Ultima lacrimă /Finalizata

Acceptarea adevărului

Atunci când am auzit țipătul lui am deschis ochii, imediat acea stare de euforie în care eram dispăruse, am văzut cum el este aruncat la pământ prin aer şi eu aveam mâinile în fața mea prin ele ieşind mici flăcări, țipătul lui nu a fost nimic în comparație cu al meu, am alergat spre el şi m-am aruncat pe pământ fără să îmi pese că impactul îmi va face rău genunchilor, fără să îmi pese că îmi este frică, fără să îmi pese că vreau să ajunt un criminal, fără să îmi peste de absolut nimic. Mi-am dus mâinile spre el acum flăcările dispărând şi i-am luat capul punându-l în poala mea

"Erik" am văzut cum nu răspunde, i-am dat o palmă uşor pe obraz dar şi acest lucru era fără efect

"Erik, te rog mă auzi?" i-am dat o altă palmă puțin mai tare şi în sfârşit am avut un semn de la el

"Să nu mai faci asta niciodată" am răsuflat uşurată atunci când vorbele sale au pătruns în urechile mele şi am zâmbit

"Îmi pare rău! E... eu a..am făcut as...asta?" Am întrebat bâlbâind cuvintele fiind confuză

"Sigur nu am fost eu" am văzut cum se ridică şi râde

"Aveam dreptate eşti o strega, acea strega, doamne nu îmi vine să cred" atunci când m-a luat în brațe şi m-a strâns puternic lucru care m-a făcut să rămân apoape fără aer eram şi mai confuză, în mintea mea era totul un val-vârtej insuportabil

"Erik?"am văzut cum slăbește strâmsoarea şi mă priveşte în ochi triumfător

"Aveam dreptate.. Elisabetta tu eşti. Ştiam eu" l-am privit perplesă, neputând să explic reacția lui

"Tu eşti nebun, există o explicație sunt sigură, eşti un ciminal psihopat" am văzut cum lasă mâinile pe lângă corp şi se ridică în picioare

"Asta crezi tu? Atunci cum explici ceea ce tocmai s-a întâmplat?"m-am ridicat în picioare la rândul meu şi mi-am dus mâna la ceafă confuză, sigur a făcut ceva doar este un psihopat

"Eu.. nu ştiu.." a ridicat mâinile în aer semn de exasperație şi a surâs

"Elisabetta nu mă înşel.. eşti o strega sunt sigur îmi este deajuns să îți privesc ochii.." am ridicat o sprânceană în sus neştiind despre ce vorbeşte

"Ce tot spui tu acolo? Şi de ce stai de vorba cu mine ca şi cum nimic nu s-a întâmplat? Acum câteva momente voiai să mă omori" s-a dat uşor în spate şi m-a privit puțin trist

"Nu am vrut să te omor el voiam  să fii sigur că tu eşti ceea ce eşti, nu aş putea să îți fac rău îmi eşti sortită " am început să râd exasperată de toată situația în sine

"Sunt ce? Tu chiar eşti nebun! Crezi că o să mă păcăleşti cu atât? În şcoala asta sunteți toți nebuni de legat" am văzut cum de data asta se apropie de mine şi îmi i-a o mână în ale sale

"Elisabetta atunci uită-te în ochii mei" eram şocată de ceea ce vedeam ochii lui nu erau acel maro ca aluna a devenit un galben-auriu şi mă însăimânta extrem de mult. Mi-am retras mâna învoluntar zicând

"Cum este posibil aşa ceva?" Mi-a rânjit şi apoi s-a pus pe pământ

"Pentru că sunt ca tine, ai ochii de aceeaşi culoare pentru că nu ştii să te controlezi. Dar promit să te ajut, voi face orice îmi stă în putere, nimeni şi nimic nu se va atinge de tine" vorbele sale mi-au atins sufletul dar tot confuză eram.

"De ce tu mă urăşti? Vreau răspunsuri am atâtea întrebări.." m-am aşezat pe pământul rece lângă el şi l-am privit în ochi

"Nu te urăsc dinpotivă, noi nu ne putem îndrăgosti din acest motiv te țineam la distanță cum fac şi cu celelalte.. te ascult îți voi răspunde la orice întrebare, doar ai încredere în mine" ochii lui mi se păreau sinceri, şi chiar nu ştiam ce să mai cred, totul era atât de ireal dar faptele vorbesc de la sine