My Demon (II)

17. Just let me go

"Nu-mi putea da seama ce simțeam în acel moment.
Ură?
Dispreț?
Gelozie?
Dezgust?
Sau poate toate la un loc.
Dar ştiu sigur că cel mai mult îmi era teamă. Teamă că am fost înlocuită. Teamă că am fost uitată şi voi fi. Teamă că nu mai însemn ce am însemnat odata. Şi asta doare al dracului de tare.
M-am retras înapoi în bucătarie, punându-mă pe gresia rece, şi lăsând lacrimile să-mi curețe sufletul de toate minciunile spuse de cel căruia eram gata să-i ofer ceea ce am eu mai de preț: inocența. "

Au trecut minute. Minute în şir, în care mă înecam în propriile lacrimi. Am stat acolo, tăcută. Aşteptând să apară Justin şi să mă ia în brațe. Să-mi spună că o să fie bine, că mă iubeşte. Că e lângă mine orice s-ar întâmpla. Că nu m-a înlocuit. Că încă mă aflu în inima lui.
Dar tot ce am primit, a fost doar o lungă aşteptare. Cred că a trecut o oră. Sau poate două. Nici nu-mi pot da seama. Tot ce îmi doresc e să plec acasă.
Oh, stai. Care 'acasă'? Nu mai am aşa ceva. Vreau să-l văd pe Federico, pe Niall, pe Zayn.. chiar şi pe nemernicul de Ryan.
Vreau să ies afară de aici, deoarece simt că mă sufoc.
În câteva clipe, uşa bucătăriei s-a deschis, pe ea intrând Justin.
Fața lui nu schița nicio emoție, dar când m-a văzut pe jos a devenit uşor îngrijorat.
-Caitlin, ce s-a întâmplat?
Pe dracu s-a întamplat, boule!
-Nimic. Îmi poți împrumuta telefonul tău două secunde? Am spus ştergându-mi lacrimile cu podul palmelor.
-Desigur, dar mai întai vreau să aflu ce ai pățit. Mi-a răspuns nedumerit de reacția mea.
-Nu Justin. Îți vreau telefonul, şi-l vreau acum. Am lăsat alte lacrimi să mi se prelingă pe obraji.
-Kate. Uită-te la mine. Ce ai? M-a întrebat confuz.
-Nimic. De ce întrebi?
-Iubito, spune-mi ce ai..
-Ce am? Na păi îți spun eu ce am. Nu înțeleg cum am putut să uit în două zile faptul că m-ai distrus complet în alea trei luni nenorocite, şi m-am lăsat pradă sentimentelor din trecut pe care, culmea, şi acum le neg iresponsabil. Cum am putut uita nopțile alea când adormeam plângând, cu gândul la tine şi dorința de a nu mă mai trezi niciodată? Cum am putut uita toate tentativele de sinucidere,toate crizele isterice, toate vizitele la spital? Cum am putut da uitării tot sprijinul lui Federico? Faptul că mi-a suportat toate lucrurile oribile pe care le-am spus şi le-am făcut. Când mă strângea în brațe şi plângea alături de mine, spunându-mi cât de mult mă iubeşte.. şi eu ghici ce faceam? Mă gândeam la tine,fraiere! Mi te imaginam pe tine în locul lui. Speram să te întorci. Speram să mă trezesc dintr-un coşmar care mă bântuia de o grămadă de timp. Şi culmea. După ce că m-ai făcut să redevin un dezastru, de care cu greu am reuşit să scap acum jumătate de an.. tot la tine am ajuns. Cum pot să-i fac asta lui Federico? Tu ştii cum reacționam Justin? Habar nu ai. Tu o ardeai cu Vannesa şi eu mă gândeam cum aş putea să mor cât mai repede şi mai simplu. Şi tot ca să ajung acolo sus la tine. Viața mea s-a învârtit în jurul tău de aproape un an. Stop. E deajuns. Nu meriți tot Justin. Tu meriți ce e al tau. Şi din păcate eu nu sunt trecută pe lista aceea. M-am săturat până peste cap să plang, să sufăr. Chiar nu poate să treacă o săptămână în care să nu mă gândesc cum ar fi să mor? Pe bune, sunt atât de goală pe interior. Şi vreau căldura aia, am nevoie de căldura aia oferită de cineva. Nu sunt sigură dacă acel 'cineva' e Federico, dar sunt pe cale să aflu. Vreau să aflu. Vreau să fiu fericită. Tu nu vei mai fi niciodată cauza fericirii mele Justin. Vreau să mă laşi să-mi trăiesc viața dincolo de dramele tale personale. Nu mă mai implica în copilăriile astea. Vreau să fiu cu cineva care mă face să zâmbesc prin simplul fapt că e lângă mine. Tu îmi provoci doar suferință, şi e clar că acea persoană nu eşti, şi nu vei fi tu. Acceptă realitatea. Acceptă faptul ca eu nu sunt pentru tine, şi tu nu eşti pentru mine. Vreau să mă laşi să respir, pentru că în prezența ta, aerul e un lucru inexistent. Vreau să trăiesc fericită lângă cineva care e al meu. Doar al meu. Nu cineva care mă minte şi îşi petrece timpul şi cu alte tipe. E dureros şi aiurea, să ştii că nu eşti unic pentru o persoană. Aşteptările mari duc la dezamăgiri şi mai mari, şi se pare că eu am avut prea multe asteptări de la tine. Gata Justin, s-a terminat. Te-am lăsat sa câştigi, să mă distrugi. Game over. Eu nu mai sunt capabilă şi nici nu mai vreau să fiu implicată în acest joc. Vreau doar să uiți că exist şi să-ți continui viața, asta m-ar bucura extrem de mult. Dă-mi dreptul la fericire, şi în curând o să îți dai seama că aceasta a fost o decizie corectă.
-Îți mai cer doar ceva. A spus cu lacrimi în ochi.
-Spune. Am răspuns, abținându-mă să nu răbufnesc în fața lui.
-Un ultim sărut. Un ultim sărut, în care să uiți tot ce s-a întâmplat între noi, să uiți ura pe care mi-o porți. Să mă săruți ca prima oară. Ca şi cum abia m-ai cunoscut. Atăt îți mai cer. S-a uitat cu o privire parcă sfâşiată la mine, rugându-mă să îl accept.
-Bine. Am spus zâmbind trist.
Mi-a cuprins obrajii în palmele lui mari, lipindu-şi buzele fine de ale mele.
Sărutul era unul tandru şi sincer, neputând să se compare cu cele avute până acum. Era dureros felul în care îmi frământa buzele cu ale lui, atât de atent şi uşor. I-am făcut pe plac şi am uitat pentru câteva secunde. Am uitat tot. Fiecare ceartă. Fiecare lacrimă. Fiecare durere sufletească.
Meritam asta. Amândoi o meritam.
L-am simțit pe el. Sincer şi grijuliu.
Ştiu că mă iubeşte. Acum mai mult ca oricând, simt asta.
Câteva lacrimi ne-au părăsit amândurora ochii, iar în momentul următor el s-a desprins din sărut şi s-a îndreptat grăbit spre uşă.
-Telefonul meu este sus. A spus, înainte să părăsească locuința.
Asta a făcut despărțirea mult mai dureroasă.
De fapt nici nu ştiu dacă eram împreună. Nu ştiu ce eram noi. Aveam ceva puternic, încât simplul fapt că a acceptat aşa de repede dorința mea, mă face să vreau să regret ce am spus.
Nici măcar nu mi-a cerut o explicație. Doar a plecat. Cum face de când l-am cunoscut. De fiecare dată când răbufneşte, se ascunde. De fiecare dată când simte ceva puternic, pleacă.
Mă doare comportamentul lui, ştiu sigur că nu merit asta.
Nu sunt cea mai cuminte persoană şi nici cel mai bun exemplu de urmat. Dar cred că merit să fiu tratată în felul ăsta.
Mă enervează la culme faptul că după câte mi-a făcut, îl vreau înapoi. Iar şi iar. Vreau să stau în brațele lui şi să-i gust mierea buzelor, dar în acelaşi timp îl urăsc. Îl urăsc cu adevărat. Dar sunt obsedată de prezența lui. Sunt obsedată de buzele lui, de ochii lui, de vocea lui, de parfumul lui, de pielea lui, de aerul rău pe care îl are, de căldura trupului lui, de inima lui.. de iubirea lui. Sunt obsedată şi însetată de el. Dar trebuie să plec. E necesar.

Justin P.O.V. :

Am plecat. De ce?
La fel ca şi ea, mă sufocam în casa aia de tot rahatul.
Puteam să jur că ceva de genul se va întâmpla, ba chiar mă aşteptam la ceva mai rău.
Nu pot să neg faptul că ma doare. Nu pot să-i uit cuvintele " Vreau doar să uiți că exist şi să-ți continui viața, asta m-ar bucura extrem de mult. Dă-mi dreptul la fericire, şi în curând o să îți dai seama că aceasta a fost o decizie corectă. " . Cum să o uit? O iubesc cum n-am mai iubit pe nimeni. Dar ea nu întelege, iar eu nu sunt în stare să-i explic.
Mă pierd în propriile teorii legate de viața mea, şi nu cred că aş putea să o fac să înteleagă anumite lucruri.
Ea nu mă cunoaşte.
Nu mă cunoaşte nici măcar pe jumătate. Nu i-am spus decât generalități despre mine. Nu i-am spus ce era important. Nu i-am spus ce contează cu adevărat.
Iubirea ce i-o port . Aia este cea mai importantă pentru mine, şi nu am nevoie să ma creadă nimeni.
Nu i-am spus nimic legat de Vanessa, şi nici nu cred că voi mai avea ocazia să o fac.
Nu e deloc cum crede ea, şi faptul că-şi creează tot felul de scenarii de telenovele în cap, mă enervează mai mult decât este posibil.
Da, recunosc. Mi-am tras-o atât cu Vanessa, cât şi cu alte câteva târfe. De asta am refuzat-o pe Caitlin de când ne-am întâlnit iar. Mă simt murdar. Şi nu vreau s-o mânjesc şi pe ea cu noroi. Vreau să rămână la fel de inocentă, precum e acum.
De fapt, mereu am refuzat-o la chestia asta pentru că nu mă cunoaşte cu adevărat. Am acceptat unele chestii, ca să o fac să se simtă bine. Să-mi mai alin şi mie pofta de ea. Dar vreau să ştie cât sunt de nesuferit. Sunt o cauză pierdută şi ştiu asta. Toti ştiu asta, cu excepția ei.
Nu înțeleg cum m-am putut abține atât, având în vedere că numai dacă stă lângă mine, mă excit. Dar nu mă poate judeca nimeni, deoarece e o femeie superbă. Şi da, nu mai e o adolescentă. Este o femeie cu capul pe umeri. Este pe drumul de a se descoperi pe ea însuşi. Probabil că are atâtea planuri pentru viitor, şi ştiu că eu nu fac parte din niciunul. Nu pot să-i răpesc asta. Nu pot să-i iau visele, viitorul şi fericirea. Aşa că o las să plece.

-
Curând am ajuns în fața unui club, pe care îl frecventam des, unde i-am găsit pe baieții din mafia mea.
Am trecut de gorila de la intrare, abia după ce i-am azvârlit vreo cinci sute de dolari în buzunar.
Am păşit în clădire, lăsând fumul să-mi pătrundă în plămâni cu primul pas făcut în interior.
M-am dus la masa noastră obişnuită, şi cum mă aşteptam, i-am văzut pe băieți acolo.
-Ooo. Cine şi-a făcut apariția pe aici!! Justin, frate, cum o mai duci? S-a ridicat Ethan să mă îmbrățişeze.
-Să zicem că bine, deocamdată. Am răspuns sec.
-Nu-mi spune! Cineva ți-a frânt inima Bieber? S-a băgat Harry în discuție.
Frânt e puțin spus.
-Ce ai omule? Cred că glumeşti. Am râs fals. Am chef să beau şi să mi-o trag cu cea mai bună curvă din seara asta! Am spus serios.
-Asta-i Justin pe care-l ştim!! Au exclamat toți.
-Dar înainte de asta vreau să vorbesc cu Zac despre ceva important. Aşteptați-mă o secundă.
-Ok bro. A zis Ethan.
M-am îndepărtat de grup şi m-am dus la prostălăul de Zac.
-Ce faci? L-am întrebat zâmbind.
-Bine, tu? A răspuns la fel de stupid ca deobicei.
-Trebuie sa vorbesc cu tine ceva. Am spus, ignorând răspunsul lui.
-Ascult. A schițat o expresie nonşalantă.
-În primul rând, nu mai fii aşa arogant cu mine, altfel nu mă voi mai abține să-ți sparg fața încă o dată. Mi-am încleştat dinții.
-Un început bunicel, aş putea spune.
-Taci în pula mea şi ascultă-mă, că n-am timp de pierdut cu ratați ca tine.
-Ți-am spus deja că te ascult. Ce vrei Bieber? M-a întrebat plictisit.
-E o fată. E în căutare de ceva nou, să zicem. Vreau ca tu..
-Să mă amestec, să o fac să se îndragostească de mine, şi să-şi uite aventurile cu fostul ei iubit idiot, adică tu. Da, da, înteleg.
-Eu în locul tău aş avea grijă ce cuvinte aş scoate pe gură, asta în caz că mai vrei să o ai.
-Şi m-ai ales pe mine să fac asta pentru că..?
-Pentru că eşti un fraier şi te descurci în chestii de genul. Am raspuns, dându-mi ochii peste cap.
-Un mod subtil de a spune că sunt un fel de Adonis, şi atrag femeile ca un magnet la mine. Bine, mă bag.
A dat să plece, însă l-am prins de gulerul tricoului, strângându-l puternic.
-Dacă îi faci rău în vreun fel Zac, te omor cu mâinile mele. Îți jur! I-am dat drumul la haină, şi m-am îndreptat spre bar; fiind pregătit pentru o seară palpitantă.

Cam repede next-ul, nu? Hihihi
Va iubesc, bafta la scoala!! <3