Perspectiva Tamarei
Imi mijesc ochii pentru ai putea vedea mai bine de masinile ce treceau repede prin fata ochilor mei.
Era mama. Era mama si cu el. Cu “sotul ei drag”. Incepeam sa il detest din prima zi in care l-am cunoscut, odata ce m-am intors acasa.Chiar nu eram de acord cu ideea ca mama sa iubeasca pe altcineva.Sa dea toate sentimentele pe care le-a avut pentru tata, altuia.
Nu mai vorbisem cu mama de atunci.Nici nu stiu cat de bine s-a simtit la nunta, fiindca eu nu am fost alaturi de ea.Dar stiu ca acum nici nu si-ar dori sa dea ochii cu mine dupa ce am ales sa plec dupa ceilalti la Londra.
Nu ma gandeam ca mama nu va mai fi langa mine.Ii simteam lipsa.Macar, sper sa fie fericita cu el.
- Tamara, vi? Ma intreba Sabrina
Puteam auzi un susotit de-al Vanessei cerandu-i sa faca liniste, fiindca nu era momentul.
Simt primul pas pe care il fac pe astfaltul hasurat in linii albe, incercand sa inaintez cat mai repede.Da, voiam sa stiu ce va simti odata ce ma va vedea, dupa o luna in care nu ne-am vorbit.
- Te asteptam la masina, Tamara. Spuse Vanessa.
- Bine. spun, auzind doar pasii lor indepartandu-se de mine.
Pasesc pe zebra, auzind masinile oprindu-se brusc de o parte si de alta.
Aveam ochii indreptati spre ei, vazand fericirea de pe fata lor.Ii puteam revedea zambetul mamei pentru prima data, in toti acesti ani de tristete. In toti acesti ani in care eu nu stiam nimic, dar ea stia totul.Suferea singura.Ducea durerea asta departe de mine, ca sa nu ma intristeze.
Mai aud cateva chicoteli din partea lor, dandu-mi seama ca era rasul cristalin al mamei. Erau multi oameni ce treceau grabiti pe langa mine, facandu-mi carare direct spre cei doi. Nu stiam cum ar fi trebuit sa reactionez.
Eram gata sa ma indrept spre ei, pana ce o vad pe mama intrand in masina cea de un gri metalizat, impreuna cu el. Ii inchide politicos usa mamei, apoi ocolind masina indreptandu-se spre usa din stanga ei. Intra, aranjandu-si sacoul albastru, ducandu-si mana prin par, ca de obicei.
Privesc trista, sperand sa nu plece.Mama, ma parasesti?Mama, ia-ma cu tine, te rog. Imi doream. Imi doream sa intru in familia asta dar stiu ca nu as fi fost admisa.Probabil as fi fost mereu ca o rezerva, ceea ce ar fi durut mai tare.
S-a auzit motorul masinii pornindu-se, trecand ca un fulger pe langa mine, nevazandu-ma nici unul.Ma intorsesem cu spatele, privind cum masina dispare incet, incet in ceata.
Tot nu imi puteam da seama, de ce a parcat masina vis-a-vis de scoala mea, daca nici nu ma cautat.Poate nici nu mai exist pentru ea…
Ma intorc cu totul, trecand din nou zebra, ocolind oamenii inebuniti de a trece mai repede, continuandu-si drumul fiecare in parte.
Imi pun mainile in buzunarul jecii mele lungi, maronii, micsorind pasii si analizand fiecare lucru in parte.
Atata agitatie, multa lume stresata ce vrea sa ajunga spre o destinatie fara sens, stiind ca odata si odata tot o va avea.Masini ce gonesc pe strazi dupa un lucru, o persoana , un moment. Blocurile ,ce imi dau impresia ca ar forma o cetate.
Mii de blocuri ce se pierd printre fum. Fum, ceva corespunzator oamenilor. Fumul a fost mereu pentru mine o durere, ceva neplacut, transmitandu-mi o stare de tristete.
Blocuri cu familii sau oameni singuri ce au o poveste, un trecut.Natura, pustie. Nimeni nu mai zambeste.Cu totii fug disperati dupa un motiv, evitand sa fim fericiti, sa iubim.Sa uitam pentru un moment de aceste“ motive“ si sa ne bucuram.Sa ne bucuram de ce mai avem pe moment.Fiindca, indiferent ce avem acum, vom duce dorul dupa ce o vom pierde.
CITEȘTI
Tocmai el (Harry Styles fan fiction)
Fanfiction“Ce pot face? Cum de mi s-au întâmplat mie toate acestea? De ce? De ce mie? De ce ei? De ce nu lui? Din nou, aceleași întepături în inimă, aceleași vise spulberate care nu se pot îndeplini, încă o pernă umplută de lacrimi, încă o durere. Singurătate...
