Ultima lacrimă /Finalizata

Planul

Simțeam că sunt pe punctul de a bufni  în plâns, cu cât mă gândeam mai mult cu atât mă simțeam mai vinovată, Erik era concentrat la volan lucru ce mă bucura pentru că dacă mă vedea în felul acesta sigur ar fi pus alte întrebări. Lucrurile ce le-am făcut au fost groaznice şi nici eu nu eram în stare să mă gândesc la ele ce să mai zic să vorbesc. Dacă Alessia nu se trezea era vina mea şi acestă vină mă rodea încetul cu încetul în suflet, mă simțeam atât de bulversată, de tristă şi ştiam că am o parte din vină, dacă puteam să mă împotrivesc, de ce nu am reuşit să fac acest lucru, dacă nu era el probabil acum omoram altă persoană şi sângele ei era pe mâinile mele. Când le priveam mă cuprindea scârba şi atunci am realizat că o lacrimă se prelingea pe obrazul meu.

"Hey, totul bine" am întors privirea cât mai mult posibil spre geam şi nu i-am răspuns, dar acest lucru nu a ajutat deloc, am tresărit atunci când am auzit roțile maşinii pe asfalt semn că a pus o frână bruscă şi atunci mi-am dus privirea spre el

"Elisa, spune-mi te ascult ce te macină?" Vorbele lui erau tandre şi acest lucru mi-a dat puterea să îl privesc în ochi

"Este vina mea, doar a mea... dacă puteam face ceva..." am zis dând drumul lacrimilor ce le-am ținut cât mai mult posibil acum câteva momente
Am văzut cum tace şi porneşte maşina  ca apoi să o parcheze din mijlocul drumului mai pe margine, imediat ce a închis motorul a ieşit din maşină şi a venit pe partea mea deschizând portiera

"Elisa, ascultă-mă bine nu este vina ta, o să vezi totul va fi bine." Mi-a zâmbit asigurând vorbele lui, dar nu eram convinsă că spune adevărul, probabil nici el nu era

"Nu este adevărat, am omorât atâtea persoane, mă urăsc nici nu îmi pot privi mâinile pentru că ştiu cât sânge nevinovat se află pe ele" am zis vag prin suspine ca apoi să ies din maşină împingându-l puțin. Am mers câtuşi decât departe de maşină şi am lăsat lacrimile să curgă tot mai mult. Nu putea înțelege ce simt eu defapt, nu a fost el să facă acele lucruri îngrozitoare doar eu.

"Elisa, te rog, nu poți continua aşa" m-am întors spre el realizând că era în spatele meu şi mă privrea trist

"Nu poți înțelege, la naiba nu poți" am strigat la el cu toate că nu avea nici o vină
Am văzut cum se aproprie spre mine şi mă cuprinde în brațele sale, mi-am lipit capul de pieptul lui şi am continuat să plâng

"Nu ştii cât te înțeleg defapt" a zis sec trăgându-mă mai aproape de el. Cuvintele lui m-au făcut şi mai confuză, dar nu eram în stare să îl întreb am preferat să stau acolo unde eram şi să plâng până când mă calmez puțin

"Elisa, crede-mă nu te voi lăsa singură iar, nu voi permite numănui să se atingă de tine, te iubesc prea mult" am aprobat din cap continuând să vărs lacrime care defapt erau în zadar dar nu am zis nimic.

"Eu nu te pot ..." o voce ma întrerupt şi m-am oprit imediat din ceea ce voiam sa zic

"Hei voi, pot muri din partea voastră?" Mi-am ridicat imediat capul şi am privit spre maşină lucru ce l-a făcut şi Erik

"Alessia" am țipat şi am fugit spre ea ca apoi să o iau în brațe "Îmi pare atât de rau"

"Nu a murit nimeni, acum îmi explică şi mie cineva ce naiba se petrece?" Am privit-o şi am zâmbit larg bucuroasă că s-a trezit şi nu a pățit nimic grav din cauza mea

"Îți spunem tot, haide-ți în maşină" auzind vorbele lui Erik nu am mai stat pe gânduri şi am urcat în maşină ca apoi să pornim iar la drum

***

"Şi acum ce facem?" Am privit-o pe Alessia şi am dat mărunt din umeri, pentru că habar nu aveam. După ce i-am povestit tot ce s-a întâmplat după ce ea a leşinat lăsând la o parte faza cu "te iubesc" eu am continuat să le spun ce am reuşit să aflu când eram prizoniera lui Daniele şi Arthur