My Demon (II)

24. New colleagues

Justin: "Vezi tu diseară, drăculeț împielițat! :*"

Am continuat să râd, tastând rapid un răspuns.

"Abia aştept să-mi arăți ce poți, demonule! :*"

Cum mă aşteptam, un alt mesaj n-a întârziat să apară.

Justin: "Ce jucăuşă eşti tu în ultima vreme! Din păcate nu prea ne vom juca diseară.. Tu, eu şi un film bun, la mine.. şi atât. :D"

"Sigur. Filmul e cumva făcut de noi? Nu de alta, dar vreau să mă pregătesc! :>"

Justin: "Nu, iubito! Chiar nu se va întâmpla nimic din ce crezi tu."

"În maşină ai spus altceva.. 😒"

Justin: "Ca să te conving să cobori"

"Nu-mi vine să cred că tu continui să mă refuzi. Sunt o simplă joacă pentru tine?"

Justin: "Ce?! În niciun caz. Te iubesc, Caitlin! De ce nu vrei să înțelegi?"

"Nu te mai atrag? Oricât de penibil ar suna "cearta" asta şi motivul din spatele ei, mă simt oribil. Să nu-mi mai scrii o perioadă." I-am trimis ca răspuns, deja enervată de situație. E jalnic.

"Poftim? Eu glumeam!😓 Te sun."

După câteva secunde, numele lui strălucea pe ecranul telefonului meu. Am răspuns, punând mobilul la ureche.
-Caitlin? Aud vocea dulce de la capătul celălalt.
-Da.. Spun uşor.
-Hai cinci minute înapoi în maşină!
-Justin, am întârziat destul..
-Parcă nu îți păsa. Dacă e, aştept până la pauză aici. Dar nu plec până nu vorbim. M-a întrerupt hotărât.
-Vin. Am şoptit, închizând apelul, deja îndreptându-mă spre ieşire.
Am ajuns rapid în fața portierei, care a fost imediat deschisă, iar eu am fost trasă înauntru, în poala lui Justin.
M-am uitat supărată la el, stăpânindu-mi lacrimile. Eram stânjenită, furioasă şi mă simțeam oribil. Urăsc să fiu refuzată. Deobicei nu-mi păsa şi îi dădeam dracu pe toți ce o făceau, dar acum e altceva. Acum e altcineva. E Justin, şi îl iubesc.
-Ce trebuie să vorbim? Am şoptit, mutându-mi privirea pe geam.
-Uită-te la mine, iubire!
N-a mai aşteptat să fac asta, şi mi-a prins fața în palmele lui mari.
-Te iubesc, şi jur că nu te refuz pentru că nu mă atragi! Doamne, nici nu e vorba de asta. Dacă ar fi după mine, nu ți-aş mai da drumul. Dar mă controlez, pentru că nu e mereu locul şi momentul potrivit. Crezi că eu nu aş fi vrut să o fac cu tine acum zece minute chiar aici? M-ai aprins aşa de rău, încât atunci când mi-ai atins cureaua, simțeam că explodez. Dar suntem în fața liceului, şi nu contează că geamurile sunt fumurii şi nu vedea nimeni. Prima oară am făcut-o aici, nu vreau să o facem mereu într-o nenorocită de maşină. Dacă vrei, mergem acum acasă şi te fac să te simți în al nouălea cer, s-o ia naiba de şcoală! Nu vreau să ne certăm pentru aşa ceva! A spus, lipindu-şi buzele fierbinți de ale mele.
Nu i-am răspuns, aşa că mi-a muşcat buza inferioară, mârâind supărat.
Am început să-i frământ uşor buzele, mutându-mi mâinile în părul lui ciufulit.
Sărutul devenea tot mai pasional, limba lui mângâind-o pe a mea într-un mod care mă înnebunea la propriu, aşa că am ales să întrerupt ce avea să urmeze.
-Nu-mi vine să cred pentru ce m-am supărat pe tine. Probabil am părut o obsedată. Doamne sfinte! Am chicotit jenată, simțind roşeața cum îmi urcă în obraji.
-Stai calmă, iubito! Mă bucur că nu sunt singurul obsedat de tine. Se pare că şi tu mă vrei tot mai des, exact ca mine. Abia aştept să ne împărtăşim nebunia diseară! A rânjit, muşcându-şi buza pofticios.
-Oh, taci! Mă faci să-mi piară cheful de şcoală.
-Mie-mi convine! Măcar nu stau singur toată ziua, şi nici nu mă plictisesc.
-Justin! L-am lovit jucăuş în umăr.
-Auch, nu credeam ca eşti aşa sălbatică, baby! A rânjit, prefăcându-se afectat.
-Ar trebui să mă duc, se sună de pauză în zece minute. Măcar să apuc să-mi las cărțile în dulap.
Mi-am presat uşor buzele peste a lui, bucurându-mă de mierea lor, însă doar pentru câteva secunde.
-Te iubesc! Am spus, uitându-mă în cascadele de caramel superbe.
-Şi eu, enorm de mult! A răspuns, muşcându-mă de nas.
Am început să râd, deschizând portiera, şi coborând din maşină pentru a doua oară pe ziua de azi.
I-am făcut cu mâna, iar el a claxonat ca răspuns, pentru că eu nu-l puteam vedea datorită geamurilor fumurii.
Am intrat rapid în liceu, facându-mi drum spre dulap.
Mi-am lăsat cărțile şi caietele, uitându-mă pe orar, sesizând că am istorie acum. Mi-am luat cele necesare pentru oră, şi am aşteptat să se sune.
În câteva minute, soneria sâcâitoare- care totuşi mi-a lipsit, a răsunat în întreaga clădire.
Ca deobicei, holurile au început să se umple cu adolescenți care mai de care mai plictisiți şi adormiți, nepăsându-le unii de alții.
M-am îndreptat spre sala unde urma să am ora, când deodată m-am izbit de un piept masiv.
Mi-am ridicat privirea, vrând să-mi cer scuze pentru neatenție, însă cuvintele mi-au rămas pe limbă, când am întâlnit nişte ochi de jad.
-Ce dracu cauți aici? Am mârâit printre dinți.
-Ce întâmpinare frumoasă pentru colegul nou! A rânjit, arzându-mă cu privirea.
-N-am chef de glumele tale idioate, Harry! Spune odată ce faci în liceul meu! Am țipat nervoasă, făcând privirilor unor elevi să se întoarcă spre noi, dar şi-au văzut imediat de treaba lor.
-Ți-am spus deja, coleguțo! Începe să-mi placă tot mai mult locul ăsta. Toate tipele sunt leşinate după mine, păcat că nu şi cea care mă interesează pe mine. Mi-a făcut cu ochiul, îndepărtându-se. Apropo, să-mi păstrezi un loc lângă tine la istorie! A adăugat, râzând cu poftă după ce mi-a văzut fața.
Nu-mi vine să cred că asta chiar se întâmplă. Acum ceva timp, Harry era super ok şi chiar m-a ajutat să-l iert pe Justin, şi acum vrea să mă depărteze de el, şi chiar mă place. E atât de penibil.
Încă mă gândesc dacă ar trebui să-i spun lui Justin de toată chestia asta, dar aleg totuşi să nu, pentru că va reacționa foarte prost. Nici nu vreau să mă gândesc la ce ar păți crețul, chiar dacă şi el e masiv, nu se poate pune cu gelozia, furia şi puterea lui Justin.
Mi-am continuat furioasă drumul spre clasă, încercând să mă calmez.
Când am ajuns, deja jumătate din elevi erau înăuntru, dar nici urmă de cineva cunoscut. Chiar nu vreau să stau cu prostul ăla în bancă.
M-am uitat mai bine, şi am văzut că Federico era prezent aici, şi stătea singur în penultima bancă. Sigur aştepta pe cineva, dar chiar nu-mi pasă. E singura mea obțiune, altfel nici nu mai stau la oră.
Am mers spre el rapid, deşi încă nu mă văzuse, ştiu că va fi surprins.
-Hei, Fede! Am şoptit, aşezându-mă lângă el.
-Kate? Ce faci? S-a uitat confuz.
-Pot să stau lângă tine?
-Da, normal. Matt cu siguranța nu se va supăra.
-Mulțumesc. Am zâmbit timid.
-S-a întâmplat ceva?
-Nu contează. Am spus rece.
Nu mă simt datoare să-i ofer explicații. Mai ales după tot ce s-a întâmplat între noi.
-Uite, Kate, ştiu că te-am rănit foarte mult, şi n-ai idee cât mi-aş fi dorit să nu fi făcut, regret nespus de mult, şi oricât îmi doresc, nu pot să uit, şi nu mă pot ierta pe mine pentru durerea ce ți-am provocat-o. Nu meritai ce ai primit, am fost un nesimțit şi un prost. Chiar îmi pare rău! Şi nu îți cer să mă ierți, sau ceva. Prefer să rămân cu gândul ăsta, că nu m-ai iertat, pentru că asta mă doare, şi o merit. Dar vreau să ştii că eu încă țin la tine, şi îmi pasă de tine. Vreau să rămânem prieteni, pentru că nu cred că există o persoană în şcoala asta în fața căreia să mă fi deschis, cum am făcut-o în fața ta. Tu mă înțelegi, şi mă cunoşti foarte bine, şi cred că la fel e şi în cazul tău. Vreau să îți ofer sprijin şi ajutor, ori de câte ori ai nevoie. A spus sincer, mângâindu-mi mâna ce se afla într-a lui în tot acest timp.
-Mulțumesc! N-ai idee cât de mult am nevoie de cineva în momentul ăsta! Mi-ai lipsit enorm! Am răspuns, încolăcindu-mi mâinile în jurul lui.
M-a strâns puternic în brațe, sărutându-mi fruntea părinteşte.
-Şi tu mi-ai lipsit, kitten! A şoptit, când ne-am desprins din îmbrățişare.
-Dacă rămânem prieteni, va trebui să renunți la alinturi şi drăgălăşenii, pentru că cineva se va supăra foarte rău. Am chicotit.
-Justin? A râs uşor.
-De unde ştii? M-am uitat surprinsă la el.
-Se vorbeşte prin şcoală. Oricum nimeni nu ştie adevărata poveste. Nici măcar directoarea. Ea a fost înştințată că el a suferit nişte probleme de sănătate, şi va reveni la anu.
-Hiuh. Am expirat uşurată. Da, despre el era vorba. Am continuat, zâmbind.
-V-ați împăcat?
-Da. Dar acum e mai complicat. N-ar fi, dacă nu s-ar băga un anume cretin între noi. Am oftat exasperată.
-Te superi dacă întreb cine? A chicotit.
-Nu. Oricum îl vei cunoaşte în câteva minute.
-Adică? A început, însă uşa clasei s-a deschis, şi şi-a îndreptat privirea spre ea.
La fix.
-Iată-l că şi apare. Am spus, dându-mi ochii peste cap.
-Nu-mi spune că Harry Styles te place! Fede s-a întors spre mine, uşor şocat.
-N-aş spune chiar plăcut, mai mult e dereglat psihic, deci hai să spun obsedat.
-Dar e abia prima zi de şcoală. Deja i s-a pus pata pe tine?
-Să zicem că-l cunosc de ceva vreme.
-Doamne sfinte! A râs, încă şocat.
Harry s-a aşezat în spatele nostru, evident, holbându-se furios la mine toată ora, probabil pentru că nu 'l-am ascultat'.
Nu-s potaia lui să-i ascult ordinele.
Ora a trecut mai repede decât mă aşteptam, iar când am ieşit din clasă, Federico a insistat să mă introducă în grupul lui de prieteni, aşa că am acceptat bucuroasă. Sunt de aproape un an în liceul ăsta, şi pe cuvânt dacă am reuşit să mă imprietenesc cu vreo cinci persoane.
Cu greu le-am reținut numele lui Chris, Jasmine, Chloe şi Marcus. Păreau toți de treabă, şi din câte am observat, Jasmine îi cam face cu ochiul lui Fede. Chiar s-ar potrivi, şi m-aş bucura dacă s-ar combina. Merită să fie fericit, cum sunt eu de altfel.
Am făcut schimb de numere de telefon, şi deja ne-am planificat o ieşire în oraş toți şase. Mi-am cerut scuze că nu stau cu ei la masa de prânz, dar am de dat nişte explicații actulilor mei prieteni.
-Hei, băieți! Le-am făcut cu mâna, aşezându-mă cu tava la masa lor.
-Oo, cine ne încântă după atâta timp cu prezența ei compleşitoare! Spune Zayn, punându-şi mâna în dreptul inimii.
-Ce faci, fato? Mai trăieşti? Continuă Ryan.
-Lăsați-o în pace, idioților! Cum mai eşti, Caitlin? Zâmbeşte Niall, venind să mă îmbrățişeze.
-Sincer, chiar bine. Ştiu că ar trebui să vă ofer o groază de răspunsuri în legătură cu plecările mele, sau mai bine zis absența mea. Chiar îmi pare rău!
-Ți-ai găsit pe cineva? Se uită curios Ryan.
-De fapt, cineva m-a găsit, regăsit, pardon, pe mine. I-am făcut cu ochiul, ştiind că-şi va da seama despre cine e vorba. Dar pe ceilalți doi curioşi i-am lăsat în ceață.
-Ce ascundeți voi doi? Întreabă suspicios Niall.
-O să aflați la momentul potrivit. Scuze, băieți, dar nu vă putem spune! Am chicotit, privindu-le fețele şocate.
-Dacă sunteți pe combinații, eu mă las de viață! Şopteşte Zayn.
Toți am început să râdem, continuându-ne prânzul.
--
-Deci este ora 2PM, la 5 vin să te iau, nu uita!
-E a patra oară când îmi aminteşti, Justin! Cum să uit? Chicotesc, dându-mi ochii peste cap.
-Ştiu ce ai făcut acum, şi nu e deloc frumos! Am vrut doar să mă asigur că nu te pui să faci altceva. Apropo, scuze că n-am venit după tine la şcoală, am nişte treburi de rezolvat.
-E okay, aproape ajung.
-Bine, iubito! Te las, pentru că vreau să termin mai repede să te pot vedea. Deja îmi e dor de tineee!! A țipat, râzând în difuzor.
-Îmi spargi timpanele, nebunule! Şi mie îmi e dor de tine! Hai, te iubesc! Paaa!
-Te iubesccc!! A țipat iar, determinându-mă să-i închid în nas apelul.
Mi-am băgat telefonul în buzunarul blugilor, şi am intrat pe uşa garajului.
Sunt singură o oră şi ceva, pentru ca băieții au ieşit în oraş cu nişte prieteni, aşa că pot dormi liniştită până pe la 4.
Am urcat în camera mea (adică a lui Justin), şi după ce m-am descălțat, m-am aruncat direct în patul pufos.
Am încercat să adorm, însă nu-mi puteam scoate din minte faptul că Harry şi gaşca lui studiază acum în liceul meu.
Am uitat să precizez că după pauza de prânz m-am întâlnit cu Vanessa şi restul grupului lor.
Era mai bine dacă doar crețul se muta, nu să-şi ia toți idioții după el.
De acum încolo, voi fi nevoită să le văd fețele zilnic.
Mai ales a Vanessei şi a lui Harry.
-Ahh, îi urăscccc! Am țipat, băgându-mi capul în perină, curând lumea viselor acaparându-mă.