuns in fata doamnei de după bufet, am rugat-o sa îmi pună mâncarea la pachet. Nu as putea mânca aici, cu el in aceeași încăpere. Ce chestie ciudata, stomacul îmi este revoltat când dau de el. Și sper că este doar atracția pe care o simteam când l-am văzut pentru prima oară, nu altceva.

"Salut Oli" imi spune Briana de îndată ce intru in camera.

Îi împleteste parul Caitlinei și îmi trimite un pupic prin aer.