Fiecare fiinta are un scop in viata, iar scopul meu era o universitate usor indepartata. Mereu imi doream sa plec din orasul meu natal, sa scap de temeri, dureri si lumea care judeca atat de aspru. Dar abia plecata am observat adevaratele dureri si oamenii falsi care se jucau cu sentimentele si bunatatea mea pe degete.
Am pierdut multi oameni intr-un joc periculos, un joc in care nu credeam inainte de plecarea la NYU, jocul care m-a ranit atat de mult fara sa realizez. Eram oarba sau imbatata de trairile care imi erau oferite de jocul acela nebun. Ati auzit de el, nu-i asa? Jocul dragostei, nu poti iesi fara o inima franta si nu poti pune pauza niciodata. Iar cel mai dureros lucru-i ca te pierzi pe tine in acel joc.
Imi amintesc fiecare detaliu marunt, fiecare vorba, fiecare gest, fiecare atingere, fiecare 'te iubesc', fiecare senzatie. Iar cel mai nostim este ca desi m-a distrus, ma tine in viata doar amintirile cu el. N-are nici o noima, imi tot spuneam...
Eram naiva, inca sunt, iar asta a fost motivul pentru care-i cadeam mereu in capcana. Toate fetele isi doresc baiatul rau, propria poveste de dragoste tipica, dar acea poveste te distruge si te schimba pana in adancul oaselor. Daca cineva m-ar intreba daca as avea posibilitatea sa schimb tot, sa nu-l fi cunoscut, nu i-as putea raspunde pentru ca mi-a dat o lectie importanta, dar a si insemnat mult pentru mine. Inca inseamna, iar datorita lui m-am maturizat, datorita lui vad viata din alta prespectiva, datorita lui am inceput sa ma gandesc la binele meu mai intai si datorita lui am cunoscut dragostea in feluri diferite. Imi era frica sa ma indragostesc, frica sa nu ma pierd, sa nu pierd copilul din mine. Dar se spune ca, nu scapi niciodata de ce iti este frica.
Daca as fi stiut ca afland adevarul imi voi pierde speranta, probabil as fi preferat sa traiesc intr-o adevarata minciuna...
Cu sapte luni in urma
Pasesc prin casa rece si spatioasa cautandu-mi din priviri telefonul. Este frig aici iar eu stiam asta dar eram prea lenesa pentru a da drumul la caldura. Imi culeg telefonul de pe canapea, si de ce nu, dau drumul la caldura. Strang cordonul halatului mai bine in jurul meu certandu-ma in gand pentru frigul asta sfasietor.
"Da?" imi raspunde Dakota dupa al treilea apel.
"Hei Dakota, ce faci?" spun voioasa multumind Domnui ca mi-a raspuns. Dupa ce am refuzat sa particip la petrecera de ramas bun s-a infuriat si nu mi-a vorbit timp de 17 ore.
"Ma intrebam daca merita sa-ti raspund"
"Amuzant" imi dau ochii peste cap stiind ca va dramatiza mult.
"Esti naspa rau de tot, peste cateva zile vom pleca la universitate iar tu nici macar nu te-ai deranjat sa vi la petrecere"
"Am participat la balul de sfarsit de an doar de dragul tau. Nu imi spune cat de naspa sunt" niciodata nu m-am obisnuit cu petrecerile nebune la care petrecaretii nebuni isi fac de cap, ma simteam incomod si stanjenita cand vedeam adolescenti unul peste altul in vazul lumii.
"Imi vei scoate ochii toata viata cu asta, nu-i asa?" isi loveste limba de cerul guri asteptand un raspuns.
"Poate" o necajesc
"Nici sa nu te gandesti" mai schimbam cateva vorbe iar dupa ce ne-am hotarat sa luam maine pranzul impreuna, inchei apelul.
Cobor in bucatarie pentru ceva de rontait, din cauza stomacului care imi chioraie mai ceva ca valurile nebune ale oceanului. Caldura binevenita reuseste sa imi aduca un zambet micut in colturile gurii in timp ce-mi desfac nodul din jurul halatului. Imi torn intr-un bol lapte si cereale, oarecum dezamagita de putinele cereale aflate in bol. Cutia este goala iar in dulap, nici urma de cereale noi.
Dupa ce termin de mancat duc sacul de gunoi afara, ingrozita de cat de plin poate fi. Acolo, in momentul meu splendit, cu parul ciufulit si halat de copil ma intalnesc cu Ethan -vecinul plecat la facultate acum doi ani si jumatate, care pe deasupra a fost dragostea copilariei mele-
"Olivia Rain?!" zambeste voios expunandu-si dintii.
"Ethan" surad lasand sacul sa cada pe pamant.
"Esti tu?" Rad.
"Da, eu sunt" ma priveste nedumerit din cap pana in picioare.
"Ultima oara cand te-am vazut erai o fetita"
"Ultima oara cand m-ai vazut aveam 16 ani"
"Lasa-ma sa reformulez. Ultima oara cand te-am vazut nu erai doar o fetita... Trebuie sa recunosc, areti diferit"
"Si tu la fel"
"Ai terminat liceul?" isi incruciseaza bratele privindu-ma fix in ochi.
"Da, peste cateva zile incep primul an de facultate"
"Unde vei studia?"
"La New York University"
"Uau, tare" replica el surprins.
"Dap"
"Este departe"
"Asta era si ideea"
"Te-ai gandit la toate, nu-i asa?" ridic din umeri zambind.
"Asa am facut" isi scutura usor capul incercand sa isi reprime zambetul.
"Ne mai vedem" imi zice din senin.
"Ok"
Olivia la media
CITEȘTI
Hopeless
RomantizmNiciodata nu s-a simtit completa. Avea impresia ca ceva lipseste din fiinta ei. Era confuza, spera ca odata ajunsa la facultate, confuzia si incertitudinea bazata pe copilaria ei, vor disparea. Insa cand l-a cunoscut in prima zi de facultate, pe el...
