Hopeless

Hopeless Doi

Dupa sapte luni de zile

—Darren povesteste—

Fulgii de zapada-i acopera in cele din urma pasii de pe trotuarul din fata campusului ramanand totul imaculat. Nu incerc sa imi sterg lacrimile reci de pe obraji, fiind șocat de întorsătura lucrurilor. Defapt totul se întâmplă la fel, doar un singur amănunt e schimbat, de data aceasta ea e cea care ma părăsește, nu eu. Și sunt al naibi de sigur ca ea nu se va întoarce cum am făcut-o eu. Nici măcar o dată.

Prezent

—Olivia povesteste

  Intru in bucataria dupa dusul rece care spre surprinderea mea, nu a reusit sa imi alunge somnul. Niciodata nu am fost o persoana matinala, imi displaceau diminetile,  am citit un documentar despre oameni cu probleme de genul acesta,  se spunea ca vei depasi starea odata cu disparitia adolescentei. Prostii.

Nu a disparut, ea persista. Mereu sunt pe fuga diminetile chiar daca ma trezesc decent, ca o alta persoana obisnuita. Ma imbrac intr-o pereche de jeanji si un tricou amintindu-mi de Dakota, mereu spune ca ma imbrac prea monoton. Se înșală. Nu stau prea mult timp meditand ci imi iau cheile, telefonul si incui usa in urma mea. Azi nu va fi nimeni acasa deci nu trebuie sa imi fac grij daca va avea nevoie cineva de chei. De obicei sunt eu si doamna Marta, dadaca mea din copilarie care a hotarat sa se mute la noi, in timp ce tata calatorea din ce in ce mai mult. Eram trista când pleca și mă lăsa singură cu o femeie necunoscută, însă acea femeie necunoscută a ajuns ca o mamă pentru mine.

"Olivia voi pleca intr-o calatorie" au fost primele cuvinte pe care mi le-a spus dupa ce mama a plecat, neavând nici o idee despre ce se întâmplă, am încuviințat usor din cap și am așteptat-o. Dar ea nu a mai ajuns de la serviciu, nici după un an, insa atunci am realizat ca nu se va mai întoarce niciodată.

Opresc motorul mașinii in parcarea subterană și o iau spre cafeneaua unde ma așteaptă Dakota.

O gasesc inconjurata de doi baieti pe care presupun ca i-a ademenit aici din nu stiu ce motiv. Nu se schimba, uneori ma intreb cum de suntem cele mai bune prietene. Desi ne asemanam si ne plac aceleasi lucruri suntem total diferite.

"Ia te uita, ia te uita" ranjeste la mine.

"Mereu o placere sa te intalnesc" replic sarcastic si ma asez pe scaunul din fata ei.

"Baieti, ea este Olivia. Olivia ei sunt Jay si Kay" face prezentarile cum stie ea mai bine dar totusi avand o sclipire ciudata in ochi.

"Am auzit multe despre tine" imi fac timp si-l studiez pe cel care a vorbit. Ochi caprui, pometi parca sculptati, par saten si nu in cele din urma muschi tari si un corp zvelt . Inghit in sec si o întreb pe Dakota din priviri ce a pus la cale.

"I-am intalnit la petrecera la care nici nu te-ai deranjat sa vii" ridica nonsalat din umeri si-i face semn cu ochiul baiatului ce tocami a vorbit. Nici macar nu stiu cine-i cine. Cel din dreapta-i Kay iar cel din stanga-i Jay? Sau poate invers...

Ca printr-o minune se aude o masa spargandu-se undeva in spatele meu, desi tresar si inima imi bate ca nebuna ma ridic curioasă si ma indrept spre sursa zgomotului. Puteam sa jur ca inima mi-a sărit peste câteva bătăi când am dat ochii de el. Parul ravarsit in contrast cu ochii aceia incredibil de deschisi au reusit cumva sa ma lase fara aer. Are niste ochi verzi foarte frumoși. Se aproprie, cu privirea fix in ochii mei, iar eu am uitat cum se respiră. Deși îmi doresc sa îmi cobor privirea, nu o fac. Continui sa o susțin pe al lui pana când îmi încalcă spațiul personal. Îmi deschid gura sa spun ceva, însă ma ocolește milimetric si dispare pe usa din sticla.

ASTA. A. FOST. CIUDAT.

Intorcandu-ma la masa, ma asez timid si evit privirile persistente ale Dakotei. Privesc cioburile din sticla imbinate cu sangele lui si ma intreb daca miroase a sange aici, sau doar îmi imaginez. Nu am nici macar o idee ce tocmai s-a întâmplat acum cateva minute, sau acum cateva ore? A trecut ceva timp, cred ca am pierdut noțiunea timpului.

"Plecam?" aud vocea Dakotei "Olivia" isi scutura mana in fata ochilor mei. Îi dau mana la o parte mormaind un 'da'

Imi iau la revedere de la baieti și ies din cafenea, bucurându-mă de aerul rece care mă lovește peste față.

"Ce-i cu tine?"

"Nimic"

Zambesc când îi observ privirea încruntată și printr-o serie de tuse, încerc sa îmi ascund rasul.

"Te voi ignora acum, ca te comporți ca un copil și vom merge fain frumos la cumpărături" încearcă sa facă le suparata.

"Cumparaturi?"

"Da"

"Cred ca glumești"

"Nu glumesc" Nu imi asteapta replica ci intra direct in mall. Chicotesc și o iau urmele ei in magazine. Mai probez și eu câteva perechi de jeanși, și doua topuri pe care le și cumpăr. Dakota abia și-a cumpărat ceva și am impresia ca doar a vrut sa îmi cheltui toti banii pe hainele pe care abia le car.

"Ma duci si pe mine acasa? Masina mea e tot stricata."Imi musc buza de jos pentru a-mi reprimna zambetul. Expresia ei comica cand a realizat ca i s-a stricat ceva la masina inca imi este proastata in minte. Nu cred ca voi uita vreodata scena pe care a facut-o. Doamne, cat am ras pe seama ei "Nu indrazni sa mai razi de mine" ridica un deget in aer incercand sa para mai seriosa. Zici ca imi citeste gandurile.

Nu-mi mai pot stapanii zambetul si pufnesc in ras când intru in masina. O iau pe parcursul drumul peste picior, facand glume pe seama ei dar Dakota nu are simtul umorului si ma lasa sa rad singura ca o nebuna.