Hopeless

Hopeless Optsprezece

Am intrat in casa celor trei studenți care au organizat petrecerea începând sa ma simt puțin prost, in fond, nici măcar nu-i cunosc. Am auzit doar câteva povesti de la Briana dar nici atunci nu am fost suficient de atentă încât să îmi fac o impresie depsre ei.

După încăperile din casă care sunt aranjate cu mult bun gust îmi dau seama ca cei trei sunt niște tipi care nu duc lipsă de bani. Nu oricine și-ar permite o casă decorata cu multe chestii costisitoare. Nici nu ma surprinde faptul ca tot campusul au vorbit in ultimele doua zile de aceasta petrecere.

Îmi dau buclele pe spate și încerc sa mă concentrez pe conversația dintre Briana și Caitlin. Însă ochii îmi tot fug pe decorațiunile de haloween. Nu as închide un ochi in aceasta casa, nu cu chestia roșie care curge pe pereți —zici ca este sânge— sau cu statuile fără cap care uneori își schimb pozițiile.

Se oprește cineva lângă mine și sunt nevoită sa îmi minjesc ochii pentru a-i desluși chipul. Lipsa luminii nu ma ajuta deloc însă sunt recunoscătoare instalațiilor roșii și albe care bat spre chipul ei.

Este Abby.

"Ce pisică încântătoare"

Ea e costumată intr-o mireasă moarta, cu sânge scurs pe umeri și parul ciufulit. Dacă credeam ca Briana e cea care a exagerat in seara acesta, îmi retrag cuvintele.

"As spune la fel și despre tine dacă nu aveai sânge fals pe umeri"

Isi rotește ochii ironică ridicând puțin din umeri. Prima mea impresie era exact opusul a ceea ce cred acum despre ea. Dacă înainte ma enerva fiecare gest pe care îl făcea, acum am certitudinea că in preajma ei ma pot distra fără nici o reținere.

"Îmi asum toată costumația"

O privesc confuză fără să-i inteleg aluzia. Vreau sa o întreb la ce se referă dar Briana sare pe ea și o imbratisează.

Abby îi răspunde la îmbrățișare râzând in timp ce Caitlin are privirea pierdută in gol. Pare ruptă din context deși, la fel ca noi restul, este costumată.

Abby ne face semn sa o urmam dar apoi un tip oarecare ma oprește și îmi pasează un pahar roșu cu băutura. Îl ridic usor in aer drept mulțumire și le urmez îndeaproape pe cele trei. Îmi este extrem de sete însă nu-mi duc la gura băutura primită. Cred in posibilitatea ca cineva a pus ceva in băutura. Sunt previzibila, poate chiar paranoica dar decât sa ma trezesc mâine dimineață cu capul gol, e mai ok așa.

In sufragerie îi zăresc pe Chase, Darren, Logan și —tipul pe care l-am văzut intrând in cantina cu Darren și care a vorbit cu Chase— Zayn.

"El locuiește aici" îmi șoptește Briana.

El? Am rămas cu privirea pe expresia lui pașnică, ochii lui îi sunt roșii iar buzele lui formează un zâmbet permanent. Este evident, iar e drogat.

"Salut fetelor" rostește relaxant făcându-ne semn sa luăm loc pe canapea.

Fac întocmai ce ne spune și încerc sa evit incruntăturile primite de la Darren. Dacă privirile ar putea ucide, eu as fi moarta de mult.

"Pe tine nu te-am mai văzut pe aici" Adaugă, îmi trebuie câteva secunde sa realizez ca mie mi se adresează.

"Sunt noua pe aici"

Îi zambesc reticienta incercand sa par cât mai încrezătoare. Adevarul e ca ma îngrozește, ultima mea experiență cu un om drogat nu a ieșit prea bine iar faptul ca dau de altul, îmi face inima sa mi se lovească de coaste, in mod repetat.

Cu coada ochiului observ două mâini încleștate, nu îmi ia mult sa realizez ca acei pumni strânși îi aparțin lui Darren. Inelele lui veșnice și tatuajul de pe încheietura doar mi-au confirmat un lucru care evident, îl știam.

Se ridica buimac și îmi întinde mâna.

"Eu sunt Zayn. Iar tu esti?" are sprâncenele usor ridicate iar felul in care vorbește, îmi da impresia că limba i se împleticește in gură.

"Olivia"

Îi strâng mâna pentru doua secunde simțind cum stomacul mi se revoltă. Mirosul vag de iarbă îmi intră pe nări și ma gandesc serios la posibilitatea de a ieși la aer curat.

Ca printr-o minune Zayn dispare din fața mea, insa Darren îi ia locul. Parca agreez mai mult privirile pierdute ale drogatului decât privirile ucigătoare ale lui Hulk.

"Afara. Acum" mimează și pășește spre ieșire fără sa îmi ofere dreptul la o replica.

O iau pe urmele lui confuza, cu ochii tuturor pe mine. Nu prea ma deranjează privirile lor mult prea curioase, ci mă deranjeaza comportamentul neadecvat al lui Darren.

Mă opresc in spatele lui asteptand sa îmi explice...nu stiu,poate starea lui extrem de ciudata. Îmi țin ochii fixați pe mușchii spatelui sau, care ocazional i se încoardă, însă nu reacționează in nici in fel și ma vad obligată sa încep discuția.

"Deci?"

Îmi dreg glasul când îmi aud vocea mult prea regăsită și tremurândă. Mă priveste peste umar și îl aud respirând sacadat, iar când se rasuceste pe călcâi eu uit sa mai respir. Din cauza sprâncenelor lui incruntate, din cauza maxilarului încordat și din cauza ochilor lui mult prea sălbatici. Pare ieșit dintr-o altă lume, iar pieptul care-i urca și coboară, îi da o aură de nebunie. Nubunie curată.

"Ce cauți aici?"

Deși el pare ieșit din contras, vocea lui este atat de calma încât ma sperie. Doua lucruri total diferite care se îmbina perfect intr-o ființa, in el.

"Este o petrecere la care am fost invitata. Nu ti se pare ciudat sa îmi ceri explicatii?"

"Din moment ce nu-i cunosti pe ăia care au dat petrecerea, nu. Nu mi se pare ciudat" își păstrează același timbru vocal, la fel de calm chiar dacă mi-a observat sarcasmul din întrebare "Hai sa mergem acum"

Încep sa râd într-un fel in care nu am făcut-o de mult. Râd cu adevărat deși seriozitatea lui îmi demonstrează că nu-i deloc o glumă.

"Oh, vorbești serios" constat doar pentru mine "Cum adică sa plecam? Abia am ajuns!" Îmi ridic iritată tonul vocii și astept totuși sa pufnească in râs ca apoi sa realizez că doar a glumit.

Dar asta nu se întâmplă.

Ce se întâmpla defapt, este Darren care îmi prinde încheietura, păstrând încă contactul vizual. Ma roagă din priviri sa accept, ceea ce o și fac, chiar dacă el încă nu stie asta. Mă incintă  felul in care sunt privită, iar culoarea irisilor lui sunt un plus care adauga un strop de strălucire vrăjii care m-a cuprins.