Ultima lacrimă /Finalizata

Epilog

2 săptămâni mai târziu

Am încercat să îmi dechid ochii cu greu şi am clipit de câteva ori înainte să reuşesc. Mi-am dus privirea prin încăperea unde mă aflam confuză ridicându-mă în şezut pe patul unde eram aşezată. Era o cameră mică pereții fiind de un alb imaculat patul de o persoană în mijloc şi o mică canapea de două persone lângă peretele din dreapta mea.. m-am ridicat din pat tot mai confuză şi impactul cu gresia rece m-a făcut să tremur puțin. Am deschis uşa şi am privit pe coridor tot mai nelămurită fiindcă nu ştiam unde mă aflu. Am început să merg şi tot ce se auzea erau paşi mei pe gresia rece până când nu am auzit şi alte voci

"Elisa te-ai trezit dumnezeule!!" Am văzut cum Alessia vine spre mine şi mă îmbrățișează

"Ce se petrece?" Am zis imediat ce mi-a dat drumu

"Dormi de două săptămâni" a zis privindu-mă perplesă

"Unde este Erik?" Am spus dând din umeri la modul ei de a face, era ceva ce nu nu îmi spune sunt sigură.

"Erik... ăăă" şi-a dus o mână la ceafă vizibil pusă în dificultate

"Da Erik,  Alessia unde este?" am început să ridic tonul pentru că liniştea ei începea să mă agite

"Erik a plecat Elisa, ştii tu partea cu îngerul a fost luat imediat ce tu ai leşinat" mă privea tristă şi probabil se aştepta ca eu să bufnesc

"A spus ceva înainte să plece?" Am reuşit să spun tot mai tristă

"Nu, îmi pare rău" am aprobat din cap şi am lăsat o mică lacrimă să mi se scurgă pe obraz

"Ce sa întâmplat în tot acest timp?"

"Pai şcoala a fost închisă, am curățat totul, ei sunt morți şi cam atât. Totul este liniştit acum"

"Am înțeles mai bine aşa. Ce oră este?"

"Este destul de târziu" am văzut cum îşi priveşte ceasul de la mâna "2.00 noaptea mai precis"

"Du-te să dormi" i-am spus zâmbind, am văzut cum aprobă din cap şi dă să plece

"Ah Elisa, am uitat să îți spun un lucru foarte important" m-a privit mai tristă ca niciodată şi acest lucru mă confundea şi mai mult

"Spune" îmi era teamă de ce ar putea zice dar am rămas calmă şi i-am zâmbit

"Ți-ai pierdut puterile atunci când te-ai luptat cu Irina" a înghițit în sec şi a dus privirea în pământ probabil pentru că era ea ce-a care trebuia să îmi spună o astfel de veste

"Este ok.. du-te să te odihneşti" am văzut cum pleacă şi eu am mers la rândul meu înapoi în cameră. Aveam nevoie să stau puțin singură ca apoi mâine să înfrunt restul.

M-am pus pe pat şi mi-am rezemat capul de perete. Nu puteam să cred că Erik chiar a plecat lăsându-mă singură când mi-a promis că nu o va face. Eram dezamagită că nici nu mă puteam bucura că în sfârşit puteam avea o viață normală mai ales acum că puterile nu le mai am.

Am continuat să mă gândesc la tot ce s-a petrecut în ultima vreme şi cât de repede până când nu am reuşit să adorm la loc.