Ea...

Capitolul XVIII

Noaptea ce trecuse fusese cam agitată.. Mă simţeam parcă şi mai obosită.

De cum ajunsesem în casă, trupul mi-l simţeam fără putere, m-am pus în pat, iar tot ce îmi mai amintesc este o bubuitură puternică înspre dimineaţă şi chipul îngrozit a lui Edi... N-am mai văzut pe nimeni aşa, doar... Încep să cred că nu suntem singuri în casă.

Când m-am trezit Edi încă dormea. Încă mă îngrozeşte imaginea lui speriată de azinoapte... Îi simţeam teama... Chipul îi era palid, ochii umezi şi strălucitori, de pe frunte i se scurgeau picături fine de transpiraţie, iar buza, buza de jos îi tremura. Nici nu ştiu cum am putut vedea atâtea în bezna din cameră... Off.. Mă doare capul...

Mă ridicai cu greu de pe scaunul de la bucătărie şi pusăi pe foc un ibric cu apă, trebuia să fac cafea. Cu toate că nu-mi era foame prăjii nişte pâine şi o aşezai pe masă. Lăsai capul greu, obosit, pentr-o secundă pe masă... am tresărit speriată când uşa de la baie s-a trântit iar...

-Ce naiba! m-am ridicat nervoasă de pe scaun.

Nu am apucat să fac mai mult de 5 paşi, în faţa mea, răsuflând greu, apăruse Edi. Părea speriat. Îi puteam simţii frustrarea. Ochii lui scanau grăbiţi încăperea, iar privirea lui plină de teamă m-a făcut să mă înfior. Am făcut un pas înapoi... Oare ce văzuse?

-Edi... am reuşit eu să spun după mult, prea mult timp.

A tresărit. Parcă nici nu mă observase în tot acest timp. A venit la mine grăbit, m-a luat în braţe şi mi-a spus încet, aproape şoptit, parcă ar fi vrut să aud numai eu.

-Diana... trebuie să plec Diana...

M-am desprins din braţele lui şi l-am privit mirată.

-Să pleci? Unde să pleci? am întrebat eu tare.

-Şşş... mi-a spus privind în jur speriat. Ea aude totul...

-Ea? Cine?

-Diana, trebuie să plec. Îmi pare rău...

L-am privit nedumerită. Să plece? De ce să plece? Şi mai important, cine era ea?

Nu şi-a luat nimic, nu a loat haine, nu a luat bani... şi-a luat doar cheile, telefonul şi a plecat...

Doamne şi eu care credeam că eu sunt cea nebună. Un fior mi-a străbătut trupul... oare văzuse şi el ce văzusem şi eu? Am înghiţit în sec. Dar eu nu văzusem nimic, eram doar obosită, atâta tot, doar obosită.

După câteva ore în care am conştientizat că am fost părăsită am început să plâng...

Cum de nu mi-am dat seama? El nu mă iubea, vrusese doar să se culce cu mine... Eram foarte supărată. Cum de fusesem atât de proastă?

Am sunat-o pe Vali chemându-o la mine... nu mai puteam, îi plângeam în telefon...

În mai puţin de 20 de minute Valentina intră în casă cu o caserolă multicoloră de îngheţată. Fata asta ştia întodeauna să mă ajute când aveam nevoie. Se pusă pe scaun privindu-mă încruntată.

-Hai spune tot!

-M-a părăsit Vali... S-a culcat cu mine şi m-a părăsit! am reuşit să-i spun eu printre lacrimi.

-Tâmpitul! Să vezi ce am să fac cu el... Nu pot să cred aşa ceva... ce ipocrit!

-Da, Vali! Şi eu care credeam că mă iubeşte...

-Nu merită să mai plângi! Pentru ce, pentru nimeni ăla?

-Da îl iubeam Vali, îl iubeam...

-Şi cum a plecat? Şi-a strâns lucrurile şi a ieşit înainte să te trezeşti? Ţi-a lăsat un bilet ceva?

Am ridicat capul mirată oprindu-mă din plâns. Edi doar plecase, nu adunase nimic...

-Nu. S-a trezit, apoi m-a privit speriat, m-a luat în braţe, mi-a spus că pleacă şi-a luat telefonul în mână şi cheile şi a ieşit pe uşă. Iniţial am crezut că este o glumă şi o să se întoarcă, dar n-a mai venit... spuneam eu în timp ce Valentina mă privea şi se încrunta încurcată.

-Ceva nu e bine... a slus ea într-un târziu... nu a luat nimic?

-Nu...

Se vede că situaţia o depăşea. Mă privea mirată încruntându-se că nu înţelegea ce se întâmplă. Nici nu avea cum să înţeleagă, nici eu nu am înţeles din prima şi eu acolo trăiam...