Hopeless

Hopeless Saisprezece

Încerc sa ignor bătăile insistente din ușă însă ele nu încetează și sunt foarte aproape de a înjura persoana care mi-a stricat somnul când răsucesc cheia in broască.

"Am crezut ca te-ai sinucis"

Cu aceste cuvinte pline cu sarcasm, Darren trece pe langa mine și se trantește pe patul Caitlinei.

"Buna și tie" îmi dau ochii peste cap închizând ușa "Ce cauți aici?"

Ridică din umeri și schimba plictisit canalele. Ăsta nu e un răspuns însă după gesturile lui subtile –care sunt suficient de clare–realizez ca nu are nici un rost sa continui pentru ca oricum nu îmi va răspunde.

Mă pun inapoi in pat și voi încerca sa adorm la loc. La un moment dat se va plictisi și va pleca.

"Cum te simti?" îi aud vocea răgușită. Îmi ridic ironica o sprânceană si clatin din cap.

Asta e cu siguranță cea mai nepotrivită și idioată întrebare pe care mi-ar fi putut-o adresa.

"Întreabă-mă peste câteva zile asta"

Îmi zâmbește, dar nu e un zâmbet plin cu milă, e mai degrabă de apreciere. Ceea ce ma face sa ma cutremur de îndată ce i-l observ. Gropițele lui ies la iveală si sunt nevoită sa-mi mușc limba pentru a nu face o aluzie stupidă la adresa lor. Și prin stupidă vreau sa spun, un compliment.

Aprobă printr-o înclinare a capului având încă ochii ațintiți pe chipul meu, iar când privirea lui devine prea insistentă, ma întorc spre perete incercand sa elimin tot aerul din plămâni in cel mai silențios mod.

Cât despre respirația lui, este relaxată, abia se aude peste sunetul unei piese pe care nu am auzit-o niciodată.

Cel puțin a încetat cu schimbatul canalelor...

"Vrei sa ne uităm la un film?"

"Ar trebui sa ma îngrijorez?" Îl întreb peste umăr însă când îi prind o parte din expresie, îmi dau seama ca este confuz "Esti surprinzător de vorbăreț și mai vrei sa ne uitam și la un film"

"Sunt doar in toane bune și am chef să ma uit la un film"

Încearcă sa isi ascundă zâmbetul amuzat printr-o expresie serioasă dar e prea târziu, i-am observat deja colțurile gurii usor ridicare iar sclipirea din ochii lui doar mi-a confirmat bănuiala.

"Atâta timp cât aleg eu filmul, de ce nu?"

"Nu stiu dacă mă pot încrede pe gustul tău când vine vorba de filme" isi bate usor bărbia cu degetul arătător și rămân câteva secunde cu ochii fixati pe degetele lui lungi. Și-a făcut un nou tatuaj, o ancoră, între încheietură și degetul mare.

"Asta e condiția pe care trebuie sa o accepți dacă vrei sa vizionăm un film"

Se ridică pe coate cu o privire ce spune tu glumești, nu? Însă mă prefac că nu inteleg și îmi culeg laptopul de pe birou.

Oftează și se aseaza in patul meu cu mâinile încrucisate. Cam exagerează și ma voi asigura ca filmul pe care îl voi alege va fi unul de care se poate plânge.

Nu sunt rea, doar o merită el.

Nici măcar nu sunt nevoită să gandesc prea mult căci filmul perfect pe care îl vom viziona îmi apare in minte.

"Măcar spunem te rog că nu-i de dragoste" are ochii deschiși larg când cei doi protagoniști apar in cadru, spunându-și fiecare te iubesc.

Nu-i spun nimic deși hohotele mele de râs presupun ca i-a confirmat asta.

"Oh, ține doua ore. Ce grozav" continuă lăsându-și capul pe spate și ma abțin cu greu să-i nu îi fac o remarcă batjocoritoare.

"O sa îți placă. Mai ales finalul"

Își întoarce capul spre mine privindu-mă încruntat. Câteva șuvițe i-au intrat in ochi și dintr-un impuls, i le-am dat la o parte. Eram pe cale sa îi cer scuze însă gropițele lui abia sesizabile, au ieșit la suprafață si am rămas cu cuvintele blocate in gât.

"Dacă l-ai văzut, de ce mai vrei să-l vizionezi încă o data?" pot observa usor unda de ironie din glasul lui. Isi trece limba peste buze și am impresia ca vrea sa îmi distragă atenția. Ca acum doua seri, la Chase acasa. Însă de data aceasta nu isi folosește inelele, ci buzele și gropițele alea...care sunt perfecte.

Ca să fac situația mai amuzantă, ma prefac neafectată și ma așez intr-o poziție cât mai confortabilă pe pat.

Îmi observă comportamentul relaxat și îmi vine sa aplaud când dau de expresia lui nemulțumită.

"Pentru că data trecută l-am văzut singură dar acum vreau să-l vizionez in compania cuiva" îi răspund in cele din urmă la întrebare. E total adevărat ce i-am spus, deși o părticică din mine tânjește să-l enerveze pe Darren chiar și prin intermediul unui film.

Răspunsul meu pare sa îi convină deoarece zâmbește pe sub mustăți. Doamne, e așa un copil câteodată. Am impresia ca are dubla personalitate, și nu uneori, aproape mereu.

"Dacă incerci să îmi răspunzi la o întrebare" acum zâmbetul i s-a șters de pe față și a fost înlocuit de seriozitate.

Îmi cântăresc opțiunile deși știm deja amândoi care îmi este răspunsul. Dacă spuneam nu, puneam capăt acestei tăceri. In schimb, stau langa Darren la o distanță minimă, cu buzele întredeschise și ochii aproape ieșiți din orbite. Ma gandesc prea mult la întrebarea lui, ceea ce îmi provoacă bănuieli, urmată de curiozitate și după de pranoia.

Fac un simplu semn din cap, îndemnându-l sa îmi pună întrebarea.

"Cum te simti?"

Am încetat sa mai respir și chiar nu inteleg de ce mi-a pus aceasta întrebare. Era vorba ca mi-o va pune peste câteva zile, însă speram să nu isi mai amintească asta, deși sincer, e cam greu de uitat.

Cum sa uiți ca unchiul tau e pe cale sa isi ceara iubita in căsătorie dar apare fiica ei pe neașteptate și strica tot?

Așa cum i-am spus, îmi țin cuvântul și îi răspund.

"Ma simt de parca prezentul stă să cadă pe mine"