Hopeless

Hopeless Nouasprezece

Sunt in fața vilei familiei Hall, așteptându-l pe Darren sa se întoarcă din garaj. De data aceasta vila mi se pare mult mai înfricoșătoare cu toate luminile stinse.

Pășesc curioasă spre colțul cu trandafiri și zambesc când parfumul lor îmi inundă nările. Probabil e singurul loc din întreaga proprietate a familiei Hall care are un strop de strălucire. Îmi trec degetele pe petalele unor trandafiri iar pleoapele mi se închid instantaneu însă nu le pot ține închise din cauza liminii provenită de lună care oferă peisajului o aură aparte.

Ma întorc pe călcâie cu un zâmbet tâmp pe față însă mi se șterge instantaneu când îl observ pe Darren rezemat de perete avand mâinile încrucișate. Îmi privește atent fiecare mișcare ca apoi sa se aproprie cu pași marunti de mine.

Picioarele simt ca îmi cedează cu fiecare pas făcut de el iar inima parca îmi urca până in gât. Inghit zgomotos in sec, atat de tare încât sesizează și el asta.

"E foarte frumos aici" încerc să induc un subiect destul de impasibil caci dacă ar deschide el altul, nu cred ca as fi in stare sa îl duc la sfârșit "Sunt trandafirii mamei tale?" bineînțeles ca sunt ai ei, nu am nici o îndoiala dar repet, in felul acesta putem discuta despre ceva, la rece.

"Erau trandafirii surorii mele"

Glasul lui îmi da impresia ca tocmai s-a rupt ceva in el. Doar după cateva secunde fac legatura și îmi dau seama ca a vorbit la timpul trecut.

Nici aici nu am vrut sa ajung.

Voiam sa discutam totul la rece.

"Erau?" Șoptesc debusolată și îmi vine sa ma plesnesc când îmi dau seama de prostia pe care am scos-o pe gură.

Clatină din cap și observ o urma de zâmbet pe fața lui.

"Hai sa intram ca este frig" isi schimba tonul vocii iar eu ma incrunt. Cum reușește sa își controleze vocea și expresia așa de bine?

Scaldă holul in lumina și isi abandonează cheile pe măsuță de lângă usa.

"Vrei sa mâncam ceva?"

Îmi face semn sa îl urmez in bucatarie, și îl ascult, umilă. Încerc să îi leg reacțiile dar pur si simplu nu reușesc.

"Da, sigur"

Nu, nu vreau sa mâncam. Vreau să ma scoată din confuzie.

Deschide frigiderul și scoate tot felul de prăjituri. Imi ridic sprâncenele amuzantă asteptand sa termine de umplut blatul însă nu reușesc sa îmi opresc chicotele care-i distrag atenția lui Darren.

"Asta înțelegi tu prin mancare?" Idic spre prăjituri când îmi aruncă o privire confuză.

Își da parul peste cap, pare ca nu intenționează sa îmi răspundă la întrebare însă după câteva secunde bune de tăcere, o face.

"Tot ce se poate mânca, se numeste mancare"

"Nu și prăjiturile. Alea sunt deserturi"

Isi înclină capul cât să mă privească in ochi iar când isi trece limba abia sesizabil peste buze, presimt ca va scoate pe gura ceva vulgar.

Colțurile guri i se ridică într-un rânjet, iar gropițele i se ivesc puțin in obraji, dar suficient de mult cat sa îmi facă genunchii sa îmi tremure mai rau ca gelatina.

"Desertul nu se mănâncă"

Nu stiu dacă felul in care o spune sau dacă felul provocator in care mă privește mă asigură de faptul că nu s-a referit deloc la mancare.

Încerc sa ignor tensiunea din aer și fac un pas cât sa ajung in fața prăjiturilor.

Sincer, acum nici dacă as vrea nu as fi capabilă sa inghit o bucățică de prăjitură. Nu cu Darren in aceeași încăpere și in mod clar, nu după ce a scos pe gură.

Îl aud chicotind și nu rezist curiozității caci mă întorc numai de cât spre el.

"Mă amuză partea asta a ta"

"Ce parte?"

"Partea inocentă din tine"

In nici un caz nu-l voi lăsa sa creadă așa ceva.

"Ce te face sa crezi ca am o asemenea parte?"

Îmi păstrez un ton neutru și încerc să râd pentru a părea stăpână pe situație dar presimt ca nu a ieșit deloc cum intenționam.

"Felul in care reactinoezi"

Acum sunt sigură ca nu a ieșit așa cum voiam eu sa iasă...

Îmi ridic o sprânceană la el știind că nu are rost sa vorbesc întrucât orice replică ar fi nepotrivită.

Imi las greutatea pe blat cautând un sprijin când pășește spre mine, și faptul ca aud vag sunetul scos de bocancii lui nu mă ajută, ci îmi oferă o stare de incertitudine și nesiguranță.

Dacă a existat vreodată ceva ce puteam simti fără vreo greutate, atunci era privirea lui Darren asupra mea. Reușea sa isi facă privirea și prezenta simțite așa cum nimeni nu reusise sa o facă vreodată fața de mine. Lucrul acesta contribuia la neputința mea de a-mi mișca un mușchi.

S-a oprit in fața mea cu mâinile fixate pe blat. Mă tine captivă între brațele lui iar eu nu sunt in stare sa fac nimic.

"Crezi ca mă poți intimida Hall?"

Felul in care surprinderea a pus stăpânire pe trăsăturile lui faciale mi-a oferit o satisfacție delicioasa. L-am privit cu atenție, pentru a-mi savura momentul de glorie însă nu a durat fiindcă zâmbetul mic al lui Darren a distrus orice urmă de satisfacție de-a mea.

"Esti sigură de asta?"

Evit pentru o secundă și îmi cobor privirea ca Darren sa îmi ridice bărbia îndeajuns de mult încât sa readucă contactul vizual inapoi.

"Bine, ai câștigat. Acum..."

Îmi acoperă buzele cu ale sale înainte sa îmi duc propozitia la bun sfârșit. Are buzele reci, cu gust de mentă și fum de țigară. Ar trebui sa ma opun, dar nu am de gând sa o fac. În schimb, îl trag mai aproape, înfingându-mi unghiile in umerii săi.

Se oprește și îl aud inspirând incet, apoi coboară cu buzele spre gâtul meu, fără sa se grăbească. Îmi încleștez degetele in parul lui, aducându-l la nivelul meu și îmi impreunez din nou buzele cu ale lui. Ignor zâmbetul care i se formează când îmi surprinde nerăbdarea din gesturi, din cauza secundelor in care am impresia ca ce se întâmplă nu e real, ci totul e in imaginația mea.