Fetele ma priveau in continuare, asteptand un raspuns de la mine. Nu stiam ce le puteam spune. Se forma o batalie intre mine si subconstiinta mea. O parte din mine voia sa se desprinda de toate aceste lucruri si sa uite de Harry, cealalta parte dorea sa-si caute iubirea si sa afle daca e bine.
- E greu. Promit ca ma voi gandi la asta si maine va voi anunta.- le raspund, sprijinindu-ma de perete.
Privirea Tamarei se inmuie putin si a Sabrinei la fel, amandoua schitand un mic zambet la coltul gurii.
- In regula, draga mea prietena.-spuse Tamara, ridicandu-se de pe fotoliu fiind gata sa plece.
- Gandeste-te la ce e mai bine, Vanessa. Te voi sprijini indifferent de raspuns. –adauga Sabrina, apropiindu-se spre mine pentru a-mi oferi o imbratisare scurta.
Le zambesc in timp ce le conduc spre iesire. Ma bucura faptul ca erau alaturi de mine indiferent de ce se intampla. Mi-a fost dor de ele si chiar aveam nevoie in aceste momente de ele, insa nu stiam care ar putea fi raspunsul meu.
- Ai grija de tine.- imi spuse Tamara odata ce iesii pe usa de la intrare.
- Si voi. – le spun, fiind gata sa inchid usa in urma lor.
Le mai ofer o ultima privire si usa aparuse ca un zid in fata noastra. Respir usurata apoi ma indrept in pasi marunti spre balconul din fata mea ce refrecta luminile orasului. Seara se anapustii repede si privelistea era prea frumoasa ca sa ratez o asemenea ocazie.
Dau perdelele albe la o parte din fata mea si deschid incet usa mica din lemn ce duce spre balcon.
Vantul puternic se anapusti asupra fetei mea, facandu-ma sa-mi inchid putin ochii pentru a ma putea deplasa in continuare. Inchid usa in spatele meu si imi las mainile sa cada pe bara din metal, sprijinindu-ma si admirand frumoasa priveste oferita de acest oras incredibil.
Luminile orasului vegheau fiecare colt al strazii. Cladirile de mari dimensiuni acum erau ca niste petricele mici, masinile ce par a fi ca niste furnicute ce se plimba prin intregul oras. Dar incetul, cu incetul privirea imi ajungea la cerul senin si instelat, luminile albiindu-mi fata. Era frumos dar in acelasi timp parea a fi un loc pustiu pentru mine. Ma simteam singura si asta imi transforma starea intr-una foarte proasta.
Respiratia mi se accentua mai tare odata ce un val mare de vant se anapustii asupra mea. Imi frec mainile una de cealalta, usor simtind caldura in ele.
Brusc, simt cum ceva se infasura in jurul taliei mele. Privirea imi cade furtunos in jos, speriendu-ma in timp ce vad ca o mana ma trase de ceva tare si rece. Ma intorc si tip fara sa vreau, atunci cand in fata mea il vad pe el, ce credeam ca nu-l voi mai vedea, Cameron.
-Rapunzel il asteapta pe print. Ce pacat ca nu va mai veni. – zambii spre mine apoi rase, vazand spaima din ochii mei.
-Cameron, ce cauti aici?
Doresc sa-mi desprind mainile din bratele sale puternice, insa nu aveam cum. Era mult mai puternic ca mine si gandul ca ceea ce se intampla ar putea duce la un sfarsit tragic, ma facu sa ma cutremur, gandindu-ma ca si Harry poate fi in aceeasi stare acum.
-Voiam sa-ti tin de urat, vazand ca ai plecat de la prietenul tau Andrew neinsotita. . . Si el s-a saturat de tine, ha? – zambii in continuare, vocea lui deveniind una serioasa.
De unde stia el de Andrew? De unde stia ca am fost la el? Faptul ca nu s-a aflat printre noi, nu insemna ca nu stia totul. Nu era de bine.
-Cameron, pleaca. Nu ai ce cauta aici. Doar… pleaca. – vocea mea se auzii ca un soptit, in timp ce continui sa scap din bratele lui, dar tot ce puteam face era sa plang.
CITEȘTI
Tocmai el (Harry Styles fan fiction)
Fanfic“Ce pot face? Cum de mi s-au întâmplat mie toate acestea? De ce? De ce mie? De ce ei? De ce nu lui? Din nou, aceleași întepături în inimă, aceleași vise spulberate care nu se pot îndeplini, încă o pernă umplută de lacrimi, încă o durere. Singurătate...
