My Demon (II)

20. Don't make me fall in love again

I-am simțit respirația sacadată
pe gâtul meu, fix la puls, locul meu preferat. Degetele lui îmi gâdilau încet coapsele, în timp ce buzele lui au început să-mi sărute gâtul, trecând ușor cu limba peste uneori, lăsându-mi mici semne roşiatice.
Am început să gem uşor, involuntar, şi să mă foiesc în pat.
Planul realității a început să prindă încet-încet culoare, şi îmi venea să explodez, realizând ce se întâmplă.
Degete, săruturi, semne.
-Harry ce dracu faci?! Am deschis ochii brusc, ridicându-mă în fund.
Mi-am întors privirea spre el şi deodată mi-a picat cerul în cap.
-Justin?! Am țipat scurt.
-Bună dimineața! A zâmbit scurt.
-Ce faci aici? Unde e Harry? Visez? Ce naiba?!
-Caitlin, e okay. A râs. Harry m-a chemat azi noapte, a spus că nu te simți bine.
-Deci am dormit în acelaşi pat toată noaptea?
-Ai fi vrut să fie el în locul meu? Căci dacă răspunsul e 'da', atunci o să-l sun şi o să..
-Mulțumesc că ai venit. I-am zâmbit.
-Te simți mai bine? Mi-a cuprins mâna în a lui şi m-a privit în ochi grijuliu.
-Da. Nu ştiu ce au pus băieții în băuturi. Dar acum sunt okay. Acum întrebarea e, cum ai intrat fară să te vadă nimeni? Şi cum o să pleci fără să te vadă nimeni?
-Am intrat pe geam şi o să plec la noapte, când băieții dorm.
-Deci să înțeleg că sunt blocată cu tine în camera asta aproximativ jumătate de zi? Am ridicat o sprânceană.
-N-aş spune chiar 'blocată', având în vedere că poți pleca oricând. Dar presimt că n-o să faci asta.
-Uite Justin..nu cred ca e bine. Adică eu nu pot să stau pur şi simplu cu tine într-o cameră şi să mă comport ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Gen, eu chiar vreau să te sărut.
-Vreau să ne rezolvăm neînțelegerile Caitlin! Vreau să mă laşi să-ți explic tot! Vreau să mă laşi să te iubesc! Dar mai întâi de toate, şi eu vreau să te sărut.
S-a apropiat de mine şi la fel am făcut şi eu. Chiar vreau acel sărut, am nevoie de el. Mi-a cuprins ceafa cu mâna, şi şi-a lipit delicat buzele de ale mele. Mi le frământa uşor, după care mi-a cerut permisiunea.
I-am dat-o fără să stau pe gânduri, limbile noastre începând un joc al dominației.
L-am tras uşor pe mine, eu întinzându-mă pe spate.
Şi-a făcut foarte rapid loc cu trupul între picioarele mele, neîntrerupând sarutul.
Şi-a mutat petalele de trandafiri pe gâtul meu, sugându-l uşor şi sărutând pe alocuri.
Am suspinat încet, încolăcindu-mi picioarele în jurul corpului lui Justin.
El şi-a ridicat privirea şi m-a ațintit cu ea, făcându-mă parcă să mă îndrăgostesc iar.
E superb: el şi ființa lui.
E artă. O artă minuntată pe care aş vrea să o învăț şi să o privesc toată viața mea.
Şi-a lins lent buzele, apoi şi le-a lipit din nou de ale mele. Sunt dulci şi perfecte, şi sunt ale mele. Cel puțin acum.
S-a desprins uşor, întorcându-se brusc, acum eu stând pe abdomenul lui bine lucrat.
M-am întins pe el, cuprinzându-l în brațe, capul meu fiind în dreptul inimii lui.
Mi-a mângâiat capul şi a oftat.
-O auzi? M-a întrebat uşor.
Am aprobat din cap şi i-am ascultat în continuare bătăile.
-E mică şi bate doar pentru tine. Doar tu îți găseşti locul în ea. Doar pe tine te iubeşte, pentru totdeauna! A şoptit.
-Nu mă fă să mă îndrăgostesc iar de tine Justin! Am zis încet.
-Nu eu o fac. Poate aşa trebuie să fie.
-Îmi e frică. Am recunoscut cu vocea tremurândă, ridicâdu-mă în fund.
-De ce îți e frică? M-a privit cercetător în ochi.
I-am luat mâna şi i-am aşezat-o acolo unde se află inima.
-Simți cât de tare bate?
A aprobat zâmbind.
-Aşa face mereu când eşti în preajma mea. Îmi frică de momentul în care nu o să mai fi aici, iar ea o să înceteze să mai bată.
-Spune-i că n-o sa mai plec niciodată de lângă tine, şi că îi iubesc fiecare bătaie. Datorită ei, am un motiv pentru care trăiesc. Şi acela eşti tu! Dacă îți aduci aminte, ți-am mai spus asta cândva!
M-am lăsat în jos şi l-am strâns foarte puternic în brațe.
-Normal că-mi amintesc! A fost ultima dată când te-am văzut înainte să dispari. Am afirmat tristă.
-Nu mai vreau să te întristezi! Zâmbeşte! Pentru mine, pentru tine.. pentru noi! Dacă vrei îți spun absolut tot ce vrei să ştii despre plecarea mea.
-Nu azi. Azi vreau să mă bucur că suntem aici, că suntem împreună şi că simt din nou fluturaşi în stomac.
-Eşti sigură? A întrebat, mângâindu-mă pe spate.
-Foarte. Mi-am ridicat capul puțin şi i-am zâmbit, sărutându-l scurt pe buze.
-Doar atât? S-a încruntat.
-Vrei mai mult? Am rânjit.
-Câte nu vreau eu cu tine Kate! A zis, muşcându-şi buza.
-Pervesule! L-am lovit în umăr.
-Nu-i vina mea că tu arăți aşa!
-Aşa cum? Am ridicat o sprânceană.
-Al dracului de bine! A mârâit.
-Păi şi de ce nu faci ceva în privința asta? Am zâmbit şmechereşte.
-Nu mă mai provoca, altfel nu o să mai răspund acțiunilor mele, şi crede-mă, mi-ar face o plăcere enormă să rup hainele alea de pe tine!
-Ai cale liberă! Mi-am scuturat mâinile pe lângă corp.
-Măi să fie! De când ai devenit aşa dornică în privința asta? A început să-mi frământe coapsele.
-De când hormonii urlă în mine de fiecare dată când mă atingi, sau mă săruți.
-Deci numai din cauza mea se întâmplă asta?
-Da. Am răspuns scurt.
-Şi acum cât de tare urlă? A întrebat, strângându-mi pielea şoldurilor în palmele lui mari.
-Foarte tare. Am spus, închizând ochii.
El s-a ridicat uşor şi mi-a curpins lobul urechii între dinți.
-Atunci dă-le nişte calmante, căci nu vrem să facă o criză nasoală. Mi-a şoptit, apoi s-a trântit înapoi pe spate şi a izbucnit într-un râs puternic.
-Îți bați joc de mine? M-am uitat nervoasă la el.
-Iartă-mă! A spus printre râsete.
-Cu siguranța!
Am vrut să mă dau jos de pe el, dar el m-a tras într-un mod ciudat, şi acum era deasupra mea.
-Unde pleci? N-am terminat. S-a uitat adânc în ochii mei, distanța dintre buzele noastre fiind milimetrică.
-Nici n-am început. Mi-am ridicat piciorul şi l-am lovit în comoară.
S-a dat rapid de pe mine, gemând de durere.
-Aproape că îmi era dor să mă loveşti. A spus fiind roşu la față.
-Nu o să-ți mai fie de acum în colo! Am râs copios pe seama lui, ridicându-mă în picioare.
Mi-am prins părul şi m-am îndreptat spre dulap pentru a-mi alege nişte haine.
Mi-am luat un tricou larg de la Justin, nişte colanți negrii, şosete pufoase şi lenjerie curată.
M-am mai uitat încă o dată la el, înainte să intru în baie.
Am închis uşa, ca să fiu sigură că un anumit idiot blondin n-o să dea buzna peste mine, şi m-am scăpat de hainele ce mă acopereau.
Am păsit în duş şi am dat drumul apei, lasând picăturile fierbinți să-mi mângâie trupul.
Am luat gelul de duş şi mi l-am întins pe corp, iar apoi am realizat că nu e al meu, având un miros bărbătesc extrem de plăcut şi cunoscut.
Este al lui Justin, pot să jur. Dar cum a ajuns aici? Cel pe care îl avea aici s-a terminat acum ceva timp, şi n-am mai apucat să cumpăr altul la fel.
Cred că el l-a pus.
În fine, am decis să-mi las gândurile şi teoriile deoparte, şi să mă bucur de mireasma plăcută.
Mi-am clătit după câteva minute corpul, apoi am ieşit din duş şi mi-am înfăşurat un prosop vişiniu în jurul lui.
Am stat câteva minute, apoi m-am schimbat în hainele alese şi am mers în cameră.
Surpriză! Justin nu mai era aici.
Am început să mă panichez şi să mă plimb prin cameră. Dacă l-au văzut băieții? De ce a plecat? Ce s-a întâmplat?
Mi-am pus mâinile pe față, încercând să mă calmez, şi dintr-o dată am simțit două mâini pe talia mea, ce m-au făcut să sar în sus.
-Tu eşti prost omule?! Vrei să fac infarct?! Am țipat.
-Dacă ți-ai fi văzut fața! A spus, râzând.
-Deja devii nesimțit! Îți cam place să râzi de mine, nu?
-A fost revanşă pentru ce mi-ai făcut acum jumătate de oră! A spus serios.
-Da-da. Am zis, lovindu-l în stomac.
-Îți mănânc mâinile alea dacă mă mai loveşti!
-Păcat.. nu-s comestibile. I-am zâmbit nonşalant.
-Îmi e foame! A spus, frecându-şi stomacul.
-Şi ce-mi spui mie? Du-te şi mănâncă!
A ridicat o sprânceană, făcându-mă să continui:
-Ah, nu poți. Sărăcuțul de tine! M-am prefăcut tristă. Cred că mă duc să măcânc ceva, ştii? Brusc mi s-a făcut foame.
Am ieşit pe uşă, şi am putut vedea cum Justin îmi arunca priviri fulgerătoare.
Am coborât rapid scările şi îmi spuneam în gând rugăciuni, ca nu cumva să dau de vreunul din băieți.
Am ajuns fără niciun obstacol în bucătarie, unde am pregătit vreo şapte sandwich-uri, am luat trei pungi cu cipsuri, două sticle de suc şi patru ciocolăți.
Fuck. Am uitat de cafea, şi n-am unde s-o mai pun şi pe aia.
Am vârât toate gustările într-o plasă şi am pus în două căni cafea.
Le-am luat rapid pe toate şi am fugit înapoi în cameră.
Nu se putea să nu dau de nimeni, deci m-am întâlnit cu Niall fix înainte să intru în dormitor.
-Kate? Ce faci cu atâta mâncare..şi cafea? M-a întrebat, apropiindu-se.
-Numai tu crezi că ai voie să mănânci mult? Am ridicat din sprâncene, sperând că ce spun e credibil.
-Haha. Bună gluma. Acum spune-mi sincer. A zis serios.
Nu puteam să-l mint, dar nici să spun adevărul..aşa că am găsit o scuză mai puțin mincinoasă, având în vedere că e pe cale să se întâmple.
-Sunt în perioada aia Niall! Am pofte pe care nu le pot controla! Am spus, lăsându-mi capul în jos.
-Ah, e okay atunci. Chicoteşte.
Când am văzut că a coborât câteva scări, am intrat rapid în cameră.
-Din vina ta a trebuit să-i spun lui Niall că.. Am început, dar m-am oprit imediat ce l-am văzut pe Justin râzând cu poftă.
Evident că a tras cu urechea.
-Prostule!
-Mulțumesc babe, că ai mințit pentru mine! M-a sărutat pe frunte, încă râzând.
-Da bine. Poate mă răzgândesc şi arunc mâncarea pe geam!
-Ştii că te iubesc, nu? S-a uitat sincer la mine, dar eu mi-am mutat privirea pe podea.
-Ştii, nu? Mi-a ridicat bărbia, făcându-mă să-l privesc în ochi.
-Cred.
-Te ador, îți jur! A spus hotărât.
Mi-a luat obiectele din mâini şi le-a pus pe birou.
S-a apropiat de mine şi m-a prins de şolduri, ridicându-mă în sus.
Am început să râd şi să țip, simțind fericirea cum îmi curgea prin vene. Harry avea dreptate.
-Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc! A strigat, învâtindu-mă în aer.
Şi eu te iubesc!

:>