Ultima lacrimă /Finalizata

Curiozitate

I-am urmărit paşii şi îi priveam mișcările pe care le făcea în timp ce mergea, eram tăcută în spatele lui şi foarte curioasă în acelaşi timp. Ajunşi cât mai departe de şcoală în pădure s-a sucit pe călcâie şi mă privea puțin trist,nervos şi îngândurat

"Acum ce este?"am zis punând mâinile în şolduri şi privindu-l puțin chiorâş

"Vreau să stai departe de el!"un râset puternic batjocoritor a ieşit din gura mea, m-am încruntat puțin înainte să vorbesc

"Şi de ce aş face un asemenea lucru?"mi-am ridicat o sprânceană în sus sub formă de întrebare aşteptând un răspuns penibil

"Pentru că nu este ok, mi se pare ciudat, şi în plus tu eşti aleasa mea nu te poate avea el" am râs iar cât am putut de gălăgios şi mi-am clătinat puțin capul

"Eşti patetic, fă-mă să înțeleg ai fost un cretin cu mine încă de la început, mi-ai pus un pistol la cap şi Arthur ar fi cel ciudat? Erik chiar dacă cred în toată povestea asta părerea mea despre tine că eşti un nebun rămâne neclintită" m-am întors pe călcâie şi voiam să plec, tipul chiar avea nevoie de un psiholog.
Am simțit două mâini mari şi în secunda următoare eram lipită de un copac cu greutatea corpului său pe mine, buzele sale rozalii au fost imediat peste ale mele şi neputând rezista tentației i-am răspuns cu nerușinare. Sărutul său era mult mai tandru, delicat, dulce decât al lui Arthur şi acest gând m-a trezit la realitate, am dechis ochii pe care abia acum mi-am dat seama că i-am închis şi l-am împins  de pe mine cu toată puterea mea

"Erik.. să nu mai faci asta niciodată, cum îți permiți"l-am privit rece fără să clipesc şi m-am încruntat acest lucru făcându-l să se dea doi paşi înapoi

"S..scuză-mă El" şi-a dus o mână la ceafă şi a plecat fără să adauge altceva acest lucru făcându-mă foarte confuză.
M-am pus pe pământul rece şi acest lucru m-a făcut să am mici fiori pe şira spinării, ducându-mi privirea în jos. Văzând cartea care mi-a căzut din mâini când eram cu Erik, am luat-o şi am deschis-o. M-am încruntat puțin atunci când am văzut acele cuvinte ciudate şi am oftat răsfoind-o. Privirea mi-a căzut pe două cuvinte scrise în cursiv străduindu-mă să le citesc în minte, reuşind l-am spus iar dar cu voce tare "Il fuoco" am tresărit speriată scăpând cartea din mâini atunci când degetele mele erau mici flăcări, ca o idioată am suflat spre ele dar inutil, priveam micile flăcări înspăimântată dar nu a durat mult, mintea mea devea mai relaxată şi respiram normal tensiunea scăzând radical "Arrivero da te" am sărit în sus ca arsă şi am privit în înprejurimi dar nu era nimeni, ce naiba? De unde s-a auzit vocea aceea? Mi-am privit mâinile şi acum degetele mele erau pur şi simplu normale. Am început să tremur şi nu era din cauza frigului, am luat cartea de pe jos şi am început să  alerg spre şcoală cu toate că nimeni nu mă urmărea. Ajunsă în curtea şcolii am privit în sus simțind pe obraji mei ceva rece. Primi fulgi de nea şi-au făcut apariția şi am zâmbit ca un copil. Am strâns mai tare cartea în mâini şi am plecat spre camere. Urcând scările prinsă total de gândurile mele nu am realizat că tocmai m-am izbit de cineva decât atunci când am scăpat cartea pe jos creând un zgomot infernal

"El, tot bine?"mi-am ridicat privirea alungând imediat gândurile mele şi am privit chipul prietenei mele

"Da Alessia totul ok"un zâmbet mic s-a afişat pe chipul ei şi înainte să vobescă iar a luat cartea de pe jos

"Ştiu totul, nici nu ştii cât mă bucur că acum nu trebuie să mă mai ascund de tine"i-am zâmbit vag la rândul meu luând cartea pe care tocmai o întinsese spre mine

" Haide la mine în cameră trebuie să vorbec cu tine"am văzut cum aporbă şi mă urmează pe scări în linişte.
Ajunse în camera mea am închis uşa şi m-am îndreptat spre pat punând cartea pe birou