Ultima lacrimă /Finalizata

Luptă până la capăt!

"Chiar eu scumpa mea Elisabetta, credeai că nu voi veni dupa tine?"
Am văzut cum strângea cu putere brațul prietenei mele fără griji, şi rânjetul lui îmi făcea scârbă.

"Ce vrei de la mine?" trebuia să scap cumva din toată treaba asta, şi eu şi Mery dar cum? Trebuia să trag de timp până îmi vine vreo idee

"Draga mea, nu puteai să pleci pur şi simplu, te vreau înapoi" am strâmbat din nas şi îmi priveam prietena cu frică. Dacă am făcut o prostie să vin aici, puteam să anunț pe cineva înainte dar nu aveam timp, nu puteam permite moartea prietenei mele

"De ce?" Am oftat şi nu ştiam ce altceva să spun, totul era atât de confuz în mintea mea acum

"Pentru că eşti slava mea, nu poți pleca aşa" dacă nu eram în acestă situație probabil mă bufnea râsul, sclava lui? Auzi la el! Nu mai are cu cine să se joace şi să maltrateze? Am înghițit în sec atunci când am văzut că apropie mai mult arma de tâmpla prietenei mele

"Bine, bine vin cu tine dar las-o în pace pe ea" mi-am dus privirea spre prietena mea şi am încercat să îi arăt un zâmbet dar văzând fața ei nu cred ca am reuşit

"Fie, şi aşa nu mai am nevoie de ea" am văzut cum a lăsat-o şi a îndreptat arma spre mine, am înghițit în sec dar am rămas nemişcată

"Fugi Mery, fugi" am văzut cum mă priveşte preț de câteva secunde nefiind sigură că ceea ce am spus era soluția, dar atunci când i-am făcut semn din ochi să plece aşa a făcut,alerga cât putea de tare în direcția şcolii

"Mişcă" mi-am dus iar privirea spre el şi apoi spre armă, fără să spun ceva am început să merg spre pădure, arma era pusă în spatele meu şi acest lucru m-a făcut să tremur din toate încheieturile. Continuam să mergem tot mai mult în inima pădurii şi o senzație ciudată punea stăpânire pe mine. Cu cât mergeam mai mult cu atât acea senzație pătrundea tot mai mult în mine. Nici nu ştiu cum să o explic, mă simțeam puternică, dusă de val, simțeam că corpul meu plutește cu toate că eram cu picioarele pe pământ. Continuam să mergem şi tot ce simțeam se amplifica din ce în ce mai mult, era ca şi cum eram în transă, ca şi cum ceva mă atrăgea şi nu eram eu însumi.

"Unde naiba mergi? Pe aici târfă" sunetul acelei voci mi se părea atât de departe şi totuşi atât de aproape, dar nu puteam realiza concret, picioarele mele nu ascultau mintea mea, mergeau singure şi nu ştiam ce se întâmplă

"Elisabetta dacă nu te opreşti te împuşc acum pe loc" acel glas puternic şi plin de ură mi-a pătruns prin urechi şi m-am întors spre el, am început să râd cu toată puterea mea şi să îl privesc în ochi. Ceea ce făceam nu eram eu, eram prezentă cu mintea dar nu şi trupul, părea că cineva îl comandă în locul meu, eram speriată şi tremuram din toate încheieturile pentru că îmi era frică că voi muri, dar corpul meu nu mă asculta oricum

"Eşti nebună? Tu chiar vrei să mori?" L-am privit în continuare şi râdeam ca o nebună. Ceva înăuntrul meu controla mişcarile mele şi eu nu puteam face nimic doar priveam, exact ca şi un spectator ce urmăreşte un film. Dintr-o dată m-am oprit din râs şi mâinile mele se ridică la nivelul pieptului său, nu ştiam ce făceam, de ce nu îmi pot controla corpul, ce naiba se petrece? Dintr-o dată un val de înuneric a căzut peste mintea mea ca şi cum adormisem într-un somn adânc.

Buimacită am dat din cap de câteva ori şi am privit în jurul meu. Eram tot în pădure, în picioare exact ca atunci când aveam senzația că adorm, atunci când am privit jos pe pământ un țipăt  mi-a ieşit. Cristian era jos, întins, fără viață, şi ardea la propriu.

" Ce naiba?" am țipat cu toată puterea mea, ce dumnezeu s-a întâmplat,  am privit iar trupul în flăcari şi m-am speriat şi mai tare. Nu înțelegeam absolut nimic, acum nici nu ştiu cât timp a trecut eram în fața lui şi îl auzeam țipând la mine, iar acum este pe jos în  flăcări ce îi cuprind întregul corp. M-am uitat îngrozită la şcena di  fața ochilor mei şi atunci când am auzit un sunet inima a început să bată şi mai tare. Am început să alerg cât puteam de repede spre şcoală fără să privesc în spatele meu. După minute în şir am reuşit să ies din acea pădure  şi să ajung în curtea şcolii am împins uşa de la intrare cât am putut de tare şi am urcat scările la fel de repede până în camera mea. Ajunsă acolo am căzut pe jos şi mi-am lipit capul de uşă  începând să plâng. Adrenalina celor întâmplate încă îmi curgea prin vene dar mintea mea era plină de întrebări. Ceva se află în acea pădure dar de ce eu nu am pățit nimic? De ce mă simțeam în felul acela? Ce mi se întâmplă? Secundele au trecut, minutele au trecut orele au trecut şi primele raze de soare întrau pe micul geam din cameră. Mi-am dus privirea spre ceas şi am văzut că este ora 7.00, într-o oră încep cursurile, mi-am făcut  forță şi m-am ridicat de pe jos. După un duş fierbinte eram în fața oglinzii şi îmi priveam chipul, arătăm bine cu toate că nu am dormit mai deloc, şi uniforma de pe mine arăta caraghis nu cred că mă voi obişnui vreodată cu ea. Mi-am luat cărțile şi am ieşit pe uşă. Trebuia să aflu ce se petrece aici şi cel mai important trebuia să aflu ce s-a întâmplat cu Mery. Nici bine nu am reuşit să ajung la uşa de la ieşire că am dat nas în nas cu Julia