Ultima lacrimă /Finalizata

Ilogic

Nu îmi venea să cred ceea ce vedeam, eram pur şi simplu fără un sens anume, dacă nu se petrecea în fața ochilor mei nu aş fi crezut vreodată, tremuram, eram bulversată, corpul meu era în stare de şoc şi nu se mişca, mintea mea era plină de frică şi totul era prea mult pentru mine lucru ce  m-a făcut să rămân fără aer. Nu putea fi adevărat ceea ce ochii mei vedeau în acest moment. Acel corp fără viață se afla chiar la câțiva metri distanță față de mine, singura mișcare pe care o făcea era mică şi doar pentru că era în aer, funia ce îi atingea gâtul într-un mod macabru era legată de copac, capul ei era într-o parte şi atunci când am auzit nişte voci corpul meu a colaborat cu mintea imediat lucru ce m-a făcut să respir iar, m-am ascuns după un copac în aşa fel încât să nu fiu văzută, cel puțin speram că aşa va fi

"Bună treabă Erik" am auzit râsetul ei malefic şi faptul că era bucuroasă de ceea ce vedea mi-a dat imediat o senzație de greață , cum puteau fi fericiți când acea fată era fără strop de viață din cauza lor.

"Ştiu nu-i aşa, o merita vrăjitoarea asta din plin" am văzut cum au bătut mâna unul cu altul şi eu eram tot mai scârbită de ceea ce vedeam

"Voi doi terminați cu prostiile, bună treabă Erik, acum curățați totul"

"Da domnă" am auzit vocile lor în unison, nu puteam crede totul, era prea mult, ce naiba se petrece aici, tata m-a adus într-o şcoală unde toți sunt criminali? Frica şi teama erau tot mai prezente nu doar pentru ceea ce ochii mei observau dar şi pentru că mă puteau vedea dacă făceam o mişcare greşită, am încercat să stau cât mai liniştită posibil şi să nu mă mişc. Am văzut cum Erik urcă în copac şi dă drumul funiei, corpul fetei căzând instantaneu la pământ şi cum nu era deajuns am văzut cum Julia înfige un cuțit în pieptul ei. Am înghițit în sec şi am închis ochii, nu reușeam să privesc totul cu toate că eram o persoană destul de puternică. Atunci când i-am deschis am văzut cum cei doi pleacă urmați de directoare cu fata aceea trasă pe jos dupa ei. Am respirat uşurată atunci când s-au îndepărtat mai mult şi acum eram în siguranță, am căzut involuntar pe jos şi am început să plâng cu toate ca nu înțelegeam de ce o făceam. Acea ființă nu merita ceea ce i s-a întâmplat, nici cel mai rău om de pe pământ nu merită o astfel de moarte, este prea mult rău în ceea ce am văzut acum câteva secunde. Nimeni şi absolut nimeni nu merită o astfel de soartă, niciunul nu are dreptul să i-a viața altei persone oricât de greşită poate fi.Trebuia să plec din şcoala asta, nu aveam altă alegere puteam fi chiar eu următoarea victimă mai ales că directoarea are întrebari legate de mine şi seara precedentă. Am alergat spre şcoală cât mai repede posibil uitându-mă în urma mea din când în când pentru a mă asigura că nimeni nu este pe urmele mele şi atunci când am ajuns în camera mea m-am ghemuit în pat lăsând întrebarile fără sfârşit să îmi pătrundă în minte, învăluită de întunericul şi liniştea din încăpere.
Nici nu se punea în discuție somnul pentru mine, chipul acelei fete îmi venea în fața ochilor imediat ce îi închideam. Era atât de îngrozitor, înfiorător,teribil, abomniabil, macabru şi zguduitor acea scenă, şi nu mi-o puteam scoate din mine cu toate că încercam cu toate puterile mele. Imediat ce razele soarelui vor ieşi la iveală îmi voi suna tatăl şi voi pleca de aici, nu o să accept niciodată ceea ce am văzut şi nu voi rămâne o secundă în plus în aceat loc înpăimântător plin de criminali.
În aşteptarea dimineții am început să pun în valiză puținele lucruri pe care le aveam aici, nu aveam timp de pierdut, fiecare secundă în plus petrecută în acest loc ar fi însemnat apropierea mea de moarte. Viața mea a fost un dezastru mereu de când mama a plecat de lângă mine, dar aici nu era vorba de dezastru era pur şi simplu oroare.
Priveam primele raze ale dimineții şi o senzație de uşurare a pus stăpânire pe sufletul meu am luat telefonul de pe micul birou şi am aşteptat să sune