Hopeless

Hopeless Doisprezece

Îmi las fruntea in palma când aud vocea doamnei Marta. Încerc sa ma calmez, sa îmi potolesc lacrimile care vor să-mi curgă pe obraji. Tata nici măcar nu a încercat sa o cheme inapoi acasa.

"Nu e corect" îmi trag nasul învârtind in cafeaua din fata mea "Cum sa te concedieze? Faci parte din familie"

"Olivia, nu te mai gândi la asta. Îți faci doar rau așa"

Încearcă sa pară veselă dar o cunosc si îmi dau seama ca suferă.

"Îl urăsc așa de mult"

"Nu spune asta, e tatăl tau"

Mi-e foarte dor de ea și nu au trecut decât câteva zile de când am plecat de acasa dar s-au întâmplat prea multe lucruri. Am un tata inconștient care se gândește numai la el și la banii lui. Sunt sigura ca asta e motivul pentru care a trimis-o pe doamna Marta la ea acasa, pentru a-și economisi banii.

Oftez știind ca nu are rost sa continui cu asta, orice as spune despre el, ea va încerca sa îi găsească scuze. Și tata nu merita asta din partea ei, nu merita nimic.

"Cum te descurci cu banii?"

"Ma descurc bine, tatăl tau mi-a dat bani frumoși care îmi vor ajunge ceva timp"

"Nu suficienți. Cand se vor termina ce vei face?"

"Hai sa nu ne gândim la asta acum"

"Ba da, trebuie sa ne gândim" urăsc faptul ca încearcă sa mă excludă din probleme ei. Ma considera aceeași fetița pe care a cunoscut-o cu zece ani in urma.

După oftatul ei îmi dau seama ca urmează sa îmi răspundă la întrebări.

"M-am gândit să fac trufe in magazinul vecinei mele"

"Te angajează acolo?"

"Nu ma angajează, o sa fac trufele acasă și seara le pot duce la ea...Mi-a făcut o oferta bună"

"Esti sigura?"

"Da, sunt sigura. Trebuie sa închid acum, merg la cumpărături ca deja se inserează, bine?"

Pun capăt apelului puțin mai liniștita, știind ca doamna Marta are niște bani puși deoparte și un job care să îi aducă suficient venit cat sa nu ducă lipsuri.

Cu tata nu am mai vorbit de când i-am închis in nas, și chiar dacă ma sună zilnic nu-i răspund. Nu cred ca voi putea rămâne calma pe toată durata conversației. Și nu sunt dispusă sa vorbesc cu el despre doamna Marta.

Beau o gura din cafeaua rece sperând sa scap de migrena ingrozitoare pe care o am încă de la primul curs când aud un tip urlând într-un colț al cafenelei.

Sa dă un pas in spate și o observ pe Caitlin. Isi masează tâmplele in timp ce tipul din fata ei gesticulează in mod repetat. A atras atenția câtorva clienți dar nu pare sa le acorde importanță nici unul dintre ei.

Îmi las toate lucrurile la masa și ma îndrept spre ei.

"Caitlin, e totul in regula?" o întreb îngrijorată.