Ea...

Capitolul XVII

Era destul de târziu când ne-am întors acasă. Diana s-a dezbrăcat şi s-a băgat în pat. Eu m-am dus la baie să mă spăl pe dinţi. Mă simţeam estenuat, eram mult prea obosit pentu o plimbare, dar nici Diana nu părea prea energică...

Am intrat în cameră şi m-am băgat în pat lângă Diana. I-am prins mijlocul cu braţul, apoi am coborât lin spre şold oprindu-mă într-un final pe coapsă. Parcă nu simţea nimic... La naiba! Adormise.

Am încercat şi eu să dorm şi pot spune că adormisem chiar când nenorocita aia de uşă s-a trântit. Nu am fost niciodată un băiat fricos, dar atunci îmi îngheţase sângele în vene. Nu m-am ridicat să văd dacă este cineva, mă minţeam singur că nu este nimic, cel puţin aşa trebuia să fie. Am încercat să dorm, să uit de tot, mă cuibărisem tot mai mult în pat, când dintr-o dată rămânsăi descoperit. Încercam să trag înzadar plapuma să mă acopăr, Diana parcă o prinsese într-o menghină şi cu o forţă uimitoare o ţinea strâns nerenunţând la ea. Am început să o mişc, să o trezesc:

-Diana, mi-e frig... Vreau şi eu plapumă!

Dintr-o dată am pălit de spaimă. Trupul rece cu păr negru s-a întors. Chipul era palid, mult prea palid, neomenesc... Iar ochii erau îngheţaţi şi buzele vineţii. Încremenisem... Priveam speriat trupul fără viaţă, nu era Diana. Nu puteam să strig sau să mă mişc; eram pierdut, parcă paralizasem.

Dintr-o dată trupul s-a mişcat. Am tresărit speriat încercând să scap, să mă îndepărtez cât mai mult de ochii uscaţi ce mă umpleau de spaimă. Am căzut, rostogolindu-mă din pat, lângă perete şi m-am chircit în spaţiul mic tot mai aproape de zidul îngheţat. Priveam cu groază fiinţa ce se ridica uşor apropindu-se tot mai mult de mine. Îmi era mult prea frică; am închis ochii. Am simţit răsuflarea rece şi mâna îngheţată ce-mi atingeau faţa. Am deschis ochii. Mâna albă s-a ridicat în aer îndreptându-se spre baie, era aşa de albă, cutremurător de albă; atâta lumină în întuneric... Uşa de la baie s-a deschis... Inima cred că mi s-a oprit în loc, când am văzut trupul Dianei atârnat de tavan... Se învârtea uşor, iar capulse mişca trepidat. Ochii ei goi mă priveau... Aveam impresia că se mişcă ţintuindu-mă. Am vrut să ţip dar n-am maiapucat. Pe lângă faptul că orice sunet refuza să iasă din gât, mâna albă şi subţire cu o forţă incredibilă mă prinsese strâns de gât şi mă ridica tot mai mult pe peretele rece. Picioarele îmi atârnau zbătându-se haotic în aer atingând doar peretele dur, iar mâinile parcă îmi erau ţintuite, nu le puteam mişca. Am închis ochii...

Când simţeam că mă sufoc, plămânii mi-au fost invadaţi de aer şi am zburat aproape de tavan căzând apoi în pat. Mă durea tot corpl. Gemeam de durere şi spaimă, transpiraţia mi se prelingea pe chip şi cu greu am deschis ochii.

-Eşti bine? Am auzit vocea Dianei şi cu greu am reuşit sâ-i răspund.

-Da... era cred că 4 dimineaţa.

Nu mai puteam să dorm, inima îmi bătea tare, iar ochii scanau aiurea camera întunecată. Nu era nimic, aşa şi trebuia... Am adormit, într-un final, pe la 5, 6, dar cu mare greutate. Imaginile sinistre încă îmi torturau mintea, iar eu încercam să îmi impun ideea că totul a fost doar un vis.