Ultima lacrimă /Finalizata

Ritualul

M-am trezit dis de dimineață, înaintea ceasului lucru ce nu se petrecea de ani buni, am dormit foarte puțin şi aşteptarea se făcea tot mai simțită. Am dat pătura de pe mine şi m-am îmbrăcat iar cu uniforma aceea caraghioasă după ce mi-am făcut un duş lung şi fierbinte. Pe cât de îngrozită eram atunci când am aflat adevărul despre ceea ce sunt defapt pe atât sunt acum de emoționată că a venit momentul să pun în practică puterea ce se afla înăuntrul meu, ştiu că nu eram pregătită şi lucruri rele se pot întâmpla dar trebuie să fiu optimistă, ştiu că voi reuşi, am reuşit să lupt mai bine de 10 ani cu viața mea groaznică, şi atunci când am fost pusă la încercare mereu am reuşit să ies învingătoare şi cu capul sus, exact aşa se va întâmpla şi acum sunt sigură. După ce mi-am privit chipul în oglindă am pus geaca pe mine şi am ieşit din cameră. Era o zi deosebită pentru mine şi nu mă puteam abține să nu afişez un ditamai zâmbetul pe fața mea, probabil mă comportam imatur dar totuşi sunt încă o copilă.
După ce am țopăit pe scări emanând puțin din energia pe care o aveam am rămas ca de lemn când am văzut-o pe Julia ce se uita la mine cu un rânjet plin de satisfacție, acum ce mai vrea

"Hey tu păpuşica, ai grijă ce faci în seara asta, lucurile nu vor decurge prea bine pentru tine"îmi venea să îi spun vreo două dar m-am abținut, ştiam că nu merită şi înainte  de ritual voi vorbi cu Isabella despre Julia şi faptul că nu îmi place ideea ca ea să vină cu noi (Arthur, Erik, Cri şi Alessia) am oftat puțin pentru a mă calma şi nu i-am zis nimic doar mi-am văzut de drum, nimic nu îmi poate distruge buna dispoziție astăzi.
Am mers la dulăpior de unde am luat cartea de istorie şi am plecat spre clasă cu paşi repezi, ziua asta trebuia să treacă destul de repede...cel puțin aşa sper.
Atunci când am intrat în clasă am văzut că Erik era deja aici, chiar nu ştiu ce aş putea să îi spun după conversația de ieri, am dat mărunt din umeri făcându-mi curaj şi m-am aşezat într-o bancă cât mai departe de el prefăcându-mă că iau cartea şi citesc din ea. Cu coada ochiului am văzut cum se ridică şi se aşeză lângă mine

"Ai de gând să mă eviți toată viața?"am surâs uşor dar mi-am pus imediat acel chip serios înainte să vorbesc

"Nu te evit, nici nu te-am văzut" zicând aceste cuvinte am simțit respirația lui în urechea mea, lucru ce îmi dădea o oarecare vibrație în corp

"Nu cred, dar fie cum spui tu"voiam atât de mult să îi privesc acei ochii dar am reuşit cu greu să nu o fac, mi-am menținut poziția în care eram şi nu i-am răspuns.
Atunci când elevi au început să între în clasă am respirat uşurată, ce naiba tot îmi face el.. atunci când este în preajma mea nu mai sunt stăpână pe mine însumi, dacă jocul ăsta va continua aşa eu voi fi cea care se arde şi el va învinge, nu voi permite acest lucru niciodată.

****

Ziua a trecut mai greu decât mă aşteptam, priveam ceasul din secundă în secundă şi acea mică limbă nu se mişca mai deloc, la un moment dat am crezut că înnebunesc privindu-l mereu. Dar în sfârşit ziua a trecut, soarele a apus de ceva timp şi marea lună strălucea cu putere în cerul înstelat. Am reuşit să vorbesc cu Isabella ce mi-a dat o foaie de unde să învăț cuvintele necesare pentru ritual, era mai lung decât mă aşteptam, dar măcar m-a ținut ocupată câteva ore. Eram în drum spre pădure, singurul sunet ce se auzea erau paşii mei fiind singură, spre norocul meu lumina lunii mă ajuta să văd pe unde merg. Pe tot parcursul drumului repetam acele cuvinte cu frica că le voi uita, aveam mii şi mii de emoții laolaltă că nici eu nu eram în stare să le descriu pe toate, frică, suspans, curiozitate, bucurie, teamă şi altele ce veneau peste mine cu fiecare pas ce îl făceam. Ajunsă destul de aproape lângă locul unde era predestinat să facem ritualul am rămas şocată, toți erau aici într-un cerc îmbrăcați cu un fel de pelerine cu glugă negre, era plin de lumânări acest loc şi tatăl meu era în mijlocul cercului