Ultima lacrimă /Finalizata

Dilemă

Am stat pe gânduri câteva secunde, nu era sigură că sunt în stare sau nu să îl înfrunt pe Cristian eram mult prea bulversată şi aveam prea multe gânduri, întrebari, dubii şi incertitudini. Am oftat şi m-am predat deschizând uşa, dar ce m-a întâmpinat au fost liniştea şi întunericul. Eram satisfăcută că el nu era acasă, nu aş fi fost deloc încântată să reiau discuția pe care o lăsaseră-m baltă, am urcat scările cu paşi indolenți până la camera mea. Aveam atâtea gânduri în acest moment şi atâtea întrebări fără răspunsuri.
Cred că nu pot schimba totul tot timpul, dar, cu siguranță, întotdeauna pot schimba măcar ceva şi acum ar fi momentul să schimb acel ceva în viața mea. Mi-am irosit energia, timpul, talentul pe ceea ce este complet în afara controlului meu, este o şansă sigură pentru frustrare şi stagnare, ar trebui să investesc energia pe care o am în ceva ce pot adapta, schimba, modifica pentru  a duce o viața mai bună.
Ce tot zic eu aici? Probabil acel om nici măcar nu mă vrea în viața lui, şi totuşi pot încerca ce pot pierde deja am pierdut foarte mult. Da aşa voi face o să îmi fac o vacanță aşa pot lua o pauză de la rutina pe care o am. Sunt extenuată aşa că aceste gânduri le pot relua şi mâine, m-am ridicat din pat dându-mi hainele jos înlocuindu-le cu un ticou larg şi o perche de pantaloni scurți. M-a aruncat pe pat stingând veioza şi am închis ochii.

****
Razele soarelui de dimineață ce pătrundeau în cameră cu voinicie m-au făcut să îmi mişc pleoapele greoaie de câteva ori. Îmi simțeam tot corpul înțepenit şi amorțit dar întindându-mă încetu cu încetu revenea la normal, toate gândurile de aseară mi-au revenit în minte şi mă bulversau prea mult. Am decis să mă ridic din pat atunci când am văzut că este ora 7.00, aveam cursuri astăzi şi aveam de gând să merg cel puțin aşa gândurile pe care le aveam plecau din mintea mea. Am sărit din pat şi am mers în baie, uitându-mă în oglindă puteam vedea fața mea obosită şi ochii plini de cearcăne, am oftat şi am dat drumul la apa de la duş.
După mai bine de jumatate de oră eram gata, îmbracată cu o pereche de blugi negri puțin rupți prin genunchi, un ticou gri care se mula pe corpul meu şi o pereche de adidaşi negri. Am coborât scările şi paşi mei erau singurul lucru pe care îl auzeam semn că Cristian nu a venit sau dacă a venit a plecat devreme. Mi-am luat geaca de piele şi eşarfa împreună cu rucsacul din cuier şi am ieşit pu uşă.
Era o zi frumoasă şi razele soarelui nu făcea decât să o îmbunătățească şi mai mult. Şcoala nu era departe se afla la 20 de minute distanță aşa că mai mereu mergeam pe jos. Simțind vibrația telefonului l-am scos din buzunarul de la pantaloni.

*Hei nu te-am auzit de ieri, totul bine? Vii la cursuri astăzi?*

Am zâmbit la vederea mesajului şi fără să stau pe gânduri am răspuns

*Ştiu am fost puțin ocupată, da vin ne vedem în fața şcolii, sunt pe stradă *

Am îndesat din nou telefonul unde era şi am continuat drumul până la şcoală, probabil ar fi bine să îi spun lui Mery ceea ce am aflat, poate mă ajuta cumva şi îmi dă o soluție.
Ajunsă în fața şcolii văd bruneta rezemată de poartă, era micuță de statură, bine nu că eu aş fi mai înaltă, avea parul brunet până la umeri şi îi stătea foarte bine cu fața ei rotundă.

"În sfârşit credeam că nu mai ajungi o să facem târziu"   a zis gesticulând din mâini, mereu era comică şi orice ai face zâmbetul ei este mereu prezent, suntem prietene de o viață, m-a ajutat să trec peste pierderea mamei şi ştim absolut tot una de cealaltă.

"Am ajuns nu? Haide să mergem" am împins poarta şcolii şi am intrat urmată de ea care țopăia pe lângă mine

"Şi de ce m-ai lăsat baltă ieri?" Auzind vocea ei teatrală mi-a venit să râd dar m-am abținut şi mi-am dat doar ochii peste cap