Hopeless

Hopeless Douzeci si spate

Scriam câteva propozitii pe o coală albă când am auzit scaunul de langa mine, tras in spate. Nu trebuia să-mi ridic privirea caci știam cine l-a tras.

Era Darren.

Și-a făcut un obicei de a sta langa mine la cele doua cursuri comune.

Mi-am întors privirea spre el și m-am bucurat de priveliștea pe care mi-a oferit-o. Purta doar un tricou negru —deși suntem aproape in luna Decembrie— care ii lăsa la iveală tatuajele de pe brațe. Avea multe, însă erau mici și împrăștiate. Îți creea o curiozitate din cauza căreia nu-ți puteai lua ochii de la ele, caci fiecare in parte îți atrăgea atenția.

Parul îi era ciufulit și deloc nearanjat dar datorită mărimii lui, puțin lungă, îi stătea odihnit peste cap.

"Cum se face ca ajungi mereu înaintea mea?"

Am ras.

"Ma grăbesc de fiecare data. Stiu ca te enervează asta, și eu fac orice sa te enervez"

Glumesc și ma lungesc pe scaun.

"Am sa țin cont de asta" îmi zâmbește larg ca apoi sa ii observ gropițele din obraji.

"Rămâne pe azi...ă, ieșirea noastră?"

Îmi urca sângele in obraji când rostesc acele cuvinte și Darren nu trece cu vederea asta, caci zâmbetul lui se mărește.

"Vrei sa spui...întâlnire?" rostește cuvintele cu amuzament, bucurându-se de situația jenantă in care m-am băgat singura.

Îmi dau ochii peste cap, sperând să-mi țin emoțiile sub frâu, deși bătăile inimii mele au luat-o la galop.

Nu vreau să am așteptări de la el dar frate, e imposibil, ținând cont că in ultimele noastre interacțiuni, Darren m-a copleșit cu toată atenția lui, atenție datorită căreia am început sa simt ceva, sper totuși ca acel ceva e doar atracția care evident, e cauzată de fizicul lui.

"Îi poti spune și așa"

Mă priveste cu o sprânceană ridicată iar eu sunt nevoită sa îmi cobor ochii pentru câteva secunde, fiindcă intensitatea insuportabilă din irișii lui verzi, mă copleșește.

Nu cred ca ma voi obișnui vreodată cu verdele ochilor lui sau cu gropițele lui. Nici cu personalitatea lui nu m-aș putea obișnui...e vulcanică și schimbătoare.

Câteva ore mai tarziu, îmi alegeam deja ținuta pentru întâlnire. Aveam un prosop in jurul corpului și unul pe cap. De pe partea cealaltă a camerei, Cailtin mă privea curioasa, mormăind din când in când "Nu-i o idee buna să ieși cu el" ceea ce îmi oferea o stare de incertitudine și îmi sporea emoțiile.

A reacționat urat când i-am spus cu cine 'ies'. Într-un fel, îi apreciez grija dar mi-ar fi plăcut sa se bucure puțin pentru mine.

Da, inteleg că Darren nu se tine de relații. Da, inteleg ca este instabil. Dar eu nu vreau nici relații și nici stabilitate. Ea ar trebui sa stie asta, doar am avut o grămada de discuții pe tema cu Olivia intr-o relație. Și stie ca eu nu sunt genul de fata care trage spre o relațiile însă comportamentul ei, m-a scos din minți.

"Cămașa in carouri și jeanșii negri"

Mă întorc peste umăr și ii zambesc. Scap de cealtata cămașă și raman cu câștigătoarea in mâini.

"Doar încearcă sa nu ai așteptări de la el" adaugă ea.

"Nu o să am. E doar o simpla ieșire, ti-am mai spus"

Rade sec, clătinând din cap.

"Nu mai insist cu nimic, te rog doar...ai grija de tine"

Îmi dau ochii peste cap, păstrându-mi zâmbetul pe chip.

"O sa am. Chase ce mai face?"

Schimb subiectul caci deja discuția aia m-a stors de puteri. Sunt extenuată și seara încă nici nu a început.

"Are cursuri pana tarziu"

Îmi culeg telefonul de pe noptieră când îl aud vibrând și rămân nemișcată, cu privirea pe cele cinci cuvinte care m-au lasat fără aer.

Nu pot ajunge la întâlnire.

Îmi minjesc ochii, asteptand sa apăra alt răspuns in defavoarea celor cinci cuvinte.

Cum spuneam, nu am așteptări de la el...dar apoi, de ce simt ca se dă un război in stomacul meu?

Cailtin a apărut langa mine și n-am reușit sa blochez telefonul suficient de repede, fiindcă a deslușit mesajul.

Mi-am ridicat ochii pe chipul ei, crezând ca voi da de o privire, gen'ți-am spus eu?' Dar m-am înșelat, caci Cailtin încă îmi privea ecranul negru al telefonului, probabil incercand sa găsească o explicație.

"Se pare ca voi sta acasa in seara asta" mormai, aruncându-mi telefonul pe pat.

Când ii simt ochii Cailtinei asupra mea, mă răsucesc pe călcâie și încerc din răsputeri sa îmi ascund privirea dezamăgită. Senzatia constanta de gol in stomac îmi provoca greață și îmi vine sa plâng când ma pocnește gândul că defapt, așteptam cu nerăbdare acea întâlnire.

"Cere-i o explicație, ce naiba?!"

"Să ii cer o explicație? Dar nu ma interesează de ce nu poate veni la întâlnire"

Încerc sa par detașată dar adevarul e ca curiozitatea mă ucide și unicul leac care mă poate salva, e întrebându-l pe el de ce a anulat in ultimul moment.

"Măcar atat meriți, nu crezi?" vocea ei devine din ce in ce mai ascuțiță. Dacă as fi puțin mai binedispusă, aș râde acum de ea. Pare mai dezamagita decât mine.

Îmi cântăresc opțiunile și ajung la concluzia ca da, atat merit și eu. Cailtin sare după telefon și mi-l întinde. Îl deblochez și îi scriu un simplu, de ce?

Asteptam amândouă, cu ochii pe ecranul telefonului un răspuns, care după nici 30 de secunde, vine.

Pentru ca nu pot.

Sunt tăiată in doua părți. O parte e nervoasa pe el și pe răspunsul lui, iar cealaltă parte crede ca totul e o gluma proasta.

Se pare totuși ca el nu-i de aceeași părere cu Cailtin...nu merit nicio explicație.

Sunt pe punctul de a-mi schimba ținuta cu pijamale, dar privirea dezaprobatoare a colegei mele de camera, ma oprește.

"Sa nu crezi ca te las sa te schimbi după ce ai pierdut atâtea ore, pregătindu-te"

Râd iar ea se încruntă.

"Si ce ai vrea sa fac apoi?"

"O sa ieși, tu cu mine"

Îmi ridic sprâncenele la ea ca apoi sa indic spre hainele largi in care e îmbrăcată.

"Sunt gata in cinșpe' minute"

Încerc sa-l alung pe Darren din gândurile mele și astept ca Cailtin sa-și schimbe hainele.

Îmi permit sa recunosc că m-a deranjat ultimul mesaj venit de la Darren. După zilele in care m-a copleșit cu atenția lui și gesturile de care—bănuiesc—am devenit dependentă, se comporta cu totul diferit. Nu pot percepe faptul ca băiatul care mă săruta cu fiecare ocazie pe frunte și îmi deschidea ușile, e același care mi-a răspuns la mesaje.